Video: Cum îți iei rămas bun, când mai ai doar câteva luni de trăit?


Dintre puținele certitudini pe care le avem în viață, cea mai temută este aceea că toți vom muri. Însă când ești adolescent și ai certitudinea că vei muri foarte curând, realizezi că nu mai ai timp nici măcar să-ți fie frică.

 

Nu e un scenariu ipotetic. Aceasta este povestea tânărului Zach Sobiech, care a murit ieri, la finalul unei lupte cu o formă rară de cancer osos. Adolescentul din statul american Minnesota a emoționat milioane de oameni cu un cântec pe care l-a compus atunci când a aflat că mai are doar câteva luni de trăit. Cântecul se numește Clouds, iar versurile sale sunt un mesaj de despărțire pentru cei dragi ai lui: „Poate ne vom revedea într-o zi / Vom zbura printre nori și nu vom mai vedea niciodată sfârșitul” („Maybe someday I’ll see you again /We’ll fly up in the clouds and we’ll never see the end”).
Înregistrat întâi pe mobil, cântecul lui Zach a atras atenția unor muzicieni profesioniști care l-au ajutat să își înregistreze piesa într-un studio. Rezultatul a fost apoi un clip care a fost vizualizat de 3 milioane de ori (la ora redactării acestui material). După acest succes, povestea lui Zach a depășit granițele SUA, ajungând inclusiv în presa din Emiratele Arabe Unite, relatează Star Tribune.

SoulPancake a produs un scurt documentar inspirator despre ultimele zile ale lui Zach. Mesajul lui este cât de poate de urgent: „nu aștepta să ai cancer ca să înveți să trăiești„.

Galerie video

http://www.semneletimpului.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.