Studenta care a pus religia mai presus de frumuseţe


Balpreet Kaur a fost fotografiată fără voia ei, în timp ce aştepta la o coadă în aeroport. Poza a fost publicată pe site-ul Reddit la rubrica „amuzante” şi a cauzat o furtună de comentarii pe Internet.
Motivul? Tânăra care studiază să devină neurochirurg la o universitate din Statele Unite are păr facial şi ar putea, la o adică, chiar să fie confundată cu un bărbat. Motivul pentru care Kaur nu îşi tratează „problema” este unul religios, şi de neînţeles pentru cei care nu fac parte din comunitatea Sikh.
Kaur a aflat de poza de pe site şi a ţinut să sublinieze faptul că este fericită cu felul în care arată şi că mai important este caracterul decât felul în care arăţi. „Nu mă simt ruşinată de atenţia (negativă şi pozitivă) pe care am primit-o din cauza pozei pentru că asta sunt eu,…, îmi dau seama că arăt altfel decât alte femei şi oamenii câteodată sunt confuzi cu privire la sexul meu,” spune Kaur, conform Daily Mail.
Deşi mulţi utilizatori i-au luat apărarea şi au calificat gestul drept „rău” şi „urât”, Kaur s-a simţit totuşi nevoită să explice faptul că este botezată în credinţa sa, care presupune că întregul corp este sacru, un dar de la Divinitate (care nu are gen) şi că trebuie păstrat intact, ca supunere faţă de voinţa divină.

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Studenta-care-a-pus-religia-mai-presus-de-frumusete-7585.html

CĂTĂLIN & RAMONA LUP (Da El vine…)


Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân marcată la Petroşani


În fiecare an, la 1 octombrie se aprind lumini roz care îmbracă cele mai reprezentative clădiri sau monumente din toată lumea. Din 2001, Fundaţia Renaşterea a inclus şi România pe lista celor care organizează acest tip de eveniment.
Luni, în prima zi a lunii octombrie, o clădire din Petroşani a fost iluminată în roz. Totul în cadrul acţiunii „Iluminarea roz” organizată de fundaţia Renaşterea în parteneriat cu Asociaţia Speranţa Omului Singur din localitate.

„Întâi octombrie este Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului la Sân. De mai mulţi ani, suntem partenerii Fundaţiei Renaşterea şi organizăm în municipiul Petroşani această acţiune. Trebuie să menţionez că municipiul nostru este  cel de-al şaptelea oraş din ţară care a organizat acest eveniment. Acţiunea este de fapt un semnal de alarmă pentru toate femeile care trebuie să conştientizeze că boala depistată la timp poate fi tratată” spune Doina Popescu, organizator eveniment.

Aşadar, anul acesta clădirea care pentru câteva minute a fost iluminată în roz a fost Centrul Regional pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Protecţie Socială Petroşani.

„Este o nouă formă de colaborare între Centrul Regional pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Protecţie Socială şi o Asociaţie la bordul căreia mă aflu şi eu şi fundaţia Renaşterea şi Asociaţia Speranţa Omului Singur. Astăzi, fiind Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului la Sân am hotărât să iluminăm această clădire în roz. Mă bucur că astăzi a fost prezentă multă lume, că am marcat încă odată această zi foarte importantă în care multe femei au trecut prin momente grele şi înţeleg foarte bine cât este de important să te tratezi la timp” spune Haralambie Vochiţoiu, director Centrul Regional pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Protecţie Socială Petroşani.

La eveniment a participat şi directorul Casei Pollicino, Florentina Presecan, o femeie puternică, care a luptat în urmă cu ceva timp cu această boală nemiloasă, cancerul. Femeia a venit la acţiune pentru a fi dovada vie că boala depistată la timp poate fi învinsă.

„Această acţiune este extrem de binevenită pentru că este o acţiune de conştientizare că această maladie, cancerul la sân, este o boală care ucide şi de multe ori, extrem de repede. Femeile trebuie să ştie că în cazul în care este depistată în fază precoce ea poate fi vindecată, nu uşor, dar poate fi învinsă. Este vital ca doamnele să fie informate despre ce înseamnă investigaţiile de a preveni, a depista şi a trata boala, pentru că, informarea este colacul nostru de salvare. Dacă ne uităm în ţările dezvoltate vedem că numărul persoanelor cu cancer la sân este cu peste 40% mai mic. Sper din tot sufletul ca şi la noi numărul persoanelor diagnosticate să scadă semnificativ” spune Florentina Presecan, director Casa Pollicino Petroşani.

Toate persoanele prezente la eveniment au primit din partea organizatorilor brăţări roz şi pliante informative, de unde pot afla totul despre depistara, prevenţia şi tratara cancerului de sân.

http://gazetadedimineata.ro/actualitate/ziua-mondiala-a-luptei-impotriva-cancerului-la-san-marcata-la-petrosani/

Cu gândul la turism, Consiliul Judetean Hunedoara finalizeazã infrastructura rutierã în doi ani


Drumurile judetene, finalizate în urmãtorii patru ani. De reabilitarea drumurilor judetene se vorbeste de foarte mult timp si încã se va vorbi. Este vorba de reabilitarea drumurilor spre Parâng, Straja, Pasul Vâlcan si Dealu Babii. Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Molot ne asigurã cã, în acest mandat, pe aceste drumuri se va putea circula în conditii optime.

“Am promis în campania electoralã cã în acest mandat, dacã voi fi reales presedinte voi finaliza toate lucrãrile de investitii pe drumuri judetene. Am patru drumuri, e vorba de Pasul Vulcan, Straja, Parâng si de Dealul Babii. Dacã în Pasul Vulcan cei 3.7 km vor fi din fonduri europene, am dat drumul la licitatie, ea se afla pe SEAP, la mijlocul lunii noimbrie vom deschide plicurile, celelalte trei sunt din

fondurile Consiliului Judetean, am fãcut un împrumut si din primãvara ne vom apuca de ele. Nu mai e nevoie de licitatii, Straja este în întretinere, iar Dealul Babii este un contract multianual pe care în acest an l-am oprit din lipsã de fonduri, dar din primãvara viitoare îl vom face. Acelasi lucru se întâmplã si cu drumul din Parâng”, a declarat Mircea Ioan Molot, presedintele CJ Hunedoara.

În plus, Molot sperã ca lucrãrile de reabilitare si modernizare a drumurilor judetene sã fie finalizate mult mai repede.

Totodatã el dã asigurãri cã proiectul pentru dezvoltarea domeniilor schiabile din Valea Jiului nu va fi stopat, asta în conditiile în care cei din administratia publicã de la Petrosani spun cã toate fondurile pentru Parâng au fost oprite.

„Dacã ne bazãm sã terminãm aceste drumuri, nu în patru ani atât cât este mandatul, ci în primii doi ani vom finaliza lucrãrile, tocmai pentru cã în continuare am discutat cu Ministrul Dezvoltãrii si fondurile pentru proiectul schi nu se opreste, el continuã si atunci trebuie sã existe si infrastructura pentru a avea cât mai multi turisti în aceastã zonã. Este o variantã, pe care am spus-o de când sunt presedinte, cã pe lângã minerit este o alternativã cã Valea jiului sã o ducã cât de cât bine”, a mai precizat Molot.

Din momentul în care au fost demarate lucrãrile pentru dezvoltarea domeniilor schiabile toate persoanele cu putere decizionalã din judet au precizat cã turismul va deveni o alternativã la mineritul din Valea Jiului. Cert este cã faptic mai este mult pânã când acest lucru se va întâmpla. Pe lângã statiuni montane la standarde înalte este nevoie si de personal calificat si disciplina turisticã.

Raul IRINOVICI

http://cronicavj.ro/wp/?p=8414

Cel mai bãtrân student e proaspãt pensionar


Cel mai bãtrân student de la Petrosani e un pensionar care a plecat de la minã, unde a lucrat în subteran, dar a ales sã facã si altceva. Cristian Kuszai are 58 de ani si concureazã la titlul de pensionarul student.

El spune cã decizia este una luatã cu mintea de apoi si nu regretã nimic din ce a fãcut pânã acum, decât poate cã nu l-au vãzut pãrintii student. „S-ar putea sã fiu cel mai bãtrân, dar asta o va stabili statistica. În ceea ce priveste faptul cã m-am hotãrât, am fãcut-o din douã motive: este o vorbã româneascã ce spune cã românul trebuie sã se trezeascã mãcar în ceasul al XII-lea. Acum pentru mine e mai mult decât valabil. Al doilea motiv ar fi cã ai mei pãrinti au murit neîmpãcati cu gândul cã eu nu am fãcut o facultate”, a declarat proaspãtul student Cristian Kuszai.

Domnul Kuszai are doi copii, o fatã în Bucuresti si un bãiat care, spune el, a tot început cursuri la Petrosani, dar nu le mai si terminã,iar el vrea sã îi dea clasã. „Al meu bãiat a început 4 facultãti aici si nu a terminat nici una. Astea sunt niste picanterii si eu vreau sã îi dau exemplu, cã l-am tot bãtut la cap sã facã asta si nu a crezut, asa cã eu îi voi demonstra cum, cu vointã, se poate”, a mai spus fostul miner. Familia si prietenii i s-au împãrtit în douã tabere: pro si contra, dar omul e decis sã nu dezamãgeascã. „M-am înscris la sociologie, sperând cã voi studia societatea si o fac pentru mine, în primul rând,  iar în timp cred cã voi putea sã culeg roadele acestei alegeri. Poate intrând în politicã, desi, multi spun cã dupã 50, 60 de ani te duci altundeva… dar acolo ne ducem când ne vine rândul. Eu vreau, însã, sã fac scoala asta cu gândul cã mã va ajuta în viatã, chiar si sã le dau sfaturi la unul sau altul”, povesteste studentul din anul I de la sociologie..

A lucrat în minã, douã decenii si a plecat la pensie, fãrã ca mãcar o datã sã fi vrut sã fie sef, acolo sub pãmânt. „Am fost si personal TESA si auxiliar la mina Livezeni. Am fost

frânar la trenul ce duce minerii subteran, am fost si lãcãtus si am încheiat activitatea în 2010. Nici nu am vrut cât am stat în minã sã fiu sef. Eu terminasem un liceu uman si am fost corigent la matematicã si la

fizicã în anul I de liceu si cu stiintele exacte nu m-am împãcat”, a conchis Cristian Kuszai.

Proaspãtul student a venit luni la Universitate, îmbrãcat decent, a urmãrit toate discursurile oficialitãtilor si e decis sã nu rateze nici un curs, pentru cã are timp berechet.

Diana Mitrache

http://cronicavj.ro/wp/?p=8430