Daca stii cine esti, stii ce ai de facut


Aceasta este o carte despre integritate. Integritate înseamnă să faci ceea ce este bine atunci când ştii că asta trebuie făcut. Înseamnă să ştii cine eşti, iar apoi să fii credincios vieţii la care ai fost chemat. Integritatea arată cine suntem şi cum manifestăm cine suntem când toţi ochii sunt aţintiţi asupra noastră, dar şi atunci când nu e nimeni în jur să ne vadă. „Propoziţia cu care se încheie cartea rezumă totul. «Îmi ridic privirea», scrie Greer, «şi îmi amintesc că trebuie să fiu tot ceea ce am fost creat să fiu.» Şi toate celelalte propoziţii care o preced reprezintă un ghid pastoral şi înţelept în arta de a învăţa să faci tocmai acest lucru – să-ţi ridici privirea şi să fii tot ceea ce ai fost creat să fii.”

Phyllis Tickle, autoare a cărţii The Great Emergence [Marea schimbare]„Ron Greer mă face să vreau să merg pe urmele lui. Eu şi soţia mea, Carolyn, glumim că suntem  «fani Greer». De ce? Citeşte Dacă ştii cine eşti … ştii ce ai de făcut şi vei descoperi că fiecare gând al lui Ron devine o piatră de temelie pentru autenticitate şi pentru produsul acesteia – liniştea sufletească.”

Bill Curry, antrenor principal al echipei de fotbal american al Georgia State University şi autorul cărţii Ten Men You Meet in the Huddle: Lessons from a Football Life [Zece bărbaţi pe care îi cunoşti pe gazon: lecţii din viaţa unui fotbalist]„Integritatea este o virtute neglijată. Mulţi dintre noi trăim fără armonia, profunzimea şi verticalitatea morală pe care pe care ni le oferă integritatea. Rezultatul este că trăim vieţi triste şi dezordonate. Din experienţa lui vastă în consilierea pastorală, Ron Greer ne oferă o viziune coerentă, corectă şi cât se poate de utilă asupra vieţii, privită din perspectiva integrităţii.”William H. Willimon, autor şi episcop în Biserica Metodistă Unită

CARTEA INCLUDE ŞI UN GHID DE STUDIU/DISCUŢII

Ronald J. Greer este autorul cărţii Markings on the Windowsill: A Book About Grief That’s Really About Hope [Scrijelituri pe un pervaz: o carte despre suferinţă, care de fapt e despre speranţă] (Abingdon Press), şi este implicat în lucrarea de consiliere pastorală în biserica Peachtree Road Methodist din Atlanta de peste 26 de ani. Este lucrător ordinat de Biserica Metodistă Unită, membru al Asociaţiei Americane a Consilierilor Pastorali şi clinician în cadrul Asociaţiei Americane a Terapeuţilor pe Probleme de Căsnicie şi Familie.

http://sbro.ro/index.php?loc=10&id=1975

Cartea Cartilor(Film creştin pt.copii)


Mesajul din 21.04.2012


18 ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

19 De veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării;

20 dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.

Isaia 1:18-20

Concert Michael W. Smith la Timişoara


Cu 44 de premii GMA Dove, 3 premii Grammy şi cu peste 15 milioane de albume vândute, Michael W. Smith a creat o legendă muzicală de neegalat. Unii ar spune că el a impulsionat apariţia şi evoluția genului de muzică creştină, devenind cel mai recunoscut şi respectat ambasador al muzicii ce exprimă credinţă la nivel mondial.
Cântecele lui au schimbat multe vieți prin puterea spirituală a muzicii. Multe dintre cântecele sale fiind traduse și în limba română.
Municipiul Timișoara va fi gazdă la a doua vizită a lui Michael W. Smith în România. În cadrul acestui concert, Michael W. Smith ne va dezvălui încă o dată talentele sale muzicale pe Stadionul Dan Păltinișanu, sâmbătă, 2 iunie 2012 de la ora 19:00.
Biletele vor fi distribuite prin www.evenimentecrestine.rowww.stiricrestine.ro, librăriile Gramma.ro, CrestinTotal.ro, Kerigma și CLC.
Prețul unui bilet este de 50 lei iar pentru elevi și studenți *40 lei (*număr bilete limitate).
Categoria VIP 125 lei. (cele mai bune 150 locuri). Prin tragere la sorți din categoria VIP, 5 posesori de bilete VIP vor avea posibilitatea să-l cunoască personal pe Michael W. Smith.
Aceasta este ocazia ta de a-l vedea pe Michael W. Smith de aproape, într-o reprezentaţie şi o atmosferă de neuitat.
În deschidere vor cânta grupul Speranța și CRISTOCENTRIC.
Concertul este organizat de către promoterul creștin  din Marea Britanie, TREVOR KING împreună cu EVENIMENTE CREȘTINE din Brașov.
Detalii și rezervări  tel. 0725 124261 sau  bileteconcert@gmail.com.
 Magazin virtual COMANDA BILETE AICI!
Parteneri:
Alpha Audio Sistems, Crearte Studio, ChristianEvents.ro, Fundația Casa Esterei.
Parteneri Media:
Stiri Crestine.ro, Brașovul Evanghelic, CrestinTotal.ro, Alfa și Omega TV, Credo TV, Radio Vocea Evangheliei, Radio Samariteanul, Studio Speranta.
 Evenimente Creștine Brașov & TKEntertainment UK


Vă mulțumim,

Evenimente Creștine România

Cor B.M.V. (Mărire Ţie Isuse)