O familie religioasă supraviețuiește unui coșmar pe mare


O familie din Arizona (SUA) a rămas blocată pentru săptămâni în șir pe o barcă ce plutea în derivă, după ce au încercat să părăsească Statele Unite din cauza interferării guvernului în spațiul religios.
Familia Gastonguay a plecat din San Diego, pe barca personală, spre insulele Kiribati. După câteva săptămâni de voiaj, ambarcațiunea a fost lovită de mai multe furtuni puternice, care au lăsat-o să plutească în derivă pentru alte câteva săptămâni, nemaiputând să facă niciun progres. Într-un final, familia a fost salvată de o barcă de pescuit din Venezuela și dusă în Chile, de unde au luat avionul înapoi în SUA.
Mama de 26 de ani a declarat pentru AP că a ales Kiribati pentru că voia să meargă undeva unde e liniște, într-o țară mică, chiar dacă „este una dintre cele mai slab dezvoltate țări din lume”.
Ea a mai spus că întreaga ei familie s-a săturat de controlul pe care îl exercită guvernul american. Ca și creștini, ei nu cred în avort, homosexualitate și o biserică controlată de stat și, ca și contribuabili nu vor să plătească taxe care să finanțeze avorturi cu care nu sunt de acord. Familia Gastonguay nu este membră a niciunei biserici, iar credința au dobândit-o prin rugăciune și studiul Bibliei.

http://www.semneletimpului.ro

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.