Mediafax//Andreea Balaurea
![]()
Magistraţii Tribunalului Vrancea au emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele lui Florentin Puşcoiu.
Bărbatul fusese reţinut de procurorii Parchetului Tribunalului Vrancea, după mai multe ore de audieri, sub acuzaţia de omor calificat.
Duminică dimineaţă, anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa din Focşani a lui Florentin Puşcoiu, unde de altfel acesta fusese prins de poliţişti şi dus la audieri.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat din apartament o biblie, mai multe hârtii cu pasaje biblice şi un biblioraft.
Prezent la percheziţii, suspectul a spus că nu îi pare rău pentru fapta comisă, că a urmat porunca Domnului şi că preotul trebuia să moară.
Crima de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” aflată în Piaţa Unirii din Focşani a avut loc, sâmbătă, în jurul orei 10.30, la scurt timp după slujbă, când în lăcaşul de cult mai rămăseseră doar preotul Tudor Marin şi femeia care vindea lumânări, aceasta fiind, de altfel, singurul martor.
Femeia spunea, sâmbătă, că în cursul acestei zile atacatorul a venit de două ori în biserică, fiind îmbrăcat cu o cămaşă neagră. Ea afirma că a doua oară când a venit bărbatul a mers la preot, spunându-i că vrea să îi explice citate din Biblie.
„Avea nişte foi în mână. Părintele nu a apucat să se uite. Nu era nici lumină în biserică. L-am văzut apoi pe bărbat fugind, mi-am dat seama că se întâmplase ceva rău, am început să ţip. Părintele a apucat să ajungă lângă uşa bisericii, unde s-a prăbuşit. Era plin de sânge”, povestea femeia.
La scurt timp, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă echipajul medical nu l-a mai putut salva pe preot.
Principalul suspect în cazul uciderii preotului, un bărbat de 30 de ani, a fost prins de poliţişti, sâmbătă noapte, în apartamentul său din municipiul Focşani. Ulterior, suspectul a fost dus la audieri, fiind reţinut, duminică, în jurul orei 4.00, de procurorii Parchetului Tribunalului Vrancea, sub acuzaţia de omor calificat.
Iniţial suspectul, Florentin Puşcoiu, nu şi-a recunoscut fapta, însă în faţa probelor care îl incriminau a cedat.
Una din pistele care a condus la prinderea suspectului a fost apelul anchetatorilor către protopopul de Focşani de a îi întreba pe preoţii din zonă dacă vreun enoriaş corespunde descrierii din portretul robot şi dacă a venit pentru explicaţii ale versetelor biblice, aşa cum a făcut-o Puşcoiu pentru a se apropia de părintele Marin, au declarat surse judiciare.
Bărbatul a fost prezentat, duminică, instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Duminică dimineaţă, anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa din Focşani a lui Florentin Puşcoiu.
Preotul Tudor Marin era singurul care slujea la această bisetrică, el fiind cel care refăcut în totalitate lăcaşul de cult. Tot preotul Tudor Marin este şi cel care a reînfiinţat corul bisericii.
El avea doi copii, între care şi o fiică, soţia liderului sindical Vasile Marica. De altfel, Vasile Marica a ajuns la biserică imediat după crimă. „Era un om extraordinar, care mi-a dat o soţie extraordinară, sunt şocat”, spunea liderul sindical.




