Romanii sunt superstitiosi. Nu stiu daca se nasc asa sau devin asa prin indoctrinare culturala , dar, cu siguranta, suntem o natie lesne crezatoare de bazaconii, de senzational si ne place tot ce miroase a scandal. Suntem atrasi de ceea ce nu intelegem si nu cautam, neaparat, sa pricepem cum functioneaza lucrurile, cat suntem interesati de experienta senzoriala, de momentul in sine si suntem flamanzi dupa miracole, semne, minuni si tot ce vine la pachet cu descoperirea lumii nevazute.
In zi de sarbatoare a sfintilor, mii de credinciosi se ingramadesc sa le pupe moastele, sa ia apa sfintita de la nu stiu ce izvor al tamaduirii, sa puna si ei mana, daca se poate, pe sfintenia sfantului sarbatorit si sa li se intample ceva ce nu Ii s-a mai intamplat niciodata. Un miracol, o revelatie, o stare generala de bine. Nu conteaza, neaparat, ce anume, doar sa fie ceva de neexplicat, transcendent, metafizic.
Alti credinciosi care se cred – din pacate – mai buni decat iubitorii de moaste, alearga ca disperatii cand aud ca un “vindecator” vine in nu stiu ce biserica pentru a predica. Nu predicarea ii atrage, ci miracolul. Uita repede ce le-a spus “vindecatorul” din Biblie; pe ei ii intereseaza supranaturalul. Se uita unul la altul si se intreaba: “a vindecat-o?” Un gura casca raspunde: “cum sa nu, frate, uite, merge pe picioarele ei.” Un alt pitigoi se baga si el in discutie: “Nu a vindecat-o frate, ca doar pe picioarele ei venise, dar parca merge ceva mai bine. Slava Domnului! Tot e bun. Mare dar are fratele asta.”
Goana dupa senzational risca sa deposedeze bisericile noastre de fundamentul scriptural. Credem in minuni, credem in puterea lui Dumnezeu si in manifestarile supranaturale ale Duhului, credem in darurile Duhului si in tot ce au spus prorocii, credem ca Dumnezeu lucreaza si astazi cu putere, dar nu credem ca scopul cautarilor noastre sunt minunile. Iudeii cauta minuni si grecii intelepciune, dar Biserica trebuie sa il caute pe Hristos si Adevarul Lui. Ce folos sa-ti scalzi ochii in supranatural si sa ramai acelasi om netransformat, vechi, firesc, nemantuit? Am vazut gloate insetate dupa senzational, care s-ar imbranci crestineste pentru a prinde un loc cat mai aproape de “scena”, ca sa vada si sa auda cu urechile lor ce se intampla, live, necenzurat. Adrenalina le da ravna crestineasca.
Au venit multi si dupa Domnul Isus, dar nu pentru a-I auzi Cuvantul, ci pentru ca au mancat paine si peste si s-au saturat. Unii ii cereau sa faca minuni la comanda, altii semne, ca sa se convinga ca vine din cer, altii sa se pogoare de pe cruce, pentru a crede in El sau sa ghiceasca, daca e proroc, cine este cel mai bun palmuitor. Au crezut ca Isus este globul lor de cristal sau, poate, bufonul lor. Cat de mult s-au inselat! Isus nu a venit sa imprastie minuni la comanda omului si nici sa-i atraga pe oameni prin miracole. Daca ar fi dorit asta s-ar fi aruncat de pe streasina Templului, le-ar fi spus celor vindecati sa strige in gura mare – paradoxal, El le-a spus sa nu spuna nimanui despre ce li s-a intamplat – si ar fi stat pe prima pagina a stirilor mondene prin numerele Lui de magie. Dar, pentru Isus, miracolele nu au fost un scop in sine, ci doar mijloace de a intampina nevoile oamenilor si de a le arata har, indurare, mila, bunavointa si iubire. Intotdeauna Isus i-a adus pe oameni la Adevar si si-a manifestat puterea pentru ca acestia sa cunoasca Adevarul.
O viata schimbata este cea mai mare minune. Daca oamenii ar alerga dupa astfel de minuni, probabil ca bisericile noastre ar avea amvoane in flacari si slujbe glorioase. Din pacate, credinciosii nostri cauta vindecari, prorocii, exorcizari si alte manifestari supranaturale, dar nu vor sa-L lase pe Dumnezeu sa le schimbe propria viata. Discuta vreo saptamana despre ce s-a intamplat si isi vad mai departe de viata, netulburati, neschimbati, dar cu experienta inselatoare a “miraculosului”.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 