Cel care va răspunde la câteva întrebări ce vizează anumite probleme în ceea ce privește relațiile este pastorul Liviu Axinte. El este recunoscut la nivel național ca o persoană activă, ce relaționează cu numeroși oameni din diferite categorii sociale, atât din mediul evanghelic cât și cel laic.
Andrei Varasciuc: Care este imaginea dumneavoastră despre o relație? Cum vedeți legătura dintre doi creștini?
Liviu Axinte: O relație dintre doi creștini o văd după modelul Domnului Isus cu ucenicii. Cred că relația dintre creștini trebuie să fie o relație de frățietate, de prietenie, mult mai mult decât relația unor participanți la un loc, trebuie să fie mult mai profundă. Depinde din ce punct de vedere vrei să privești lucrurile. Dacă discutăm, nu înseamnă că trebuie să fim cu toții la fel, dar trebuie să ne acceptăm, trebuie să încercăm să nu schimbăm lucrurile esențiale, cele care nu sunt de negociat. Dar să ne acceptăm cu micile noastre diferențe, pentru că fiecare are personalitatea lui și modul lui de a fi.
A.V.: Care considerați că sunt principalele cauze ale lipsei relaționării dintre creștini?
L.V.: Prima cauză este lipsa relației personale autentice cu Dumnezeu. În momentul când ai o relație personală cu Dumnezeu, ai relație și cu ceilalți creștini care sunt copii ai lui Dumnezeu. Modul nostru de a percepe lucrurile este: „să iubești pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Lipsa relației poate proveni din modul extrem de a vedea lucrurile, fie spre extremul fanatic, conservator, fie spre extrema liberală. Eu cred că este mult mai ușor să ai relații și în stânga și în dreapta, dacă eviţi extremele.
Alte cauze ar putea fi: interese de orice natură, interese materiale, interese de grup, interese pe bază de neamuri. Trebuie să ne debarasăm de astfel de interese, și de astfel de influențe. Consider că prima dată trebuie să avem părtășie cu Domnul, și să fim slujitorii Domnului și apoi ai lucrării printre oameni.
O altă cauză ar fi individualismul, când fiecare își vede de treaba lui, de lucrarea lui, închiderea în sine fără a ține cont de ceilalți. Apostolul Iuda a dorit să scrie despre o mântuire de obște, totuși mântuirea este personală, dar noi pe drumul acesta al mântuirii mergem împreună, și avem nevoie unii de alții. Fără relaționare putem deveni mult mai ușor victime.
În altă ordine de idei, cred că o cauză a lipsei de relaționare este și faptul că nu ne cunoaștem între noi. Vedeți, e un cerc. Ca să-ți vină cineva la Biserică, trebuie să te duci, să formezi o relație, trebuie să faci tu primul pas.
A.V.: E normal pentru un creștin să se implice în multe relații? Care este echilibrul implicării unui simplu creștin în relații?
L.A.: Depinde ce fel de relații sunt. Dacă sunt relații sănătoase, dacă sunt prietenii, dacă se merge fără un scop ascuns, cu inimă curată, consider că este benefic. Dacă luăm în calcul exemplul Domnului și a ucenicilor, observăm că ei au relaționat cu mulți oameni. Un creștin nu trebuie să fie prizonierul cercului său. El trebuie să influențeze „ca sare, ca lumină”: „Voi sunteți lumina lumii.”Trebuie să atingă, la fel ca Dumnezeu, toate domeniile sociale. Dumnezeu este un Dumnezeu și al palatului și al bordeiului. Cred că nu dăm dovadă de asemănare cu El dacă ne închidem în perimetrul nostru. Trebuie să atingem cu influența noastră toate păturile sociale, toate categoriile de oameni. Cea mai eficientă lucrare de evanghelizare, cea mai eficientă influențare este atunci când ai stabilit deja relații.
A.V.: Ce aspecte ar trebui luate în considerare atunci când un creștin se implică în anumite relații?
L.A.: În primul rând, trebuie să-ți faci un raport sincer al conștiinței tale, să vezi ce-ți dorești de la relația respectivă. Apoi trebuie să-l analizezi pe cel cu care dorești să ai o relație, pentru că se poate ca acest anturaj să nu-ţi fie benefic nici ție, nici lucrării lui Dumnezeu. În sensul larg, și chiar dacă vrem să-l restrângem pe anumite domenii, eu cred că trebuie un anumit echilibru, ca să nu intrăm în anturaje care să ne tragă în jos sau să ne murdărească imaginea și chiar viața noastră spirituală, pentru că prieteniile rele strică obiceiurile bune.
A.V.: Cum se împacă relaționarea dintre creștini cu părtășia comună a Bisericii?
L.A.: Eu cred că relaționarea dintre creștini este mult mai mult decât părtășia comună a Bisericii. Bineînțeles, ea începe acolo, iar părtășia comună a Bisericii este foarte importantă. De aceea, Domnul spunea să nu părăsim adunarea, cum au unii obicei. Deci părtășia este unul dintre pilonii de bază a funcționării Bisericii, dar relaționarea trebuie să continue şi dincolo de ea. Dacă ne limităm doar la faptul că ne întâlnim la Biserică, ne dăm mâna, spunem „Pacea Domnului” ,iar apoi plecăm acasă, este extrem de puțin. Relaționarea trebuie să continue prin vizite, discuții personale. Altfel se deschide omul prin discuția personală. Şi un conflict se aplanează altfel în momentul discuției. Chiar Domnul spune că dacă îți aduci aminte că cineva are ceva împotriva ta, lasă-ți darul la altar și du-te să te împaci cu el, sau dacă ți-a greșit fratele, du-te și discută între tine și el, apoi mai ia pe cineva. Deci cadrul cel mai intim este cel al discuției, unde lucrurile pot să se rezolve. Așadar, relaționarea începe cu părtășia comună a bisericii, dar trebuie să continue oricând tot mai mult în direcția aceasta.
A.V.: Ce strategii propuneți să fie aplicate în Bisericile din această zonă pentru a exista o relaționare mai eficientă?
L.A.: Eu cred că fiecare Biserică are strategia ei. Printre strategiile care au dat rezultate este întâlnirea în grupuri mici, întâlnirea surorilor, întâlnirea tinerilor, întâlnirea de Școală Duminicală a copiilor. Am avut întâlniri cu caracter evanghelistic şi care s-u adresat în special medicilor, întâlniri cu profesori, întâlniri cu oameni de afaceri, întâlniri cu romi, întâlniri cu bărbați, întâlniri cu familiile. Trebuie folosită orice ocazie pentru a mări acest potențial al relaționării între oameni. Dau numai un exemplu din săptămâna aceasta. Joi am oficiat Cina Domnului, am avut părtășie în Biserică, iar vineri și sâmbătă nu am făcut slujbă, în schimb am propus o „temă de casă”: fiecare membru al Bisericii să viziteze pe altul, o altă familie, pe bătrâni, bolnavi, să ducă o portocală, o ciocolată, să spună o vorbă bună, un cuvânt de preţuire.
O altă strategie a fost să-i sfătuituiesc să-și aleagă un grup de cinci familiipentru care să se roage și să nu rateze ocazia de a spune unei familii despre mântuire, să dea o revistă, să dea o carte. De multe ori am fost închiși în unele forme ale noastre. Vorbim frumos, predicăm frumos, dar cred că e timpul să şi trăim frumos.
Apoi, trebuie să creăm un timp în care Biserica să poată discuta. Când s-a terminat slujba, să nu fugim la mașinile noastre, și în cinci minute să golim partcarea. Agapele sunt biblice. Ne întâlnim să bem un ceai, dacă nu avem altceva, dar stăm și discutăm. Trebuie create ocazii de a fi împreună, ca oamenii să se cunoască, să povestească, să spună și bunele și relele.
Așadar, trebuie să fim împreună pentru a stabili relații. Ştim că e mai greu să păstrezi o relaţie decât să o faci. Prin urmare, pentru a păstra o relație trebuie timp, trebuie să te cheltui, trebuie să dai ceva.
L.A.: Principalele efecte sunt izolarea, plafonarea. La nivelul Bisericilor, noi ne înconjurăm cu aceleași predici, cu aceiași oameni, aceleași cântări, aceleași obiceiuri. În momentul când relaționăm, ne schimbăm impresiile, învățăm din greșeli, învățăm din experiențe. Eu cred că lipsa relațiilor duce fără îndoială la plafonare, la închidere în sine, la cultivarea egoismului. Este benefic să existe relaționare între oameni, între slujitori, dar și între Biserici.
A.V.: Cum vedeți starea Bisericilor de astăzi, dacă vor continua să meargă pe drumul pe care se află în prezent?
L.A.: Dacă mergem în acest ritm, riscăm ca slujitorii să ajungă niște funcționari publici, Bisericile riscă să ajungă niște cluburi unde ne întâlnim câteodată. Din păcate, este tendința ca fiecare să-şi creeze Împărăția lui, lucrarea lui, Biserica lui, familia lui și să închidă cercul în jurul său. Pe când Domnul a văzut lucrurile cu totul altfel: „Mergeți în toată lumea! Duceți-vă!” Primii creștini au fost oameni dinamici, n-au fost oameni care s-au închis în ei înşişi sau în perimetrul Bisericii. Dacă ei ar fi făcut cum facem noi astăzi, Evanghelia n-ar mai fi ajuns până la noi.
A.V.: Care este principala schimbare pe care considerați că o dorește Dumnezeu pentru bisericile evanghelice din România?
L.A.: Creștinii din bisericile evanghelice din România trebuie să se concentreze la sfințirea lor. Teama de Dumnezeu a început încetul cu încetul să dispară. Ne obișnuim cu păcatul, ne obișnuim să fim superficiali. La fel de importantă este unitatea Bisericilor, a slujitorilor, a credincioșilor şi aceea între generații. Nu accept ideea de a avea două Biserici într-una. Nu! Biserica este compusă din oi, oițe și mielușei. Consider că nu este nimic mai frumos decât posibilitatea ca păstorul să fie împreună cu prorocul, tinerii să slujească împreună cu bătrânii, iar copiii să fie printre ei.
Trebuie să admitem că astăzi asistăm la o explozie de informație, nu mai sunt granițe, oamenii circulă, există o bulversare totală. Trebuie să conservăm ceea ce avem de valoare și apoi să fim gata să admitem lucrurile care sunt benefice. Nu sunt de acord cu o schimbare de dragul schimbării, dar sunt lucruri care trebuie adaptate la provocările anului respectiv, la provocările timpului pe care-l trăim!
http://www.orizonturieterne.ro/liviu-axinte-schimbarea-lumii-incepe-prin-relatii/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 