Tanishq este un copil genial şi la 4 ani a fost inclus în MENSA, o organizaţie care reuneşte cei mai inteligenţi oameni din lume. „Tanishq reţine concepte complexe şi dificile mai bine decât oricare dintre studenţii pe care i-am avut vreodată”, a spus unul dintre profesorii săi.
Dacă ar fi să aleagă o meserie, băiatul se gândeşte la medicină, dar vrea să continue şi cercetările pe care le face în prezent.
„Mă pasionează fizica particulelor elementare, tot ce e legat de antimaterie, de soarta universului şi de Big Bang”, a spus copilul
Băiatul provine dintr-o familie de indieni. Tatăl este inginer software, iar mama, medic veterinar. Ea a remarcat inteligenţa ieşită din comun a lui Tanishq încă de la vârsta de 2 ani, când micuţul ştia deja să numere până la 100.
„Am auzit o mulţime de comentarii. Oamenii cred că noi îl forţăm. De fapt, el ne împinge limitele”, a spus tatăl copilului
„Oamenii cred că noi îi testăm limitele, că noi ne dorim asta pentru el, dar nu e deloc aşa. E pasiunea lui. Asta îi place lui să facă”, a menţionat acesta. Băiatul nu e singurul cu o inteligenţă deosebită din familie. Sora lui, Tiara, are 6 ani şi a fost şi ea admisă în MENSA.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/copilul-care-te-va-uimi-la-noua-ani-lucreaza-la-teza-de-absolvire-a-colegiului_964088.html#ixzz20FKhocbP