Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani – Cazul medicului care a operat un copil la mâna stângă, deşi afecţiunea de care suferea era la mâna dreaptă, a intrat în atenţia forurilor competente


Poliţia Petroşani, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, dar şi conducerea Spitalului de Urgenţă Petroşani au declanşat anchete în cazul medicului chirurg care a operat un minor la mâna stângă, deşi afecţiunea de care acesta suferea era localizată la mâna 
dreaptă.

Titel Brăgaru, comandantul Poliţiei Petroşani, a declarat joi, pentru Gazeta de Dimineaţă, că a fost deschis un dosar de vătămare corporală, după ce părinţii copilului operat de medicul Sorin Brătilă la mâna stângă şi nu la mâna dreraptă, cea la care minorul avea probleme, au depus plângere.
„Părinţii au depus plângere, astfel că s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală. În funcţie de concluziile medicului legist, dar şi ale instituţiilor care fac verificări se va face exact încadrarea juridică a faptei”, a declarat Titel Bărgaru, comandantul Poliţiei Petroşani.
Managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani, Alin Vasilescu, a declarat, joi, că şi unitatea medicală a declanşat o anchetă internă în urma sesizării scrise depuse de părinţii lui Alexandru, minorul operat la mâna stângă în ciuda faptului că acesta avea o problemă la mâna dreaptă.
„În baza reclamaţiei scrise depusă de părinţi s-a constituit o comisie care face o anchetă internă”, a spus managerul SUP. Acesta a mai precizat că „sunt anumite foruri” care pot decide sancţionarea medicului Sorin Brătilă dacă acesta va fi găsit vinovat.
Minorul a fost transportat, joi, cu o Ambulanţă, la ce­rerea părinţilor la un Spital din Timişoara, unde cel mai probabil va suferi o intervenţie chirurgicală şi la mâna dreaptă.
Şi Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a început verificări în acest caz.
„Am început şi noi o anchetă în urma reclamaţiei. A fost o comisie la Spitalul de Urgenţă Petroşani care a adunat tot materialul. Se vor întruni şi vor lua o decizie care va fi făcută publică”, a declarat, joi, pentru GDD, Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara.
Sorin Brătilă, medicul chirurg de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, specializat în chirurgie plastică, a fost acuzat, miercuri, de părinţii unui copil de 4 ani, de malpraxis. Potrivit părinţilor, deşi micuţul suferea de o ruptură de tendon la degetul mare al mâinii drepte, deget care a şi fost imobilizat în gips, medicul Sorin Brătilă l-a operat la degetul mare al mâinii stângi. Mai mult, părinţii spun că acelaşi medic a intervenit, în timpul anesteziei, şi pentru un început de fimoză, fără ca în prealabil să îi consulte.
Soţii Danciu sunt hotărâţi să dea Spitalul de Urgenţă din Petroşani în judecată.
Mihai MIHAELA

http://gazetadedimineata.ro/actualitate/ancheta-la-spitalul-de-urgenta-petrosani-cazul-medicului-care-a-operat-un-copil-la-mana-stanga-desi-afectiunea-de-care-suferea-era-la-mana-dreapta-a-intrat-in-atentia-forurilor-competente/

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.