45.378920
23.282508
DANIEL & SORIN din Săcălaz TM.
Lună: iunie 2013
Un bărbat a paralizat după ce a salvat o fetiță
Un bărbat din SUA a rămas paralizat după ce s-a aruncat în apă pentru a salva de la înec o fetiţă de patru ani, relatează Associated Press.
Michael Patterson, în vârstă de 43 de ani, ieșise împreună cu fiul său să viziteze Euharlee Creek din Georgia, atunci când au observat o fetiţă aflată în pericol de înec în apa pârâului, povesteşte sergentul Chad King de la Departamentul de Incendii din Rockmart. Patterson s-a aruncat în apă, și a reușit să salveze micuţa de patru ani. După ce a salvat-o pe fetiţă, mama acesteia, Carlissa Jones, povesteşte că l-a observat pe acesta cum plutea la suprafaţa apei, notează Daily Mail. În timpul săriturii, bărbatul se lovise grav la cap.
Patterson, numit de Carlisse „înger” şi „erou”, a rămas paralizat de la piept în jos în urma acestei sărituri.
Ceea ce îi agravează situația lui Petterson este că, era angajat recent și nu avea asigurare de sănătate, după spusele mamei lui, Vicki Davis. „Rugaţi-vă şi rugaţi-vă şi păstraţi-vă credinţa. E tot ce puteţi face”, a declarat ea pentru wsbtv.com.
Corul Bis. Maranata Vulcan (Tu popor ales de D-l…)
Rai, copilărie şi cireşe
Deşi vara mă invadează prin toate simţurile, cel mai mult o simt cu sufletul, când îmi bate la fereastra inimii cu cireşe coapte. Altfel n-aş putea nici să afirm că cireşele au gust de soare şi copilărie, nici să îmbrac cireşul cu pantaloni scurţi, trăgându-l de bretelele ramurilor încărcate.
Căţăratul într-un cireş, reper crucial al copilăriei, este accesarea unui univers nou, în care timpul are altă curgere. Clipele devin palpabile, coapte, gustoase, iar infinitul pare atârnat de crengi. Nu aţi trăit o astfel de experienţă? Nu-i târziu să vă copilăriţi.
Las amintirile să mă copleşească, vii, strălucitoare, zgomotoase, dezbrăcate de taine, dar nu-mi pot refuza o variaţie pe această temă.
Şi iată-mă privind sfârşitul celei de-a treia zi a creaţiei, un amurg fără asfinţit, căci soarele nu fusese creat încă, în care Creatorul contempla mulţumit ceea ce tocmai plăsmuise: un ocean de verde în care se detaşau pomii de toate soiurile. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”, ne spune Biblia, şi privirea Lui îmbrăţişase şi cireşul.
După ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a pregătit o grădină în care binele şi frumosul se îngemănau în chip armonios. Şi pentru că acolo erau „tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare”, cu siguranţă că cireşul era printre ei. Nu-mi pot imagina Edenul fără cireşi.
Şi meditaţia mea continuă. Dacă omul s-ar fi lăsat sedus de cireş, aşa cum eu mă simt ispitit astăzi, istoria ar fi avut un alt curs. Dar Adam nu avusese copilărie. Nici Eva. Ei s-au „născut” adulţi şi pentru ei ispitirea venea şerpeşte din zona interzisă. Aşa că au fost izgoniţi din Rai, luând şi cireşul cu ei.
Personajele edenice au rămas în istorie, cireşul, însă, şi-a continuat drumul prin timp, inelându-şi anual calendarul sub coajă, ajungând până la noi. Venind din Rai poartă în el un rai. Un rai al copilăriei. Priviţi-l! E încărcat cu cireşe. Cu bucurie coaptă. E bucuria din ochii lui Dumnezeu, când Îşi vede copiii jinduind, însetaţi, după neprihănire.
10 iunie 2013 Simion Felix Marțian
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 