Biserica interzice capacele de canal cu stema Bucureştiului. Motivul: mii de trecători calcă în picioare, zilnic, Sfânta Cruce
O solicitare mai mult decât neobişnuită a venit din partea Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Biserica cere Municipalităţii să înlocuiască toate capacele de canalizare cu stema Bucureştiului, cu unele cu alt model.
Vicarul preot Ioan Iordache a făcut o solicitare bizară Primăriei Capitalei, şi anume de a renunţa la capacele de canal cu stema Bucureştiului, potrivit b365.ro. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe sunt de părere că Sfânta Cruce este călcată în picioare de mii de trecători, în fiecare zi.
Biserica doreşte ca aceste capace să fie înlocuite cu altele pe care să nu fie reprezentat însemnul religios. Pe stema Bucureştiului, semnul Crucii apare de două ori. O dată în ciocul acvilei, iar a doua oară în mâna Sfântului Dimitrie. Majoritatea capacelor cu stema Bucureştiului se află în Centrul Istoric, care este foarte tranzitat, în fiecare zi, dar mai ales în weekend.
Solicitarea Mitropoliei Munteniei şi Doborogei a fost dezbătută de către membrii Consiliului Ştiinţific Consultativ din cadrul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. Reprezentanţii Consiliului vor cere Direcţiei Utilităţi din cadrul Primăriei Capitalei să nu mai permită pe viitor fabricarea unor capace pe care să fie reprezentată Sfânta Cruce. Aceştia consider însă că cele deja montate ar trebui să rămână la locul lor.
