Au renunţat la creşterea animalelor şi au deschis un azil de bătrâni. Doi soţi dintr-un sat din Sălaj şi-au transformat grajdul într-un cămin pentru persoanele în vârstă. Oamenii spun că ideea le-a venit într-o noapte, când se gândeau la povara bătrâneţii şi mai ales la cine le va purta de grijă în viitor. Acum, bătrânii care trec pragul căminului au parte de un confort deosebit, mâncare şi căldură sufletească
.
„Le-am vândut toate -n.r. animalele- şi ne-am gândit într-o noapte să facem din şură saloane pentru bătrâni. Sunt bătrâni ai nimănui, aruncaţi de copii”, susţine Onorica Covaci, proprietara azilului.
În această situaţie se află şi Rada Tomiţă, o bătrână din Bucureşti, care a rămas pe drumuri la bătrâneţe. La cei aproape 90 de ani, femeia spune că la azilul din satul Dăbâceni se simte ca acasă.
„Nu-mi lipseşte nimic. Sănătatea! Mă înţeleg bine cu ei, se înţeleg bine cu mine. Ce să le fac? Nici ei mie, nici eu lor. –Sunteţi mulţumită? –Da. –E mai bine ca la Bucureşti? –Da.”, povesteşte femeia.
Zona este una liniştită, situată la marginea satului, foarte aproape de pădure. Programul este de voie, mâncarea gătită tradiţional, iar curăţenia şi confortul nu lipsesc.
Proprietarii se gândesc ca pe viitor să extindă căminul de bătrâni. Mai în glumă, mai în serios, cei doi soţi spun că şi-au rezolvat şi problema bătrâneţii lor: vor fi îngrijiţi în propriul azil de bătrâni.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/afacere-de-familie-doi-soti-din-salaj-au-demolat-grajdul-si-au-construit-un-azil-de-batrani_986433.html#ixzz23KqRqZX5