Kenya: Atacurile asupra bisericilor lasă în urmă un număr mare de morţi şi răniţi


Cel puţin 17 oameni au murit şi 45 au fost răniţi în urma unor atacuri asupra a două biserici din Garissa (estul Kenyei), în urma intervenţiilor militare din Kenya.

“Avem 17 oameni ucişi duşi la morgă în momentul de faţă”, a declarat ofiţerul medical Abdikadir-Sheikh, pentru Reuters.

Potrivit martorilor, mascaţii înarmaţi au deschis focul şi au aruncat cu grenade în momentul în care credincioşii s-au adunat la masa de duminică.

Ȋn ultimele şase luni, Kenya a suferit mai multe atacuri teroriste atât în Nairobi cât şi în Mombasa de nord, atacurile provocând zeci de decese şi un număr mare de răniţi.

Purtătorul de cuvânt, Federico Lombardi, a declarat pentru presă că, pentru grupurile de terorişti, locurile unde creştinii se adună au devenit o ţintă prin care aceştia îşi pot împrăştia şi difuza ura şi teama în rândul populaţiei.

Citeşte mai mult pe: Kenya: Atacurile asupra bisericilor lasă în urmă un număr mare de morţi şi răniţi | Stiri Crestine.ro

Un creştin sudanez nu mai are dreptul de a-şi revedea copiii


Mohamed Khidir a părăsit islamul şi s-a convertit la creştinism, iar surprinzător acesta a primit şi un act de divorţ din partea soţiei din cauza convertirii la creştinism, şi cu toate acestea, Khidir nu poate să îşi vadă copiii care sunt în grija mamei lor.

Ȋn urmă cu un an, Khidir a părăsit islamul şi s-a convertit la creştinism, după care, împreună cu familia sa, se mutaseră în Egipt în noua locuinţă unde primiseră permisiunea de a se stabili împreună cu familia. Ȋnsă atunci când toate lucrurile păreau să meargă bine, pentru Khidir lumea a început să capete o altă dimensiune atunci când, din partea soţiei lui, el a primit o cerere de divorţ, şi mai mult decât atât, dreptul de a-şi revedea copiii i-a fost interzis din partea soţiei sale pentru a preveni orice influenţă din partea lui Khidir asupra fiilor săi.

“Sunt distrus! Cum poate o instanţă să interzică unui om dreptul de a-şi revedea copiii săi?” declara Khidir în plângerile sale.

Khidir a contestat decizia judecătorească, care a fost menţinută în recurs. Mai multe decât atât, în momentul de faţă Khidir se află în pericolul de a fi judecat pentru apostazie.

“Sunt dispus să îmi asum acest risc. Este o crimă să devin un creştin? Vreau ca toată lumea să ştie ce s-a întâmplat cu mine, pentru a vedea dacă comunitatea internaţională este conştientă şi doreşte să îmi facă vreun rău!”a mai declarat Khidir.

http://totalschimbat.ro

Gr.vocal din Austria(Din a Cerului Mărire)


Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea efectelor generate de furtună în vestul judeţului Hunedoara


În urma emiterii avertizării cod galben, care anunţa în intervalul 23.20 – 00.59, precipitaţii  ce pot depăşi, pe arii restrânse, 25 litri pe metru patrat şi grindină de mici dimensiuni în zona Dobra, Ilia, Deva, dispeceratul I.S.U. Hunedoara a fost anunţat prin 112, despre producerea mai multor situaţii de urgenţă în localităţile vizate de avertizare.

Vântul puternic care a suflat în rafale, în special în vestul judeţului, a avariat reţeaua de energie electrică în localităţile Gurasada, Câmpuri, Boiu de Sus, Cărmăzăneşti, Lunca, Păuliş, Sulighete, Fornădia şi Chişcădaga.

Echipajele subunităţilor, din cadrul inspectoratului şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, au deplasat în localităţile afectate de furtună, generatoare de curent electric, cu ajutorul cărora s-a asigurat iluminatul în secţiile de votare, până la încheierea procesului electoral, adică la ora 23.00.

De asemenea, circulaţia, pe drumurile judeţene 687 C, care face legătura între Toteşti şi Hăţăgel precum şi 706 A, între Bretea Mureşană şi Ilia, a fost blocată pe un sens de arbori prăbuşiţi pe carosabil.

Echipe de pompieri de la Detaşamentul din Deva şi Secţia de Pompieri Ilia au intervenit cu motofierăstraie pentru degajarea copacilor căzuţi pe drumuri.

http://gazetadedimineata.ro

Furtuna a maturat judetul Hunedoara


Furtuna care a maturat noaptea trecuta judetul Hunedoara a produs mai multe pagube in judetul Hunedoara.

Astfel, vantul puternic care a suflat in rafale, in special in vestul judetului, a avariat reteaua de energie electrica in localitatile Gurasada, Campuri, Boiu de Sus, Carmazanesti, Lunca, Paulis, Sulighete, Fornadia si Chiscadaga. Echipaje ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Hunedoara, dar si serviciile voluntare pentru situatii de urgenta, au deplasat in localitatile afectate de furtuna, generatoare de curent electric, cu ajutorul carora s-a asigurat iluminatul in sectiile de votare, pana la incheierea procesului electoral, adica la ora 23.00. De asemenea, circulatia, pe drumurile judetene 687 C, care face legatura intre Totesti si Hatagel precum si 706 A, intre Bretea Muresana si Ilia, a fost blocata pe un sens de arbori prabusiti pe carosabil. Echipe de pompieri de la Detasamentul din Deva si Sectia de Pompieri Ilia au intervenit cu motofierastraie pentru degajarea copacilor cazuti pe drumuri.

Carmen Cosman

http://cronicavj.ro/wp/?p=6435