Se pregăteşte construirea staţiunii Pasul Vâlcan


Proiectul de Urbanism Zonal care vizează cea mai nouă staţiune din Valea Jiului a fost aprobat de Consiliul de la Vulcan. Pasul Vâlcan este în construcţie şi lucrările de amenajare a staţiunii de munte vor începe în câteva luni.

Specialiştii au elaborat o strategie modernă care are la bază arhitectura noii staţiuni de munte în care ministerul condus de Elena Udrea a investit şi va investi bani. După ce a fost dată în folosinţă prima telegondolă din Valea Jiului, aici vor fi construite, după un plan urbanistic adecvat, cabane, hoteluri şi restaurante. În plus, vor fi amplasate şi alte instalaţii de transport pe cablu şi vor fi amenajate pârtii care să facă legătura cu staţiunea Straja.

Nu mai rămâne decât ca proiectul să primească avizul de mediu, iar în zona turistică pot începe construcţiile. “Au fost foarte multe discuţii purtate pe acest subiect şi consider că a fost o dezbatere corectă. Marţi, săptămâna viitoare, vom participa cu proiectul la Mediu, unde se va decide avizul pentru a înainta proiectul  la minister. Apoi vom primi aprobările, banii şi vom începe construcţia” a precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

În Pasul Vâlcan a fost deja construită prima telegondolă şi toate cabanele care vor fi construite vor respecta un plan bine stabilit. Aici va fi construită prima staţiune turistică după standarde europene.

Diana Mitrache
Foto: Citynews.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.