Ieri pe la prânz la Primăria Petroşani doi angajaţi stăteau cocoţaţi pe geamuri, chinuindu-se să pună drapelul tricolor pe clădire. Ne-am amintit că astăzi, 26 iunie, este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată prin Legea nr. 96/ 1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.
Ca simbol românesc, tricolorul albastru-galben-roşu este de dată relativ recentă, el apărând în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Prima reunire a celor trei culori, ca benzi separate de culoare, datează din 1834, pe timpul domniei lui Al. D. Ghica. Benzile erau dispuse pe orizontală, cu fâşia roşie la partea superioară şi cea albastră la partea inferioară şi se foloseau la steagurile navelor comerciale sau în unităţile militare. Trebuie ştiut că pe galben era pictată „acvila cruciată”, încoronată, care ţinea în gheare un buzdugan şi o spadă.
Sultanul turc era cel care aproba cele trei culori fiecărui stat ocupat. În timp, mişcarea naţională şi membrii Partidei Naţionale vor ajunge să creadă cu tărie în acest tricolor, devenit mai apoi simbolul naţional al tuturor românilor şi lupta lor pentru libertatea neamului. Revoluţia de la 1848 şi Războiul de Independenţă din 1877 vor aduce noi forme steagului românesc, steagurile tricolore fluturând mai apoi, peste alte câteva zeci de ani, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj şi la Alba-Iulia, atunci, pe 1 Decembrie 1918, când Tricolorul a devenit definitiv simbolul şi „inima” tuturor românilor, într-o formă destul de apropiată de astăzi.
De aceea se cuvine să cinstim Drapelul Naţional, ca un arc făcut peste timp şi ca o amintire pentru cei care s-au luptat pentru această ţărişoară. Din păcate, cum în Valea Jiului nu mai avem unităţi militare, iar şcolile au intrat în vacanţă, acţiunile desfăşurate cu acest prilej vor fi rarisime. Ele vor exista probabil la unităţile de poliţie, jandarmerie şi pompieri, funcţie de cât de conştienţi de importanţa acestei zile sunt comandanţii din aceste unităţi.
Cum campania electorală a trecut şi primarii s-au văzut cu sacii în căruţă, nici la primării nu se anunţă acţiuni în acest sens. Unele primării, cum este şi cea din Petroşani, au găsit totuşi de cuviinţă să arboreze drapelul naţional, semn că mai există puţină urmă de patriotism, ceea ce nu este tocmai rău. Din păcate, însă apelul de a arbora steagul nu s-a făcut şi către toate unităţile şi instituţiile publice. În acest sens, credem că şi Prefectura Hunedoara trebuia să aibă un rol mai mare. Poate data viitoare…