Mai este un pas până la declararea zonei Rânca, staţiune. Asigurările au fost date de către preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care a declarat că după soluţionarea problemelor existente în zona Rânca se va trece la iniţierea demersurilor pentru obţinerea acestei titulaturi.
Zona montană Rânca continuă să fie o prioritate pentru autorităţile judeţene şi locale din Gorj. Cum un prim pas a fost realizat, acela de publicare în Monitorul Oficial a actului normativ de delimitare a hotarelor de graniţă între Novaci şi Baia de Fier, acum se poate spune că s-a trecut la găsirea de soluţii, în ceea ce înseamnă adevăratele probleme din staţiune. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că: ”am purtat discuţii cu primarii celor două localitaţi şi s-a trecut la treabă. Se lucrează la ce înseamnă ordine la nivelul sistemului de alimentare cu apă şi canalizare. Sunt probleme cu disciplina de exploatare a acestor servicii”. Că zona nu poate deveni staţiune fără soluţionarea problemelor, Călinoiu a susţinut că un alt pas important îl constituie şi găsirea fondurilor necesare pentru extinderea surselor de alimentare cu apă în Rânca. Costin Soare