Valea Jiului este din nou sub incidenţa codului galben de caniculă. Din acest motiv, autorităţile locale au luat o serie de măsuri pentru a veni în ajutorul oamenilor iar medicii fac cateva recomandari.
Căldura a pus iar stăpânire pe Valea Jiului. Meteorologii au emis o avertizare cu cod galben de caniculă pentru următoarele zile. Din acest motiv, autorităţile locale au luat o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul populaţiei.
„Pe perioada de caniculă, am înfiinţat două puncte de distribuţie apă, unul în sediul Primăriei şi unul la Biblioteca municipală din cartierul Aeroport. Pe lângă asta se vor stropi străzile zilnic, în jurul orei 11 dimineaţa, iar fântâna arteziană şi tâşnitorile din parcuri vor funcţiona în permanenţă pe perioada de caniculă”, spune Lenuţu Malina, consilier Primăria Petroşani
Şi medicii fac un apel către oameni să fie extrem de precauţi în ceea ce priveşte alimentaţia şi îmbrăcămintea.
„În cazul expunerii prelungite la soare pot să apară în primul rând arsuri de diferite grade la nivelul pielii, în al doilea rând persoanelor cu boli cardio-vasculare le pot apărea acele pusee hipertensive, mai ales dacă nu îşi administrează medicaţia prescrisă de specialist, ducând până la apariţia accidentelor vasculare din ce în ce mai grave. De asemenea cardiacii trebuie să ştie că aerul uscat şi căldura afectează cordul şi agravează anginele pectorale. Şi copii trebuie să fie protejaţi pentru că pot apărea arsurile solare şi hiperpigmentările ulterioare care apar la ei. Prin urmare, oamenii trebuie să poarte ţinute lejere, să-şi acopere capul şi să evite expunerea la soare în orele de vârf”, spune doctor Liliana Dumitru, medic UPU SMURD Petroşani
Acest val de caniculă este unul periculos, din cauză că a venit după o perioadă mai rece. Trecerea bruscă de la o temperatură joasă la una ridicată, are în general efecte grave asupra sănătăţii. Locuitorii Văii Jiului ştiu acest lucru şi în zilele toride se îmbracă adecvat şi se adăpostesc pe cât posibil la umbra în parcuri.