“Nu lasa ca fericirea ta sa depinda de un lucru pe care maine s-ar putea sa-l pierzi…!”

Ce mare este dragostea lui Dumnezeu! Multi s-au luptat sa ajunga aceasta zi, multi nu au reusit iar noi suntem in viata, traim… slava Celui care a mai lasat firul vietii sa se desfasoare.

Traim prea putin. Prea putin pentru a face din viata doar o simpla cursa, uitand ca de fapt alergam pentru premiul chemarii ceresti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus . Traim prea putin pentru a nu regreta greselile facute si pentru a nu spera in iertarea lor…Traim prea putin pentru a fi nepasatori, prea putin pentru a uri, prea putin pentru a ne ascunde in spatele orgoliului, prea putin pentru a nu ne cere iertare.

Uneori aud o voce care ma intreba: „Ai spus tot?”, „Ai facut tot ce ai putut?”, „Ai spus patima sufletului tau?”, „Le-ai spus tu Adevarul?”… Si…pana ce glasul acela isi termina cugetul, ma trezesc cu ochii asediati de o armata de lacrimi care bat si urla la portile lor. Si singurul raspuns stors din buze este: “Mai am nevoie de timp!”.

Cateodata nu e lacrima sa stinga cugete pribege nici ruga sa induplece ganduri netrebnice. Cateodata doar speri “cateodata” sa ramana cateodata…