
În prima parte a acestui studiu am prezentat trei principii de baza cu privire la o căsătorie încheiată după Cuvântul și voia lui Dumnezeu. Este important să te căsătorești doar cu un băiat sau o fată care face parte din poporul lui Dumnezeu, care nu te va devia de la chemarea ce o ai pentru viața ta și să dai prioritate caracterului persoanei respective. În continuare vom urmări următoarele principii care ies la iveală cînd citim Genesa capitolul 24.
4. Dumnezeu se va îngriji de celelalte lucruri când dai prioritate calităților de caracter în alegerea partenerului de viață
Felul cum s-a desfășurat mai departe această istorie a căsătoriei lui Isaac și Rebeca ne arată bine acest adevar:
Nu sfîrşise el încă de vorbit, şi -a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n’avusese legături cu ea. Ea s’a pogorît la izvor, şi -a umplut vadra şi s’a suit iarăş. Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: ,,Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.“,,Bea, domnul meu,“ a răspuns ea. Şi s’a grăbit de a plecat vadra pe mînă, şi i -a dat să bea. După ce i -a dat şi a băut de s’a săturat, a zis: ,,Am să scot apă şi pentru cămilele tale, pînă vor bea şi se vor sătura.“ A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fîntînă ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui. Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să -i izbutească sau nu călătoria. Cînd s’au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur. Şi a zis: ,,A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămînem peste noapte?“Ea a răspuns: ,,Eu sînt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.“Şi i -a zis mai departe: ,,Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.“Atunci omul a plecat capul, şi s’a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, zicînd: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n’a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m’a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.“(Genesa 24:15-27)
Orice bărbat își dorește o soție frumoasă la față si la chip și, de multe ori, acesta este primul și unicul criteriu după care cineva se căsătorește și poate ajunge uneori în probleme mari. Slujitorul lui Avraam a pus altfel prioritățile când alegea soția pentru Isaac. El a dorit în primul rând să găsească femeia cu cel mai frumos caracter. Domnul s-a îngrijit și de celelalte lucruri și Biblia spune că „fata era foarte frumoasă”. Alege să te căsătorești cu o persoană care are caracter frumos și Dumnezeu se va îngriji de toate celelalte calități în aceeași măsură.
5. Voia lui Dumnezeu este să te căsătorești cu persoana care știe să zidească și să întrețină relații frumoase
Astăzi avem la dispoziție mijloace extrem de sofisticate pentru comunicare, dar până la urmă, oamenii parcă tot mai puțin pot să zidească relații frumoase. Familia este locul unde învățăm a zidi relații și tot familia este indicatorul relațiilor zidite și întreținute de noi. Rebeca a știut să zidească și să întrețină relații frumoase cu cei din casa ei. Iată ce ne spune Biblia în continuare:
Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întîmplate. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor. Văzuse veriga şi brăţările în mînile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunînd: ,,Aşa mi -a vorbit omul acela.“ A venit dar la omul acela, care stătea lîngă cămile la izvor, şi a zis: ,,Vino, binecuvîntatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.“Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el. Apoi, i -a dat să mănînce. (Geneza 24:28-33)
Este înțelept și important să te interesezi despre felul cum se raportează la părinți și la ceilalți membri ai familiei persoana cu care te gândești să te căsătorești. Dacă în alte părți, în societate, uneori oamenii pot arăta altfel decât sunt în realitate, nu le reușește prea mult să facă aceasta în familia lor. Acolo își arată fața lor reală. De aceea, interesează-te despre relațiile care le are acea persoană cu cei din casa ei și nu disconsidera acest lucru la luarea deciziei tale.
6. Voia lui Dumnezeu este să ai binecuvântarea părinților în căsătoria ta
După ce au stat la masă, slujitorul lui Avraam a povestit totul cum a ajuns până la ei și apoi, la urmă a spus:
„Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.” Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: ,,Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia -o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.” (Genesa 24:49-51)
Când am mers pentru prima dată la Pakistan să predau Cuvântul lui Dumnezeu la Institutul de Studii Biblice Inductive din această țară, am rămas foarte uimit să aflu că toți prietenii mei de acolo au fost căsătoriți de părinții lor. Chiar îmi amintesc cum stăteam la masă mai mulți și când eu mă miram de aceasta și am întrebat pe fiecare cuplu când și cum s-au cunoscut, mai toți mi-au spus că s-au văzut prima dată în ziua nunții și că părinții lor au aranjat căsătoria. Eu nicicum nu puteam înțelege și mă miram, cum se poate așa ceva în zilele noastre. Unul din ei însă mi-a spus: „Nici noi nu putem înțelege cum pot părinții voștri să vă încredințeze vouă, la o vârstă atât de fragedă, când sunteți lipsiți și de înțelepciune și de experiență, să faceti voi singuri o alegere atât de importantă pentru restul vieții.” Poate că este o extrema la ei, dar este și la noi tot o extremă când copiii nu se mai socotesc cu părerea părinților cu privire la căsătoria lor. Este înțelept să discuți cu părinții tăi, să asculți sfatul lor pentru căsătoria ta și ce binecuvântat este băiatul sau fata care are părinți credincioși în Domnul Isus Hristos și pot să-i sfătuie din Sfintele Scripturi.