Deja celebra fântână arteziană cântătoare din centrul Devei a fost pornită. Ea a fost testată final la sfârşitul săptămânii trecute şi a intrat în folosinţă.
Investiţia de „doar” 2,5 milioane de euro, adevărată tichie de mărgăritar, a fost realizată cel mai probabil deoarece nu mai era absolut nimic de făcut în municipiul reşedinţă de judeţ, la Deva hunedorenii trăind ca în rai, fără probleme sociale, cu toate uliţele asfaltate, şi unde câinii comunitari ce speriau şi muşcau oamenii în fiecare zi au fost declaraţi oficial purtători de covrigi în coadă.
Dar orice comentariu este de prisos: aparenta minune high-tech va funcţiona de acum în fiecare zi, între orele 10.00 şi 21.30, numai cu jocuri de apă, iar între 21.30 şi 22.00 va începe să cânte, spre bucuria şomerilor şi a pensionarilor care şi-au găsit o nouă modalitate de a scăpa de griji.
Bazinul are 50 de metri lungime, lăţimea de 9,6 metri şi o înălţime a jeturilor de apă de opt metri. Este utilată cu şapte jocuri de apă şi lumini de diferite culori, plus cinci melodii.
„Această fântână reprezintă, la ora actuală, un high-tech în ceea ce priveşte consumul. Are unul dintre cele mai optimizate consumuri din lume. Deocamdată funcţionează normal. Am nevoie de cel puţin două săptămâni să îmi dau seama dacă apar erori în server sau în unele echipamente. Sunt peste 200 de pompe, avem lumină pe fiecare jet, fiecare pompă comunică cu un sistem de automatizare şi nu pot să îmi dau seama într-o zi ce se întâmplă pe parcursul funcţionării”, a declarat Alin Sevastru, reprezentantul firmei constructoare.