UPDATE TINERII RĂTĂCIŢI ÎN PARÂNG AU FOST GĂSIŢI DE ECHIPELE DE SALVARE MONTANĂ


UPDATE    Tinerii rătăciţi în Parâng au fost găsiţi de echipele de salvare, după o acţiune de căutare de aproape patru ore
Jandarmii montani şi salvamontiştii din Parâng au reuşit, azi noapte, după circa patru ore de căutări, să găsească cele patru persoane rătăcite pe munte, niciuna dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu, cei patru tineri rătăciţi în Parâng au fost identificaţi  în jurul orei 24:00, în zona refugiului Cârja din munţii Parâng. Răducu a precizat că tinerii le-au spus salvatorilor că au urcat pe munte de câteva zile, pentru a parcurge trasee montane, însă s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi nu au ştiut să mai ajungă la cabană.
“Tinerii, cu vârstele cuprinse între 25 ani şi 31 de ani, sunt din municipiul Petroşani şi urcaseră în masivul Parâng în urmă cu câteva zile pentru a parcurge mai multe trasee montane. În momentul în care au fost găsiţi de jandarmii montani şi de salvamontişti, cei patru turişti se aflau într-o stare de epuizare fizică, dar nu au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Nicolae Răducu.
Potrivit sursei citate, cei patru tineri au fost conduşi în staţiunea montană Parâng, unde au şi rămas peste noapte, urmând ca în cursul acestei zile să coboare în municipiul Petroşani.
Acţiunea de căutare a fost una greoaie, reprezentanţii salvamontului şi ai jandarmeriei afirmând că în Parâng a fost ceaţă, viscol şi zăpadă de peste un metru, choar şi doi metri în zonele viscolite.
Jandarmii şi salvamontiţtii din Parâng au plecat, vineri seara, în cutarea a patru tineri care s-au rătăcit pe munte. În urma discuţiilor purtate cu una dintre persoanele rătăcite s-a reuţâşit indentificarea zonei în care se aflau. Din cauza ceţii tinerii au nu au mai ştiut să se orienteze, râtâcindu-se pe un traseu montan între Vârful Cârja şi Vârful Parângul Mic.

http://gazetadedimineata.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.