S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată. O misiune plină de riscuri şi provocări pentru un dulgher neînsemnat din Nazaret, care a atras în mod irezistibil atenţia, curiozitatea şi respectul posterităţii.
Iosif din Nazaret a fost fie unul dintre titanii credinţei în Dumnezeu, fie cel mai naiv dintre bărbaţii care au trăit vreodată pe Pământ. Sunt singurele răspunsuri posibile în faţa unei situaţii inedite: un bărbat care acceptă ideea că sarcina logodnicei sale, cu care nu a întreţinut relaţii sexuale, este rodul intervenţiei unei Fiinţe de dincolo de hotarele cognoscibilului uman. Iosif nu trebuie confundat însă cu un supererou care nu simte nimic, imbatabil în faţa oricăror provocări. Dimpotrivă, a fost doar un bărbat care a ales, în ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat, să aibă încredere în Dumnezeu şi să Îi împlinească voia.
Frământările omului Iosif şi succesele sale în credinţă au fost explorate şi de realizatorii filmului Joseph of Nazareth (Italia, 1999, cu Tobias Moretti în rolul titular). „Filmul surprinde bine umanitatea unui bărbat care a fost nevoit să se confrunte cu cele mai mari taine ale întrupării, cu concepţia de natură divină a lui Iisus şi cu naşterea din fecioară”1 – observa autorul Carl Olson.
Două vieţi schimbate de un vis
Este fascinantă similitudinea dintre viaţa patriarhului Iosif (prezentată în cartea Geneza) şi viaţa tâmplarului Iosif. Ambii s-au remarcat prin curajul şi puterea de a trăi prin credinţa în Dumnezeu şi prin încrederea că visele lor au fost revelaţii divine. Patriarhul Iosif, fiul lui Iacov, a fost onorat încă din copilărie prin descoperirea divină care i-a indicat drumul pe care Dumnezeu avea să-l conducă în viaţă. Familia i-a tratat cu indiferenţă visele, considerându-le fantezii adolescentine. Însă viaţa patriarhului, trăită prin credinţa în Dumnezeu, nu a dezminţit visul care i-a fost călăuză pe Iosif în mijlocul circumstanţelor dificile şi sinuoase. Prin descifrarea viselor faraonului, lui Iosif i s-a deschis uşa spre cele mai înalte trepte ale regatului egiptean.
Iosif din Nazaret se afla într-un moment dificil când a aflat că logodnica lui este însărcinată. Hotărârea de a o abandona în mod tacit nu a fost un act de îndoială faţă de puritatea morală a Mariei, ci mai degrabă rezultatul confuziei în care se afla. Dumnezeu i-a vorbit prin intermediul unui vis şi i-a încredinţat una dintre cele mai dificile misiuni date vreodată oamenilor: aceea de a fi ocrotitorul mamei Fiului lui Dumnezeu şi educatorul Celui care urma să devină Învăţătorul oamenilor şi Răscumpărătorul lumii. Plecarea şi întoarcerea sa din Egipt, pentru a-i proteja pe Maria şi pe Iisus de mânia lui Irod cel Mare, au fost coordonate tot prin vise de providenţa divină.
Departe de casă, patriarhul Iosif s-a distins în Egiptul păgân ca un bărbat de o morală absolut remarcabilă. În faţa avansurilor stăpânei lui, Iosif s-a raportat la Dumnezeu reconfirmându-şi convingerile şi conduita de o excepţională puritate sufletească. Pentru numele Dumnezeului său şi-a păstrat el abstinenţa strictă.
Dintr-o perspectivă diferită şi în condiţii distincte, Iosif din Nazaret a decis să rămână abstinent din punct de vedere sexual, ca formă a respectului său pentru Dumnezeu şi faţă de misiunea unică şi supremă pe care Maria, soţia lui, a primit-o din partea lui Dumnezeu. Biblia spune că Iosif „nu a cunoscut-o pe Maria”, în sensul relaţiei sexuale, până când aceasta nu L-a născut pe Iisus. În ciuda faptului că artiştii l-au reprezentat în picturi ca un bărbat foarte bătrân, pentru a sugera că Iosif, de fapt, nici nu mai putea să aibă o viaţă sexuală normală, adevărul este că abstinenţa lui, la fel ca şi aceea a omonimului său din Egipt, a fost un mod de a-L onora pe Dumnezeu.
Un custode al tainei evlaviei
În calitate de soţ al Mariei, Iosif a fost martor ocular şi, de cele mai multe ori, singurul care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit de elemente şi detalii ale desfăşurării şi dezvăluirii tainei răscumpărării. El a fost primul care a ţinut în braţele sale Copilul de parte bărbătească în care urmau să fie binecuvântate şi restatornicite toate popoarele Pământului. În calitate de tată adoptiv, căruia îi fusese încredinţată responsabilitatea îngrijirii lui Iisus, Iosif a înţeles să urmeze procedurile de uzanţă, ducându-L pe întâiul născut al Mariei la Templu, cu toate accesoriile şi jertfele de rigoare şi înscriindu-L în registrul stării civile exact cu numele descoperit de îngerul lui Dumnezeu. Preotul de serviciu la Templu a notat în dreptul tatălui lui Iisus numele lui Iosif, lucru confirmat de Evanghelii când, mai târziu, Iisus este prezentat drept fiul lui Iosif (Matei 1:1-17; Luca 3:23).
Iosif a avut rolul şi responsabilitatea de a lua cele mai bune decizii în îndeplinirea chemării sale de tată al familiei sfinte. Când s-a reîntors în ţară, după exilul din Egipt, intenţia lui Iosif a fost aceea de a se aşeza în Betleemul din Iudeea, dar observând că Arhelau, fiul lui Irod, avea sub control Iudeea, a apreciat că e mai înţelept, pentru siguranţa Copilului, să se restabilească în Nazaretul Galileii. În mijlocul populaţiei pestriţe de acolo era mai uşor să treacă neobservat de ochiul celor care puteau încerca să-l omoare pe Cel considerat un pericol pentru casa lui Irod.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 