Avocatul Paula Iacob a declarat, marţi la Petroşani, că cele două dosare de la minele Petrila şi Uricani în care mai mulţi şefi sunt acuzaţi de moartea unor oameni în mină sunt cu un grad de dificultate ridicat din cauza lipsei judecătorilor specialişti în accidente de muncă în subteran.
Avocatul Paula Iacob, apărător în cele două dosare în care sunt cercetaţi foşti şefi de la minele Petrila şi Uricani pentru ucidere din culpă, a declarat, marţi, la Petroşani la sfârşitul primului termen al procesului în care sunt judecaţi patru foşti şefi de la Uricani, că dosarele cu accidente în subteran sunt foarte grele.
“Aceste dosare (exploziile de la Petrila şi Uricani – n.r.) sunt foarte grele pentru că nu avem posibilitatea de a avea drept judecător pe cei care au lucrat în mină, care cunosc viaţa de mină şi specificul acestei munci. Aflându-ne într-o asemenea situaţie este extrem de dificil pe de o parte tu să fii în stare să înţelegi dosarul şi să poţi să îl convingi şi pe judecător care în principiu trebuie să fie cel mai fanatic apărător al ideii de dreptate şi adevăr. Judecătorul trebuie să înlăture tot ceea ce este aparenţă de adevăr. Voltaire, marele gânditor francez, spunea că niciodată binele şi adevărul nu au făcut atâta frumuseţe în viaţa oamenilor cât rău a făcut aparenţa de adevăr. În cazul de faţă, la fel ca şi în celălalt caz (de la mina Petrila – n.r.) aparenţa de adevăr a indus în eroare pe judecător şi eu nădăjduiesc că aici (la Petroşani – n.r.), într-un loc în care se spune că justiţia se face cu foarte mare acurateţe vom reuşi să deovedim care este situaţia reală şi nişte oameni, care nu au făcut altceva decât să ducă o viaţă cinstită, onestă şi de muncă, să nu trebuiască să îmbrace această haină cenuşie a vinovăţiei, să fie condamnaţi şi ca tot trecutul lor de muncă să fie pătat de o sentinţă care repet, în opinia mea ar fi total nedreaptă”, a spus avocatul Paula Iacob, referindu-se la dificultatea cu care se judecă cele două dosare cu explozii de la Petrila şi Uricani.
Paula Iacob a mai precizat că dosarul în care se judecă exploziile de la mina Uricani are nevoie şi de o expertiză “normală”.
“Va fi expertiza normală care se face în instanţă, la care părţile au dreptul să îşi propună un consilier cu experienţă în materie şi care să poată să ajute instanţa să stabilească adevărul pentru că oricât de bun este un judecător, un jurist, un avocat, oricine dintre noi nu suntem specialişti în materie şi atunci trebuie să avem opinia unor specialişti. O spune şi codul de procedură penală, o spune practia judiciară, o spune viaţa”, a precizat avocatul Paula Iacob referindu-se la necesitatea unei expertize tehnice coerente care să ajute instanţa în luarea unor decizii legale.
INSEMEX a realizat o expertiză tehnică plătită de mina Uricani, expertiză care în contextul prezentat de avocatul Paula Iacob va fi contestată.
O altă expertiză INSEMEX, de data aceasta în cazul exploziilor de la mina Petrila din noiembrie 2008, a fost contestată, în acel dosar instanţa admiţând o altă lucrare de cercetare pe care au făcut-o experţi din judeţul Gorj.
Pentru cele două expertize făcute de INSEMEX unităţile miniere au plătit peste 80.000 de lei fiecare.
Avocatul Paula Iacob este apărătorul inginerilor, foşti şefi la mina Uricani, Aurelian Ciucă şi Florin Moga, dar şi a fostului director de la mina Petrila, Aurelian Necula, al cărui recurs se judecă la Curtea de Apel Craiova.