Generaţia crescută după revoluţia din 89 a trecut prin foarte multe schimbări până acum şi cel mai probabil încă le vor mai suporta. Libertate neînţeleasă de cei mai mulţi români, multă diplomaţie – a se citi minciună – politică, în sfera religioasă trecere de la prigoană la libertate religioasă.
Cel mai afectat domeniu este cel al relaţiei personale cu Dumnezeu, majoritatea tinerilor fiind ocupaţi cu îngrijorările specifice acestei perioade. În toată această trecere a timpului, în mintea tinerilor se ridică mai multe întrebări: „Să fie Dumnezeu vinovat pentru toate acestea?” „Este generaţia noastră una ratată?” „Ne-a uitat El?” „Nu are putere să schimbe nimic în bine?” „E indiferent faţă de nevoile noastre?” „Mai este El dragoste?”
În zilele ce avem program la Biserică, slujim în diverse feluri, și totuşi mulţi sunt din ce în ce mai dezinteresaţi de Dumnezeu şi de relaţia lor cu El. Se simt incofortabili cu acest Dumnezeu care dorește să se implice în toate domeniile lor. Biblia, o carte învechită cu aceleaşi învăţături, predicatori care lovesc între ei cu slogane jignitoare, cântări fără ritm hard rock, dragoste răcită, materialismul și interesele meschine iau loc spiritualului. Mai există vreun creştin adevărat?
Cred că încet, încet se împlineşte vorba unui erudit intelectual român care spunea: „Oamenii l-au închis pe Dumnezeu în biserică ca să facă ce vor în afara ei”. Aici e problema, vrem să facem tot ce dorește inima noastră, fără să fim evaluați de acel Cineva. Păcatul şi pocăinţa greşit înţelese L-au făcut pe Dumnezeu ca să le fie duşman în loc de prieten.
Am scris toate acestea în urma câtorva concluzii, la care am ajuns după ce am văzut mai de aproapelumea tinerilor şi adolescenţilor în şcoală. Această lume nu prea are nimic cu Dumnezeul care mântuie şi mulţi se pot întreba „de ce?”.
În sensul acesta, aduc în atenție câteva argumente:
– Biblia le este străină de conţinut şi citită doar ca informare, nu ca hrană pentru suflet, ca să nu mai vorbim de memorarea unor versete;
– Neglijarea disciplinei rugăciunii și postului;
– Biserica este locul unde se merge împinşi de părinţi, acolo sunt într-un anumit fel, şi în afara ei alţii;
– Cele mai multe prietenii sunt formate cu cei care n-au o relație personală cu Dumnezeu;
– Isus Hristos este perceput ca un personaj istoric, care a suferit şi atât;
– Se simt abandonaţi, respinşi, neînţeleşi, plictisiţi şi lista ar putea continua.
Nu sunt cel care a găsit soluţii la toate problemele acestei generaţii dificile. De multe ori nu le înţeleg dorinţele şi năzuinţele, dar „nu putem ieftini Evanghelia” ca să le facem pe plac lor. Adevărul este că „Dumnezeu este dragoste dar şi un foc mistuitor”. Cred că trebuie să învăţăm să uităm de noi şi să ne pese mai mult de aproapele, adică să ne reîntoarcem la acea dragoste, cu faţa spre Dumnezeu şi cu spatele la lume. Să nu acuzăm generaţia 89, păcatul nostru este indiferenţa sau nepăsarea, care ucid relaţiile între tineri încet şi sigur.
Să înceapă schimbarea, întâi cu mine şi apoi cu alţii carora le pasă de cei care stau „cu un picior pe malul bisericii lui Dumnezeu” şi cu celălalt pe „malul iazului cu foc şi pucioasă”, care va arde veşnic.
Dumnezeu e dragoste neştirbită, acelaşi Viteaz, cu planul de mântuire prin Fiul Isus Hristos, cu braţele deschise, un Tată cu binecuvântări neîncepute pentru toţi adolescenţii şi tinerii.
NU! Mâna Lui nu este prea scurtă, ci păcatele noastre pun un zid de despărţire între El şi noi.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 