///A ZICE SI A FACE!///


Deci, cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat. (Iacov 4: 17)

Toată lumea a auzit de jocurile olimpice ale grecilor. Aș vrea să vă spun o istorioară petrecută în timpul acestor jocuri. Însă mai întâi vreau să amintesc modul de educaţie a tinerilor atenieni și spartani.

La atenieni, până la 7 ani, băieţi erau lăsaţi în grija mamelor, apoi erau trimiși la școală până la 18 ani. De la 20 de ani se făcea școala militară, însă băieţii nu erau obligaţi să stea în cazărmi, ci doar se prezentau la ora stabilită în locul de adunare. Tânărul perfect în concepţia atenienilor trebuia să fi e rezervat, timid, iar în prezenţa celor mai în vârstă trebuia să tacă răspunzând doar când era întrebat. Educaţia spartană a ajuns deja legendară. De la 7 ani băieţii erau preluaţi de stat unde erau învăţaţi până la 20 de ani cu traiul auster, disciplina cuvântului și arta de a lupta. La 20 de ani spartanii deveneau cetăţeni soldaţi și intrau în armată, în care slujeau până la 60 de ani.

Se spune că într-o zi a venit la jocurile olimpice ale grecilor antici un bătrân venerabil și foarte învăţat. Sosind cam târziu, toate locurile erau ocupate. Când a trecut prin dreptul tinerilor atenieni, toţi din acea tribună au început să-l aplaude voioși. Dar când a ajuns în dreptul tribunei ocupate de spartani, toţi tinerii s-au ridicat în semn de deosebit respect pentru acest bătrân și i-au făcut loc imediat. Văzând acest lucru, bătrânul a spus cu voce tare: “Atenienii știu ce e binele, spartanii însă îl fac.”

Tot așa și noi înclinăm să ne purtăm ca atenienii. Știm ce este bine pentru noi, pentru sufl etele noastre, însă uneori ne limităm doar la cunoaștere în loc să punem în practică ceea ce am învăţat. Suntem de acord cu ce spune Biblia, dar ne mulţumim să aplaudăm ce scrie acolo și cam atât. Ce s-ar fi întâmplat dacă Domnul Isus nu s-ar fi jertfi t pentru noi și totul ar fi rămas ca o promisiune fără acoperire? Noi știm că anumite alimente, orele pierdute în faţa televizorului sau calculatorului ne fac rău, însă nu facem nimic pentru a schimba situaţia. Putem ajunge ca tânărul bogat, care a știut modul în care poate fi mântuit, însă s-a limitat doar la aceasta, nepunând în practică vorbele lui Isus.

http://crestiniactivi.ro/profiles/blogs/a-zice-si-a-face?xg_source=activity

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.