Rândurile acestea sunt dedicate în primul rând Lui Dumnezeu care a ales să scrie şi povestea mea de dragoste….iar în cel de al doilea rând sunt dedicate bărbatului de care sunt îndrăgostită şi care este darul Lui Dumnezeu pentru mine. Mult mai mult decât merit.
M-am gândit să scriu despre capcanele unei relaţii. De fapt, despre ceea ce ar putea folosi diavolul ca să-ţi distrugă relaţia cu cel iubit sau iubită. Sa începem cu… începutul…
În primul rând, orice poveste de dragoste este scrisă în ceruri. Sunt absolut sigură. Şi acum zâmbesc în mod absolut pentru că ştiu că unii dintre voi nu cred asta… Dar aceasta este părerea mea: orice poveste de dragoste este scrisă de Mâna Lui Dumnezeu…
Ma scuzaţi, trebuie să rectific: orice poveste de dragoste iniţiată de El…
Acesta este primul pas…
Când Dumnezeu începe o poveste de dragoste în viaţa ta, parcă o nouă primăvară începe în viaţa ta…totul în tine se trezeşte la viaţă. Totul…
O relaţie înseamnă un mediu comun, în care doi oameni complet diferiţi – bărbat şi femeie – încearcă să pună un numitor comun călătoriei lor în doi.
Lumea unei femei este atât de diferită de cea a bărbatului…Câteodată mă gândesc că parcă ar fi la poli opuşi :))
Bărbatul este pragmatic. Pentru el lucrurile sunt simple: îmi place sau nu, vreau sau nu, mă duc sau nu…etc…
Şi asta ne determină, pe noi, femeile, să-i etichetăm ca fiind insensibili şi lipsiţi de romantism… Evident că ceea ce scriu aici nu se aplică niciunuia dintre cei care citesc sau iubiţilor :))
În schimb femeia…pfuu…şi o să spun mai multe pentru simplul motiv că sunt femeie şi am trăit toate aceste lucruri…Femeia este ca un cufăr plin de comori…visătoare…doritoare până la egoism… iubeşte prezenţa partenerului 24 din 24… se simte nedreptăţită când uită de aniversarea de 1 an, etc….şi lista ar putea continua…
Ce gânduri aveţi acum în minte? După ce am înşirat toate rândurile de mai sus?
E greu de crezut… Însă, din proprie experienţă şi din experienţa prietenelor mele… ştiu că aşa face o femeie când este într-o relaţie.
Multă vreme am acuzat partenerul meu în a fi responsabil de mersul sau nemersul relaţiei… până când am falimentat şi am fost „obligată” să mă uit la mine însămi, la tot ce am adus relaţiei… sau ce nu am adus!
Iată câteva capcane pe care le-am detectat de-a lungul timpului.
Tot ceea ce voi spune provine din surse reale. Nu sunt lucruri luate din cărţi. Le-am trăit pe propria mea piele. Şi mai sunt lucruri pentru care împreună cu prietene bune de-ale mele, ne-am rugat să putem trece mai departe…
Încrederea / Neîncrederea
Încrederea în partener seamana cu bungee-jumping-ul… adică săritul…aşa liber. Să nu ai încredere e ca şi cum i-ai da aer cu porţia… iar asta va aduce moarte… mai devreme sau mai târziu…
De ce totuşi te chinuie neîncrederea???
Să vă enumăr lucrurile care le-am întâlnit când era vorba de neîncredere: nimeni nu a avut încredere în tine…nici măcar mama sau tata sau fraţii tăi. Nici şeful tău… de ce ar fi iubitul sau iubita o excepţie? Doar ţie ţi se întâmplă lucruri bune…sau sigur există altcineva care să facă treaba mai bine decât o faci tu…
Aceasta seamănă cu mersul la un restaurant sofisticat, la meniul principal ai peşte şi în stânga ta vreo 12 furculiţe şi tot ce-ţi trece ţie prin minte e faptul că e o greşeală că eşti acolo… că nu o să te descurci… că o să-ţi scape tacâmurile din mână şi vei sfârşi prin a te face de râs…
Aceasta seamănă oare cu faptul că de multe ori te-ai considerat o greşeala? Sau în plus… oricum nu-ţi iasă nimic bine…sau ţi s-a spus un lucru şi te-ai trezit că nu e aşa cum ţi s-a spus… sau mereu erai provocat să străduieşti să fii mai bun, măcar ca şi..fratele tău sau ca şi colega ta care mereu lua premiul I…
Te regăseşti printre cuvintele acestea?
Dacă nu te regăseşti…mă bucur!!!! Iar dacă te miri de lucrurile pe care le-am spus, ai fi uimit să afli cât de multe persoane cred că sunt o greşeală…
Încrederea se sădeşte adânc în duhul omului. Este ca un pod care-ţi face drum peste diferite împrejurări ale vieţii.Ea se dezvoltă atunci când ţi se spune: ” poţi să faci asta, am încredere în tine că vei reuşi…” mai ales de către cei care sunt tata, mama…
Încrederea se solidifică atunci când rezultatele muncii tale sunt lăudate, chiar dacă erau alte lucruri mai bine făcute decât cele realizate de tine…
…Lista cu exemple din această categorie este stufoasa…
Dar să ne întoarcem la timpul de acum… eşti într-o relaţie…în sfârşit…ai întâlnit iubirea vieţii tale.
Te simţi… în al 17 -lea cer…până când primul conflict bate la uşa relaţiei voastre şi atunci, fără milă… tot ce a pus amprenta pe inima ta îşi va cere tribut ca să acţionezi după un model bine ştiut, adică cel trăit de tine…
…Ce e de făcut totuşi?!…
Aceleaşi lucruri pe care le-am menţionat de fiecare dată când era vorba de o reconciliere: Mărturisire, Pocăinţă și Iertare.
În primul rând trebuie să rosteşti lururile care ţi-au rănit inima, cine a făcut acele lucruri. Adu-le înaintea Lui Dumnezeu. Poate părinţii tăi nu ţi-au arătat încredere, sau nu ţi-au oferit sprijinul de care aveai nevoie în diferite momente ale vieţii tale… şi pentru tot ce au făcut ţi-au rănit inima.
Să nu uiţi, însă…că Dumnezeu i-a ales pentru a te aduce pe tine în lumea aceasta… asta înseamnă că a avut încredere în ei… Binceuvintează-i pe părinţii tăi. Dumnezeu promite cinste celor care-şi onoreaza părinţii.
Pocăieşte-te de orice formă păcătoasă prin care ai răspuns: răzvrătire, izolare, orice formă de rebeliune… ştiu că tu crezi că trebuia să te aperi, cumva…E de la sine înţeles că ai dezvoltat mecanisme de apărare faţă de lucrurile pe care le-ai înfruntat.
Pocăieşte-te de orice formă de judecată asupra celor care ţi-au făcut rău. Pocăieşte-te de orice lucru pe care Domnul ţi-l aduce în minte sau în inimă acum…Iartă-i pe cei care ţi-au făcut rău. Iartă-i pe părinţii tăi…Iartă-te pe tine însuţi / însăţi pentru orice îţi apasă conştiinţa.
Procesul pocăinţei seamănă cu o extracţie de măsea :D. E nevoie să scoţi, să extragi ceva ce nu mai e bun.
Vindecarea vine prin dragostea şi acceptarea necondiţionată a Lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu a greşit în dreptul tău. Nici o clipă. A ştiut clar că vrea să trăieşti şi să te bucuri de viaţă.
” Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele…”
„ Când nu eram decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi vreuna din ele” Psalm. 139:13b, 16
Simona Loga
Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Capcanele unei relaţii
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 