Daniel Răducanu şi Mircea Daniel Simion, echipa USP din fruntea Primăriei Baru


Daniel Răducanu, reconfirmat în urma votului din 10 iunie în funcţia de primar al comunei Baru, a depus, miercuri jurământul. Ediul se află la cel de-al treilea consecutiv în fruntea administraţiei locale din Baru. Uniunea Social Populară, din partea căreia a candidat primarul Daniel Răducanu, şi-a asigurat la Baru şi 6 locuri de consilier local.

În legislativul de la Baru a mai intrat un consilier UDMR şi 4 de la USL. În aceste condiţii, viceprimar în mandatul 2012-2016 este reprezentantul USP Mircea Daniel Simion. Educaţia, infrastructura şi locu­rile de muncă, prioritare pentru primar. Primarul a declarat pentru Gazeta de Dimineaţă că pentru el a contat foarte mult educaţia, dar că această educaţie poate fi obţi­nu­tă numai dacă locuitorii au acces la tot ceea ce le trebuie, motiv pentru care şi în actualul mandat va continua proiectele de infrastructură şi din domeniul turis­mului.

“Obiectivul meu a fost dintotdeauna educaţia, dar educaţia trebuie să fie susţinută de toată infrastructura. Aici vorbim despre infrastrucutura educaţională, socială, sportivă, nu în ultimul rând canalizare, apă şi asfaltare. Eu zic că după două mandate pline suntem în grafic şi credem că în cel de-al treila mandat, sau al patrulea, vom putea să finali­zăm ceea ce noi ne-am propus adică asfaltarea şi racordarea cetăţenilor la canalizare şi apoi mai sunt câteva retuşuri de făcut în extremităţi la reţelele de canalizare şi apă. Educaţia şi crearea locurilor de muncă sunt alte obiective”, a declarat prima­rul Daniel Răducanu.

Potrivit sursei citate, satele mari din comuna Baru sunt racordate la reţeaua de apă şi canalizare.

„Cu excepţia unui sat uşor mai de munte unde oamenii şi-au exprimat dorinţa asfaltării înainte de orice, celelalte trei sate mari sunt toate racordate la reţeaua de apă şi canalizare. Cred că suntem prima comună care am dat la cheie un sat cu apă canal şi asfaltare (Livadia – n.r.), iar în mandatul acesta îmi propun ca celelalte două sate mari (Baru şi Petros – n.r.) să finalizăm racordurile la canalizare şi asfaltarea”, a mai spus edilul.

Fondurile europene, sursa de finanţare pentru dezvoltarea comu­nităţii Primarul din comuna Baru este, o dată cu schimbarea guvernării, în opoziţie. Răducanu susţine însă că nici până acum nu s-a bazat pe sprijin din partea Guvernului şi a Consiliului Judeţean, ci pe proiectele europene, reuşind până acum să acceseze câteva milioane de euro.

„Este cunoscut faptul că această comună, după politicile pe care le-am dezvolta, s-a axat în mod special pe fonduri europene. Niciodată, cel puţin până acum, un Guvern sau un consiliu judeţean nu poate să-ţi dea nici 10 la sută din cât poţi să iei pe o finanţare europeană. Din cele 6 finanţări europene care au fost în aceşti 8 ani, 5 le-am luat, două sunt în implementare, iar cea de-a şasea a a fost declarată eligibilă. Îţi dă vreun Guvern măcar 500 de mii de euro? Niciodată”, a mai spus Răducanu.

Primarul vrea ca în actualul mandat să pună accent şi pe tu­rism. În acest sens are proiecte de reabilitare a drumurilor forestiere, un proiect, în implementare pentru construirea unui refugiu turistic în Retezat şi a unui centru de informare turistică în Baru.

Daniel Răducanu recunoaşte că turismul este la început, dar dă asigurări că acesta se va dezvolta la Baru, astfel încât comuna să devină „o poartă de intrare sau de ieşire” spre şi din Valea Jiului, zonă în care există mari trei sta­ţiuni montane.

http://gazetadedimineata.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.