Echipele de prim ajutor au străbătut, prin zăpadă de un metru, trei kilometri pentru a ajunge la un pacient ce pierdea sânge


Un hunedorean a fost salvat după ce echipele de prim-ajutor au străbătut trei kilometri prin zăpadă de un metru pentru a ajunge în localitatea Grădiştea de Munte.

Potrivit reprezentanţilor ISU Hunedoara, salvatorii au înaintat cu ambulanţa pe un drum dificil pe care se circulă în condiţii de iarnă, ultimii 3 kilometri fiind parcurşi pe jos prin zăpada care ajungea chiar şi la un metru.

Ajunse la locuinţa victimei, echipele de intervenţie au constatat că pacientul, în vârstă de 55 de ani, suferise o complicaţie pulmonară, în urma căreia pierdea şi sânge. După ce a fost stabilizat de paramedicii SMURD, bărbatul a fost transportat către ambulanţa rămasă la trei kilometri de domiciliul acestuia. Drumul a durat nu mai puţin de două ore, targa fiind transportată cu ajutorul unei sănii trasă de un cal.

„Paramedicii au stabilizat pacientul, l-au învelit în pături şi folie termoizolantă, pentru a preveni hipotermia, şi apoi, ajutaţi de pompieri, l-au transportat pe o targă, cu ajutorul unei sănii trase de un cal, până la ambulanţă. Drumul până la autospecială a fost deosebit de dificil, fiind parcurs în aproximativ două ore, din cauza terenului accidentat şi a zăpezii mari”, au declarat reprezentanţii ISU Hunedoara.

Potrivit acestora, bărbatul a ajuns în stare stabililă la spitalul din Orăştie unde se află acum sub supravegherea medicilor.

IMAG0140IMAG0136IMAG0135IMAG0134

http://gazetadedimineata.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.