Am primit-o de la fratele Pitt Popovici și mă grăbesc să vi-o trimit ca avertisment și îndemn pentru marea sărbătoare duhovnicească de care ne apropiem cu toți. Cine are urechi de auzit, să audă !
Iubite frate în Hristos Domnul
Aș vrea ca Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru să fie sărbătorită în adâncă închinare, nu „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”. 2 Tim. 3:5
Pentru unii creștini Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus e o Sărbătoare de paradă. Împodobesc casa cu lumini în toate culorile. Se face chiar o întrecere în ornamentare. Am văzut la cineva chiar și acoperișul casei cu sute de lumini. În casă e bradul frumos ornamentat, – și unii îl bagă și în biserică – iar afară în fața casei e cumpărată o iesle de plastic, bine iluminată, cu figurine de Iosif, Maria și pruncul Isus, precum și câteva vitișoare tot din plastic. Omul își zice că așa Îl cinstește pe Fiul lui Dumnezeu, născut în sărăcie la Betleem. Și lumea curioasă se încolonează în șir lung de mașini să admire ingeniozitatea și religiozitatea creștinului proprietar.
Dar e aceasta o cinstire, o închinare adusă Domnului Isus ? A cerut El vreodata așa ceva ? Au făcut apostolii sau Biserica Primară așa ceva? Nu, niciodată! Închinarea acceptată de Domnul e „în duh și adevăr” (Ev. Ioan 4:24). Toată aceasta e o arătare a mândriei omului firesc, o demonstrare că nu Îl cunoaște pe Hristos Domnul, ci religia lui este de plastic, are forma, dar nu are forța adevăratei religii prin Duhul Sfânt. Aceasta e o închinare adusă omului, e ,,homolatrie“. Asta e caracteristica vremurilor din urmă. O, Doamne ai milă de noi!
Oamenii sunt gata să plătească scump acest fel de închinare. Dacă ar fi mers cineva să le ceară câțiva bani pentru misiune sau o milostenie pentru săraci sau orfani, ar fi spus că nu au bani, dar pentru mândria lor, sunt gata de orice. Și e durere că mulți așa ziși „pocăiți”, tac la așa ceva, căci trăiesc „după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului” (Efes.2:2).
Îmi aduc aminte că în timp ce eram păstor la biserica baptistă din Los Amgeles, într-un an, am vorbit în prealabil cu biserica, să sărbătorim Nașterea Domnului Isus nu cu îmbuibare de mâncare și băutură, ci să fie o zi de post și rugăciune. Erau vreo 400 de membrii. S-au învoit cu toți, nu a fost nici o abținere și în ziua Sărbătoririi, clădirea a fost plină și am avut o zi de o adâncă mulțumire și închinare în duhul.
Azi vrem religia vizibilului, Dumnezeu să fie ca noi, materie, nu noi ca Dumnezeu. Peste tot poți observa cruci, dar fără Hristos. Unele reviste mai ales acum de sărbători, sunt pline de cruci, ca să arate că sunt creștine. Am văzut cruci pe cravate, pe haina de botez, pe amvon, și în ziare la reclama vrăjitoarelor, că doar acesta e semnul creștinismului. Aceștia îl cred pe Constantin cel Mare, nu pe Hristos Domnul, care a spus că DRAGOSTEA e semnul creștinismului. In seara înainte de arestare, El a spus ucenicilor: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ev. Ioan 13:35). Dar asta a fost în Biserica Primară, nu în cea de azi.
Dumnezeu a spus în porunca a doua „să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor”. Pentru creștinii de la început crucea a fost lemnul blestemat (vezi Gal. 3:13) Ea era obiectul de tortură, pregătit de păgânii veacului, ca să producă dureri groaznice Domnului Isus. Nici apostolul Petru, nici Pavel nu a spus „sfânta cruce”, ci au spus că Hristos Domnul a fost atârnat pe lemn (vezi Fapt.10:39, Gal.3:13, 1Pet. 2:24), iar când vorbesc de crucea Domnului ei fac referire la Jertfa, la suferințele groaznice îndurate de Domnul Isus. El a ieșit biruitor prin cruce, nu prin lemn, ci prin Jertfa Sa. Jertfa era mistuită prin foc. Pe Golgota, prin lemnul crucii s-a declanșat un foc mult mai grozav ca focul, care a mistuit Jertfa Supremă. Dar aceasta nu se poate zugrăvi. Crucea e simbolul a ceea ce a dat răutatea omului la dragostea lui Dumnezeu. Azi răutatea e îndumnezeită, i se dă adorare, închinare, iar Copilașului sfânt I se dă înjurături și blesteme. Oare când ne vom trezi?
Iesle fără Hristos, cruci fără Hristos ! Infiorați-vă! Dați-vă seama de starea lumii din jurul vostru. Și noi am fost ca ei, dar am fost deșteptați de Duhul Sfânt să-L primim pe Hristos ca Mântuitor și Domn. Cântarea „Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit, ce-aș fi de n-ai fi Tu în mine cu Harul Tău nemărginit? arată starea grozavă în care am fi, și fără să ne dăm seama; dar se arată și starea glorioasă prin harul Său:
„Așa aș fi dar slavă Ție,
Tu-mi ești a vieții bogăție
comoara harurilor vie
ce mă inundă pe vecie,
Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
vieții-n mii și mii de fețe,
și n-aș fi cunoscut iubirea
cu-nfiorări și frumusețe.
De n-ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate
cu taine-adânci și minunate,
ce totul vrea și totul poate,
Tu m-ai suit în slăvi divine
din lutu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine
și-acum și-n veacul care vine”
Doamne, deschide-ne ochii! să cunoaștem bine Darul Tău și „să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică „fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”(Evr.13:28,29).
Tu Cum sărbătorești Nașterea Domnului ? Pentru tine ce are importanță slava ta sau Slava Lui și mântuirea altora?
Bătrânul fr.Pitt
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 