Dacă un călător neavizat, călăuzit de vreun navigator buclucaş, ar urca pe strada Universităţii din Petroşani, s-ar aştepta să ajungă într-o staţiune montană. Şi pe bună dreptate, căci drumul se caţără pieptiş, schimbându-şi direcţia brusc, în curbe strânse, prin verdele întunecat al arborilor care par dornici să-l învăluie în taină.
Destinaţia este însă alta, drumul mai aglomerat ca de obicei, iar parcările neîncăpătoare. Şi asta dintr-un motiv bine întemeiat: la Universitate este festivitatea de absolvire a studenţilor de la Facultatea de mine.
Animaţie şi culoare. Rumoare şi bună dispoziţie. Soarele matinal, dar intermintent în această zi noroasă, scaldă în lumină holul de la etajul doi în care par să fi apărut două tabere: absolvenţi şi invitaţi. Dar aceasta doar după ce absolvenţii şi-au îmbrăcat robele.
Nu putem vorbi despre o tradiţie veche referitor la această festivitate, fiind doar la a cincea ediţie, dar este bine organizată şi primită cu entuziasm.
La ora zece se intră în aulă. Fără întârzieri. Festivitatea se deschide cu momentul solemn al intonării binecunoscutului imn „Gaudeamus igitur”.Urmează apoi luările de cuvânt, mai întâi cadre didactice, iar pe urmă absolvenţi, reprezentanţi ai fiecărei specializări.
Stiluri diferite, motivaţii diferite, abordări diferite, dar toate discursurile au fost străbătute de acelaşi fior emoţional, de acelaşi sentiment al despărţirii, al unui sfârşit care este, totuşi, un început.
Domnul Ioel Vereş, decanul Facultăţiii de Mine, a subliniat în cuvântarea domniei sale atenţia care trebuie acordată bunurilor spirituale, cu care, spunea domnia sa, „oricând un tânăr poate să producă valori materiale”.De altfel, discursul şi-a dovedit originalitatea faţă de ceea ce auzim în mod obişnuit, prin frecventele trimiteri la textele biblice. De luat aminte pentru cei care cred că Biblia aparţine în exclusivitate amvonului.
Entuziasmul a atins apogeul când absolvenţii urcaţi pe scenă, având diplome în mâini, şi-au aruncat tocile spre… înalt. A fost ca un zbor îndrăzneţ spre culmi, spre înălţimi ameţitoare. În acele momente, la cota reală se adăuga zborul tocilor, purtând vise şi năzuinţe, iar Dealul Universităţii creştea şi creştea, privind de undeva de sus Parângul. Da, ieri la Petroşani, Dealul Universităţii a fost, măcar pentru oclipă, mai înalt decât Parângul.
Gravitaţia a biruit, însă. Tocile au revenit la locul lor. Cât despre vise şi împlinirea lor, amintim cuvintele cu care îşi încheia discursul domnul Aron Boantă, rectorul Universităţii: „Dumnezeu să vă ajute!” La care nu mai putem adăuga decât: Amin!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 14 iunie 2014
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 