Pâinea s-ar putea scumpi în următoarea lună, dacă brutarii nu vor absorbi creşterea de 20% a preţului la grâu, a declarat marţi, la o întâlnire cu presa, Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei Rompan.
El a afirmat că în ultima perioadă preţul grâului a crescut cu 20%, influenţat de evoluţia preţurilor pe piaţa internaţională şi de raportul cerere-ofertă de la nivel naţional.
Potrivit lui Popescu, efectele scumpirii grâului s-ar putea regăsi în preţul pâinii în maximum o lună.
Producătorii agricoli au un preţ mai mare decât în anii anteriori. Preţul este mai mare chiar cu 20-25% faţă de anul trecut, la recoltare”, a spus Popescu.
El a arătat că efectele se văd deja în preţul făinii, care a început deja să crească.
![]()
„Vom vedea efectele la pâine în două săptămâni, dacă piaţa absoarbe această creştere. Dacă nu absoarbe, este pierdere curată pentru brutari, care la ora actuală îi înjură pe morari”, a spus Popescu.
Şeful Rompan s-a ferit să estimeze cu cât ar putea creşte preţul pâinii.
„Un lucru este cert: preţul de la grâu se duce la făină, şi preţul de la făină se duce la pâine. Cu cât şi ce se va întâmpla o să vedem probabil cel mai devreme după o lună”, a mai spus reprezentantul patronatului.