Pentru vizionarea slujbei,accesaţi linkul următor:44hQq
Lună: august 2012
„Stresiunea” e pe sfârşite…
Pentru unii perioadă grea, pentru alţii mai puţin, cert este că sesiunea pentru noi studenţii e un hop care necesită multă răbdare şi putere să rezişti până la capăt. Şi vorbesc de noi, care ne numim creştini.
De multe ori când auzim de oameni care sunt nervoşi, mânioşi, plin de invidie, nerăbdători, aşa-i că niciodată nu ne gândim că poate şi noi suntem printre ei?
„Dar noi suntem răbdători, calmi, cumpătaţi, noi nu ne gândim la rău.” Oare aşa să fie? Oare aşa să fie în SESIUNE? E greu, e o luptă continuă. Pe care singuri nu o putem birui. Pe lângă asta, oamenii cer multe. Profesorii cer ceva, prietenii cer ceva, părinţii la fel, fraţii, surorile..doar Dumnezeu parcă într-un colţ uitat ar vrea să „ceară” ceva, dar l-am făcut să tacă în cele din urmă. De ce?
Pentru că am fost prea ocupaţi cu treburile noastre. Suntem de fapt extrem de ocupaţi. Cu ce? Ei bine sesiunea… Nopţi nedormite, ochii cât cepele, nervii întinşi la maxim. Cum să mai avem timp de El, cum să îl mai lăsăm şi pe El să mai spună ceva, când tot noi vorbim?
„Doamne dă-mi aia, fă-mi aia; Doamne, ştii că nu ştiu nimic pentru examenul de mâine, te rog ajută-mă!” Cerem multe, vorbim multe, dar de prea puţine ori ne facem timp să mai ascultăm.
Când a fost ultima oară când l-ai scos pe Dumnezeu din cutiuţă şi ai stat doar să îl priveşti, să Îi priveşti măreţia, slava, puterea, să îi spui un „Mulţumesc, Tată!”
Sesiunea e aproape pe sfârşite. Şi poate ţi-ai pierdut cumpătul o dată, de două ori, de multe ori. Satan a încercat să te scoată din cursă. Dacă încă eşti în viaţă, opreşte-te şi mulţumeşte-I Domnului pentru că a ţinut mâna ta în mâna Lui în tot acest timp.
Dacă sesiunea există doar atât cât eşti student, sesiunea adevărată din timpul vieţii tale se va sfârşi când vei ajunge la capătul cursei. Nu uita, e o luptă continuă. Nu o poţi birui singur. Dumnezeu e lângă tine, gata să îţi dea o mână de ajutor!
Gr.de laudă (Sunt fericit că m-ai mântuit…)
Video: Comandă o carte creştină şi ajută-l pe Ion(fără mâini şi picioare) să meargă din nou
Cum crezi ca ar fi viata ta fara maini si fara picioare? Poate nici nu vrei sa te gandesti si sa iti imaginezi! Nici Ion nu credea ca va ajunge fara maini si fara picioare. In urma cu 9 ani, nea Ion lucra pe un TAF in padure in zona Bozovici, jud. Caras Severin. Intr-o zi de iarna in timp de cobora muntele cu lemnul, TAF-ul a derapat si s-a rasturnat intr-o rapa. Ion a fost aruncat afara din TAF, iar utilajul a cazut peste el, retezandu-i ambele picioare si ambele maini. Un coleg care se afla cu el in utilaj, tata a 9 copii, a murit pe loc. Dupa ce a iesit din spital, Ion nu avea unde sa locuiasca. De cativa ani locuieste intr-o casa parasita din padure, in Muntii Aninei. Cea mai apropiata localitate de el, este localitatea Bozovici la 15 km. Nu are curent electric, semnal la telefon, etc. Acum este in carucior. Fostii colegi si cunoscuti de la locul de munca, trec zilnic cu TAF-urile pe langa casa lui aducandu-i mancare, lemne, etc.
Pentru ca nu avea pe nimeni care sa il ajute, abia acum, dupa 9 ani, are pensia de handicap. Visul lui cel mai mare este sa aiba doua proteze ca sa se poata deplasa. Cu pensia lui, isi va putea inchiria o casa intr-un sat si astfel viata lui sa reintre in normal. Dar protezele costa aproximativ 3000 de euro (inclus aici si transportul, cazarea la spital, alte cheltuieli). Asociatia noastra s-a implicat de mai multe ori in viata lui Ion, insa pana in acest moment nu am reusit sa strangem suma necesara pentru achizitionarea protezelor.
De aceea, facem un apel la toti fratii crestini din tara si din strainatate sa il ajute pe Ion pentru ca impreuna sa ii schimbam viata. Ȋl puteti ajuta pe Nea Ion, PRIN ORICE COMANDA DE CARTE CRESTINA de la Libraria Maranatha.
Orice comanda de carte crestina de la Libraria Maranatha devine in mod indirect un ajutor pentru Nea Ion. Speram ca prin vanzarea de carti crestine si donatiile care se vor strange la asociatie sa putem cat mai repede sa ii achizitionam protezele pentru ambele picioare.
Va multumim anticipat ca veti comanda orice carte crestina de la Libraria Maranatha pentru a-l ajuta pe Nea Ion.
Libraria Crestina Maranatha
www.librariamaranatha.ro
O descoperire arheologică e considerată dovada că Samson a existat
Un mic sigiliu descoperit recent nu departe de Ierusalim i-a entuziasmat pe arheologii care spun că acesta ar putea fi nici mai mult, nici mai puţin decât o dovadă că personajul biblic Samson a existat în realitate.
Artefactul a fost găsit în Beit shemesh, într-un sit de pe dealurile Iudeii, relatează Daily Mail. Potrivit informaţilor preliminare, sigiliul datează din secolul al XI-lea î.Chr., perioadă în care triburile israelite se stabileau în Canaan.
Obiectul de mărimea unei monede – 2,5 cm în diametru, este inscripţionată cu un desen ce înfăţişează un om luptându-se cu un leu.
Dacă estimările arheologilor sunt corecte, desenul de pe sigiliu relatează istoria vetero-testamentară a luptei dintre Samson şi un leu. În sprijinul acestei ipoteze vine şi faptul că sigiliul a fost găsit în spaţiul unde se afla graniţa dintre triburile israelite şi cele filistene. În plus, obiectul datează din perioada în care evreii erau conduşi de judecători. Samson a fost unul dintre aceştia.
