Ajutorul de stat aferent anului 2011 şi cuvenit minelor care se află în program de închidere a fost aprobat. Totodată, Ministerul Economiei va monitoriza nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor de stat să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară, provenită din terţe ţări. În ajutorul de stat se regăsesc şi drepturile pensionarilor, şi tot în acele sume erau cuprinşi şi banii cuveniţi celor ieşiţi din sistem, prin disponibilizare. CNH a plătit prima tranşă a dispobilizaţilor, în lipsa ajutorului de stat, din fondul de salarii al angajaţilor.
Astfel, pentru anul 2011, suma totală a ajutorului de stat este de 127.221 milioane de lei. Banii vor fi alocaţi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, conform normelor europene în domeniu. Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea diferenţei dintre costurile de producţie previzibile şi veniturile previzibile, precum şi pentru acoperirea costurilor excepţionale. Această sumă poate fi decontată în baza documentelor contabile pe care le deţine Compania, suma acoperind cheltuielile excepţionale şi diferenţa între costul de producţie şi preţul de livrare.
“Pentru CNH-SA Petroşani, această hotărâre înseamnă accesarea unui ajutor de stat în sumă de 127,2 milioane lei, din care 101,2 milioane lei pentru acoperirea costurilor de producţie şi 26 milioane pentru acoperirea costurilor excepţionale, aferente exploatărilor Petrila, Paroşeni şi Uricani. În cadrul costurilor excepţionale sunt incluse şi sumele aferente facilităţilor la tariful de energie electrică şi alocaţii de cărbune de care beneficiază pensionarii din cadrul CNH. Pensionarii minieri urmează să-şi reintre în drepturi începând cu luna mai a acestui an, în urma înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, cu data de 23 aprilie a.c., a Actului Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă pe 2012 al CNH-SA, care reglementează facilităţile la tariful de energie electrică şi alocaţii de cărbune”, se arată într-un comunicat de presă remis de CNH.
Monica Iacob-Ridzi, deputat pe colegiul de est al Văii Jiului, Petrila-Petroşani-Aninoasa, susţine că drepturile celor care au lucrat în subteran trebuie respectate.
“Aprobarea acestei Hotărâri de Guvern reprezintă o reuşită. Le-am promis pensionarilor că mă voi lupta să le obţin alocaţiile pentru cărbune şi cota de 3000 kwh aferente anului 2011 ce nu le-au fost acordate şi astăzi mă bucur că eforturile mele s-au concretizat şi că începând cu luna mai pensionarii îşi vor reintra în drepturi. Succesul este cu atât mai mare cu cât pensionarii vor primi contravaloarea în bani pentru cei 3000 kwh aferenţi anului trecut. Am susţinut tot timpul că drepturile celor care au muncit o viata intreaga in mina trebuie sa fie respectate şi o voi face în continuare”, a spus Monica Iacob- Ridzi.
Fostul prefect de Hunedoara, Attila Dezsi, actualmente secretar general al Guvernului, afirmă şi el că aprobarea subvenţiei aduce CNH sursele financiare de care are nevoie pentru a-şi îndeplini obligaţiila asumate şi care nu au putut fi respectate din cauza lipsei banilor.
“Aprobarea subvenției pentru anul 2011 oferă sursele financiare CNH pentru îndeplinirea obligațiilor asumate și care nu au putut fi onorate în lipsa acesteia. Azi îmi aduc aminte de toate problemele cu care s-au confruntat cetățenii din Valea Jiului și de eforturile pe care le-am depus împreună cu conducerea CNH și cu conducerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri pentru depășirea situației critice din 2011″, a declarat Attila Dezsi, secretarul general la Guvernului.
Compania Naţională a Huilei are trei unităţi miniere, Petrila, Uricani, Paroşeni, ce trebuie să fie închise până în 2018, dată până la care vor fi beneficiare de subvenţie. Planul de închidere realizat de CNH Petroşani pentru aceste unităţi include disponibilizarea a 3.300 de angajaţi până în 2018.