Părinții lui Yoon Hee au părăsit-o, lăsând-o în grija unui prieten, când au divorțat, la 6 luni după nașterea ei. A doua oară când a fost abandonată avea 8 ani și s-a dus să locuiască cu mama ei. Într-o zi, aceasta i-a spus că trebuie să plece cu treabă. „Nu s-a mai întors niciodată”, povestește acum Yoon Hee, pentru CNN.
Ca mulți alți copii coreeni părăsiți de părinţi, Yoon Hee nu a avut altă posibilitate decât să se descurce pe străzi, cerșind milă, mâncând iarbă și aproape murind de frig în fiecare iarnă. Ea a îndurat foamea în același cartier în care trăia mama ei, având o speranță nestrămutată că într-o zi vor putea locui împreună din nou. „Câteodată mă întâlneam cu ea pe stradă, dar nu puteam obține nici măcar un sentiment cald”. Mama ei i-a spus că deja îi este greu să se întrețină singură și nu ar putea să o primească și pe ea.
Singură, la 10 ani, s-a îmbolnăvit de tifos și pentru două săptămâni a rămas înțepenită în zăpadă, fără să îi ofere nimeni ajutor sau mâncare. Yoon Hee ar fi devenit doar un alt cadavru pe stradă, cum mai văzuse alte corpuri înghețate iarna. Tocmai când se pregătea să moară, o voce i-a întrerupt delirările febrile. „Trebuie să supraviețuiești” i-a spus o femeie, după care i-a îngrămădit niște bani în pumnul înghețat.
Cu adevărat, Yoon Hee a supraviețuit și a mai petrecut încă 10 ani pe străzi, strângând de pe jos fiecare bob de orez pe care îl găsea. Constrânsă de împrejurări, fata a învățat tehnici de supraviețuire mai ceva ca pe Discovery, unde să caute mâncare, unde să doarmă, cum să se încălzească, cum să se ferească de rele. „De fiecare dată când era să mor de foame sau de frig, tot ce îmi doream erau îmbrățișările mamei mele, credeam că aşa trebuie să fie fericirea”.
Dar îmbrățisări nu a primit niciodată. Iar când și-a pierdut și speranța că mama ei o va lua înapoi, a evadat prima dată în China. De trei ori a fost prinsă de poliția chineză și trimisă într-o închisoare din Coreea de Nord, unde a fost bătută crunt. Dar, ca un făcut, de fiecare dată a fost eliberată.
La începutul lui 2010, a fugit din Coreea de Nord pentru a patra oară și l-a întâlnit pe pastorul Daniel Park prin rețelele ascunse de activiști și misionari creștini. Rețeaua angajează brokeri care îi ajută pe refugiați să treacă în China, mituind ofițerii vamali și folosindu-și conexiunile personale cu autoritățile. Rețeaua ajunge în Laos, Tailanda și Vietnam, țări de lângă China, unde autoritățile nu îi repatriază pe refugiații din Coreea de Nord. Din aceste țări, refugiații pot ajunge în Coreea de Sud sau pot căuta azil la ambasadele altor țări precum Canada, Marea Britanie sau SUA.
Yoon Hee a rămas cu Park și familia lui într-o provincie din China, cât mai departe de granița cu Coreea de Nord. „Era deșteaptă, deși suferise foarte multe,” își aduce aminte Park de primele impresii despre orfană.
Park s-a mutat împreună cu soția și cei doi fii într-o locuință permanentă în Coreea de Sud. Yoon Hee încă locuiește cu ei și cu alți patru copii care au fugit din Corea de Nord. Casa lor este umilă, iarna geamurile sunt acoperite cu folie de protecție pentru a ține căldura înăuntru. Pereții sunt plini de mâzgăleli, iar rafturile și mesele, de cărți și animale de pluș.
În casa pastorului Park, cei de la CNN au cunoscut un băiețel de 13 ani a cărui mamă l-a dus în China pe când avea un an. Ea a fost prinsă și repatriată, dar copilul a rămas în China, unde a fost bătut și abuzat. Copilul nu suportă bine prezența străinilor și îl urmărește pe pastor când se plimbă prin casă. Când toată familia se strânge la masă, el își ia mâncarea și se ascunde în dormitor unde mănâncă singur. Cu toate astea, pastorul spune că obiceiurile lui s-au mai îmbunătățit.
Lupta orfanilor din Coreea de Nord continuă în Sud. Adopțiile nu sunt un lucru comun în Coreea de Sud, și cei mai mulți copii ajung în orfelinate, unde sunt supuși prejudecăților și izolării de societate. Ceea ce face pastorul Park este o raritate, și datorită acestei iubiri pentru copiii traumatizați și părăsiți, cu nicio șansă în viață, Yoon Hee a ajuns la 19 ani să poată oferi altor copii dragostea și afecțiunea pe care mama ei nu i-a arătat-o niciodată. După doi ani în Seul, zilele ei sunt ocupate, de la 8 dimineața la 10 seara, cu studii și o slujbă cu jumătate de normă.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 