Conducere


Biserica Creştină Penticostală MARANATA foloseşte principii biblice pentru conducere. Cere şi consideră că pentru a conduce trebuie mai întâi să ai chemare la aşa ceva, cunoştinţe, daruri şi abilităţi speciale,din punct de vedere Spiritual. Considerăm că liderii aleşi de Biserică şi Unşii Domnului, sunt chemaţi să conducă, prin slujire, adică a sluji pentru cei din Biserică. De asemenea, fiecare persoană cu responsabilităţi de conducere, dă socoteală pentru fiecare din deciziile lui, în cadrul întâlnirilor săptămânale organizate cu departamentul de conducere.
Pentru o mai bună organizare şi utilizare a Darurilor Spirituale, s-au înfiinţat două departamente:
– Pastoral
– Administrativ

Cazacu Filip (pastor)

Nedelea Daniel (pastor)

Turcu Gheorghe (prezbiter)

Berbecea Petrică (diacon)

Milașan Emil (diacon)

4 gânduri despre „Conducere

  1. Buna ziua stimate domn sau doamna!
    Ma adresez dumneavoastra prin acest email de prezentare deoarece suntem bucurosi sa anuntam deschiderea oficiala a centrului de ingrijire a persoanelor in varsta “CASA MEA EDEN” din judetul Bihor,localitatea Soimi nr.10.
    Suntem o familie de romani care am locuit 15 ani in Statele Unite dupa care ne-am intors in Romania unde am deschis un centru de ingrijire a persoanelor in varsta .
    Avand in vedere numarul mare de romani aflati in strainatate ale caror familii au ramas in tara si care de multe ori se gasesc in imposibilitatea de a se intretine singuri la batranete,am apelat la dumneavostra ,in cazul in care cunoasteti personane care sunt in cautarea unui camin de batrani unde conitiile de cazare sunt optime,personalul este calificat si cu experienta,sa intre in legatura cu noi pentru a le oferi detalii si in cazul in care sunt interesati sa ii aduca pe cei dragi la caminul nostru recent inaugurat.
    Acum suntem in perioada de inscriere a rezidentilor,capacitatea este de 24 de locuri,doua paturi in fiecare camera,camera cu baie proprie dotata la standarde Europene.
    Pentru mai multe informatii si pentru a vedea imagini din centrul nostru,va rugam sa accesati adresele noastre de web;
    http://www.casameaeden.ro
    http://www.myedenhouse.com
    Tarifele lunare sunt afisate pe pagina de web si sunt diferite in functie de starea de sanatate a rezidentului,acestea incepand de la 1.500 RON pe luna.
    In speranta ca nu v-am deranjat cu acest email si ca daca veti cunoaste cazuri interesate de centrul nostru o sa ne recomandati,va multumim anticipat si va dorim multa sanatate.

    CU STIMA!
    Echipa “CASA MEA EDEN”
    Presedinte Codruta Rotar Tel: +40-753-627-278
    Dir. General Mihai Rotar Tel: +40-753-653-592
    Administrator Calin Tripe Tel: +40-740-633-617

    http://www.casameaeden.ro
    http://www.myedenhouse.com
    tel/fax: +40-359-401-073

    Apreciază

Comentariile sunt închise