Psihologia geloziei

Vă mărturisesc că am stat să mă gândesc bine asupra acestui subiect.

Aici vorbesc despre gelozia pe care o întâlnim într-un cuplu, nu vorbim despre gelozia sfântă a Lui Dumnezeu.

Şi, ca de obicei, a existat un motiv pentru care am scris despre gelozie…

Am fost într-o situaţie ( una anume, dar nu pot da detalii ) şi m-am trezit încolţită de sentimentul acesta când, în mod clar, o persoană ( o fată ) „se etala” în faţa iubitului meu…

Vă mărturisesc că am intenţionat să îi clarific anumite lucruri, dar Domnul m-a oprit şi mi-a pus  în faţă reacţia mea.

Deşi eram  „îndreptăţită” în ceea ce simţeam, totuşi, Domnul mi-a arătat că în spatele unei acţiuni poate sta o trăire cumplit de profundă.

Şi, dacă veţi fi sinceri, vă veţi regăsi, ca şi mine, în aceste descrieri. Nu toată lumea reacţionează la fel. Însă, în linii mari, acestea sunt trăirile care „guvernează” starea de gelozie.

Conform DEXului, gelozia este o trăire sufletească chinuitoare şi obsedantă, provenită din faptul sau presupunerea că fiinţa iubită nu este credincioasă; un sentiment de nemulţumire egoistă, provocat de situaţia, succesele cuiva; invidie; pizmă.

Sentimentul geloziei constă într-o emoţie durabilă şi penibilă, de tonalitate subiectivă specifică:amară, înţepătoare, ca o muşcătură sau o rană mortală, întristare, durere, stări de teamă, incapacitate de a putea întreţine la partener sentimentul iubirii, impresia că este trădat în sentimentele sale, ideea că ar putea fi respins de partenerul său, sentimente de inferioritate, suspiciuni sau convingeri asupra infidelităţii partenerului de cuplu.

Toate acestea ne influenţează comportamentul , modul de a gândi, aduce depresivitate, ruşine, nemulţumire de sine, disoluţia cuplului familial, o stare de tensiune intrapsihică, care se va materializa prin crize acute de mânie sau chiar ură împotriva partenerului sau a presupusului adversar.

Aceste trăiri sunt legate de „obiectul” iubit, de ruşinea asociată cu un sentiment de inferioritate, cu mânie şi chiar cu ura îndreptată către obiectul sau persoanele vizate de subiectul respectiv.

Gelozia pare a fi bazată pe insecuritate, e legată de perspectiva abandonului şi destrămării cuplului, în special la persoanele imature afectiv .

S-a constatat că gelozia este un sentiment marcat puternic de valorile morale, de principiile care ne guvernează viaţa- cele care ne limitează sau ne determină să trăim într-un anumit mod.

Unele persoane suferă doar gândindu-se că partenerul – pe care îl consideră un soi de proprietate personală – se poate simţi bine şi de unul singur.

Mai mult decât atât, persoanele geloase sunt în multe cazuri frustrate şi nemulţumite de viaţa lor şi caută în celalălt un răspuns la propria nefericire. Ar dori să-l aibă complet, să-i gestioneze viaţa pentru a găsi în el satisfacţia propriului gol interior.

În toate cazurile însă, în spatele geloziei, stă un complex de inferioritate.

Mai este de remarcat că în cazul persoanelor geloase, există o nevoie  de a fi apreciate de ceilalţi.

Ideea că gelozia e o dovada de dragoste este falsă şi deseori duce la suportarea unor situaţii dificile. Cel puţin până când partenerul se simte sufocat şi pune piciorul în prag.

Persoanele foarte geloase ajung să-şi considere partenerul o proprietate personală, negându-i libertatea. Iar libertatea reciprocă e primul element de iubire sănătoasă şi matură.

Paşi pentru eliberare de gelozie:

–        identifică în istoria vieţii tale episoadele de posibil abandon şi adu-le la CRUCE

–        pocăieşte-te de orice atitudine, faptă sau cugetare care era nepotrivită ( ură, judecată, dorinţă de răzbunare şi orice altceva îţi va aduce Domnul aminte )

–        iartă-i pe cei care au „contribuit” să-ţi îngreuneze, ruineze viaţa. IARTĂ-I!

–        Vino sincer înaintea Domnului cu „episoadele” de gelozie ca să descoperi împreună cu El ce determină aceste trăiri.

Simona Loga

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Psihologia geloziei