Tovo si familia lui – o marturie a eliberarii de sub blestemul stramosilor si a vrajitoriei


     Unul dintre prietenii nostri, Tovo, ne-a povestit cum Diavolul le-a legat caminul sub blestemele stramosilor si a vrajitoriei. Tatal lui s-a imbolnavit destul de grav, timp de 12 ani, dar doctorii nu stiau ce are. In plus, dupa o perioada de stat prin spital, l-au trimis acasa. In acest timp, ei au inceput sa apeleze la traditionali vraci si vrajitori pentru vindecare. Unul dintre acesti vrajitori i-a dat sa bea tatalui sau niste leacuri si i-a spus ca ori de cate ori se simte rau, sa ii strige numele: ,,Edmondˮ, si el va veni sa ii usureze crizele. De fiecare data cand trecea prin crize, tatal sau striga:,,Edmond, mi-e foarte rauˮ, iar vraciul aparea in 5-10 minute in pragul casei lor.
Vrajitorul Edmond a inceput sa aduca in casa lor tot felul de lucruri ciudate, inchinate stramosilor, iar ei trebuiau sa le plateasca. Incet, dar sigur, le-a golit casa de toate bunurile de care le aveau: masina de spalat, diverse obiecte de mobilier, aur – promitandu-le vindecarea tatalui lor. ,,Am sa duc acest aur ca si jertfa stramosilor in orasul meu natal, apoi ei il vor vindeca pe tatal vostru.ˮ
Neavand incotro, au trebuit sa accepte si asta. Dupa ce a luat si aurul, Edmond a disparut definitiv si nu a mai aparut la nici o chemare.

      Noi si Tovo cu sotia si copiii lui

Un crestin vecin a vazut in ce blestem si saracie a ajuns aceasta familie. A discutat cu ei despre posibilitatea unei intalniri de rugaciune. In disperare, au acceptat. Un pastor impreuna cu un grup de rugaciune au venit si au golit casa de toate lucrurile inchinate stramosilor. Apoi le-au dat foc in curte. Dupa aceea s-au rugat in special pentru tatal lor. Dupa ce ei au plecat, el a facut o criza foarte urata, in care a vomitat indelung. A crezut ca moare si i-a chemat pe toti din casa langa el, dandu-le ultimele instructiuni cu privire la ingropare. Apoi s-a culcat. A fost prima noapte in care a dormit toata noaptea, dupa 12 ani de boala. A doua zi s-a trezit sanatos. De 10 ani este foarte bine. L-a primit pe Hristos in inima. S-au botezat toti si sunt martori plini de pasiune ai lucrarilor lui Hristos. Viata lor a fost schimbata, transformata de Dumnezeu.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.