Categorie: Anunţuri

Curs de vara „Jubilate”


Dacă slujeşti în biserică prin muzică, într-unul din următoarele domenii: dirijor, lider de închinare, membru în echipa de închinare, instrumentist, învăţător de şcoală duminicală sau corist şi dacă doreşti „să înflăcărezi darurile” pe care Domnul ţi le-a dat, te aşteptăm la Cursul de Vară Jubilate, la Misiune Pacea, în localitatea Şelimbăr, lângă Sibiu.

Cursul va începe luni, 23 iulie 2012 la ora 10 şi se va încheia duminică, 29 iulie, după prânz. În acea duminică intenţionăm să slujim împreună cu toţi participanţii în două biserici din Sibiu.

Vom începe fiecare dimineaţă închinându-ne Domnului împreună, printr-un timp de părtăşie în cântare şi Cuvânt. Toţi participanţii vor fi improspătaţi prin studierea Scripturii împreună cu Radu Gheorghiţă. La Ansamblu Coral vom cânta împreună, în pregătire pentru slujirea de duminică din biserică. Avem repertoriu nou, cântări proaspăt tipărite pentru curs, ca să le aveţi pentru biserica dumneavoastră.

Pentru o dezvoltare a darurilor specifice fiecărui cursant vă oferim şi anul acesta câteva ateliere şi cursuri, la alegere: Instruire Vocală, Dirijat , Lucrarea cu Copiii, Acompaniament – începători, Blockflote, Teoria Muzicii, Chitară.  Mai multe detalii găsiţi pe site-ul http://www.jubilate.ro

Te poţi înscrie la cursul de vară completând formularul care îl găseşti pe site-ul nostru,  prin email la adresa office@jubilate.ro sau prin telefon la 0359.402.375.

Vă aşteptăm cu drag să veniţi la acest curs, pentru a lăuda faptele Domnului „pe care toţi oamenii trebuie să le mărească.”

Echipa Jubilate

http://stiri.resursecrestine.ro/92560/curs-de-vara-jubilate

Distribuirea de cărucioare pentru persoanele cu handicap continuă


ASOCIAŢIA CARITATEA    în parteneriat cu   ASOCIAŢIA UMANITAR INTERNAŢIONALA                                     JONI AND FRIENDS  USA vin în ajutorul persoanele cu dizabilităţi care au nevoie de un cărucior.

În perioada 17.07.2012  –  19.07.2012 se vor distribui aproximativ 70 de cărucioare în Centrul din Cluj-Napoca, pentru persoanele cu deficiente din judetul Cluj si judetele invecinate.

Distribuirea cărucioarelor se va face la sediul Asociaţiei Caritatea Umanitar Internaţională din strada Nichita Stănescu, nr.3 (intrarea prin str.Mircea Elide, nr.22, Cluj-Napoca.

  •  Solicitanţii vor obţine, în perioada 01.06.2012 – 16.07.2012, o cerere tip la Asociaţia Caritatea sau de pe site-ul asociatiei la adresa: caritatea.org
  •  Înregistrarea cererilor la secretariatul Asociaţiei se va face până la data de 16.07.2012.
  • Menţionăm că aprobările se vor face în ordinea înscrierii, numărul cărucioarelor fiind limitat.
  • Aprobarea cererilor se va face până la 16 Iulie 2012. Programarea pentru distribuire se va afişa pe site-ul asociatiei si în holul de la intrare al sediului din str. Nichita Stanescu. Informaţii despre programare pot fi obţinute şi telefonic la numărul 0264 – 438050 de luni până vineri între orele 10-14.
  •  Cererile rămase neonorate după epuizarea stocului de cărucioare se vor reprograma pentru o rezolvare ulterioară.

Actele necesare:

 1.     Cerere tip

2.     Adeverinţă de la medicul specialist sau medicul de familie privind handicapul sau copie după certificatul de persoană cu handicap.

3.     Cărucioarele vor fi distribuite pe baza unui Contract de Împrumut pentru perioada recomandată de catre medic. La expirarea acestui contract, căruciorul se va înapoia Asociaţiei, pentru a fi oferit altei persoane aflată în dificultate.

Cererea completată si adeverinţa vor fi depuse:

  • personal, la sediul Asociatiei
  • prin fax, la 0264 438 050
  • prin e-mail, la caritatea_cluj@yahoo.com

Menţiune:

  • Persoanele care au cărucioare vechi ce nu pot fi folosite sau cu defecte, pot solicita în schimbul lor cărucioare în stare de funcţionare, în aceleaşi condiţii.

Explicaţie de orientare:

Sediul Asociaţiei Caritatea se găseşte în cartierul Zorilor, str. Nichita Stănescu, nr.3 (cu intrare din str. Mircea Eliade Nr.22 ), în spatele blocului de pe strada Lunii nr. 16, aflat la intersecţia străzilor Rapsodiei, Pădurii şi Lunii.

Cu autobuzele 35, 46B şi 43 până la staţia Spitalul de Recuperare.

Informaţii suplimentare la telefon 0264 – 438050, în zilele de luni-vineri, între orele   10-14.

Citeşte mai mult pe: Distribuirea de cărucioare pentru persoanele cu handicap continuă | Stiri Crestine.ro

Anunt:


Ne cerem scuze,d-voastra vizitatorilor blogului,pt.”pauza”(lipsa postarii articolelor )

in aceste cateva zile,determinata de o „avarie” in echipamentul de lucru (defect calculator)

Cu ajutorul D-lui si prin bunavointa unei persoane dornica sa ajute lucrarea D-lui,pana la

remedierea problemelor,am fost ajutati cu un leptop pt.cateva zile .

Multumim D-lui si persoanei care ne ajuta,va multumim si voua pt.rabdare si intelegere.

                                                                                  Admin. Nelu Martian

%d blogeri au apreciat asta: