Trei intrebari „DE CE?” 2. De ce trebuie sa fii neaparat dezamagit de tine?

2. De ce trebuie sa fii neaparat dezamagit de tine?

A doua intrebare: De ce trebuie sa fii neaparat dezamagit de tine? Prima intrebare a fost: De ce nu ai nici un drept sa fii dezamagit de biserica lui Dumnezeu? De frati si de sfintii care sunt in Hristos. Dar, de ce trebuie sa fii neaparat dezamagit de tine? Apostolul Petru si apostolul Pavel , fiecare dintre ei au facut un lucru in trecut de care le este permanent rusine si pe care-l amintesc tot timpul. Petru aminteste faptul ca s-a lepadat de Domnul. Intrebare, frati si surori: Fratii l-au iertat? Sigur. Domnul l-a iertat? Sigur. El s-a iertat? Niciodata. Niciodata. Fratii l-au iertat. Domnul l-a iertat. El, pe el insusi, nu se iarta. Intr-un fel bun. Tot timpul, ca sa se smereasca, isi aduce aminte: „Eu L-am negat pe Domnul. Iuda L-a vandut, eu L-am negat pe Domnul. M-am rusinat de El.”

Hai sa ne amintim acuma de Pavel. Pavel spune: In cele din urma, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie.” Si mai spune un lucru pe care nu si-l iarta. Ce credeti dvs. frati si surori, fratii l-au iertat ca i-a persecutat? Da. Domnul l-a iertat? Dar el s-a iertat? Niciodata. Spune: „Eu, care am persecutat biserica Domnului, sunt nevrednic de har. Asta inseamna har, sa fii constient cat de nevrednic esti si cum Dumnezeu ti-a daruit intrare in Imparatia Lui. Atitudinea unora dintre noi este cu o oarecare vrednicie, ca si cum am merita harul lui Dumnezeu. Ca, venim inaintea fratilor si a surorilor: „Cum, pe mine nu ma pune? Pe mine nu ma baga in seama? Mie nu mi-a dat atentie? Pai, eu sunt si pregatit, eu am si diplome, am si cutare si cutare..” Si, parca asteptam ca toti ceilalti sa ne salte pe noua perne (ca in Fat Frumos si Ileana Consanziana) si chiar de sub noua perne, tot simti mazarea de sub ele. Asa de sensibili suntem.

De ce ai toate motivele sa fii dezamagit de tine? Iata ce ne aduce aminte apostolul Pavel: nu trebuie sa uiti niciodata de unde ai plecat.Stiti care este cea mai mare problema in bisericile naostre? Avem copii crescuti in biserica. Multi dintre ei care-s crescuti in biserica, cum le spuneam ieri tinerilor, si nu mai sunt nascuti din nou. Se boteaza, dar nu-s nascuti din nou. Nasterea din nou vine cu pocainta. Nasterea din nou vine cu zdrobire. Nasterea din nou vine cu lacrimi. Copii care n-au plans niciodata pacatul lor si nu-s constienti de starea lor, ei, acestora ne vorbeste Domnul. Si vorbesc ca unul care am crescut, sunt la a patra generatie de baptisti. Am crescut in biserica si am trait aceasta drama a faptului ca cel crescut in biserica tinde sa fie mandru ca-si merita statutul de membru in biserica. Pentru asta trebuie sa ne aduca aminte apostolul Pavel, cine suntem cu adevarat, de fapt. Cine am fost si cum ne-a spalat Domnul.

Iata ce spune capitolul 2- ¹ Voi* eraţi** morţi în greşelile şi în păcatele voastre, ² în* care trăiaţi odinioară – Iata paradoxu: esti mort, dar traiesti. Traiesti, dar esti mort..- după mersul lumii acesteia, după domnul** puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării†.. -Aseara, cu tinerii, am vazut sapte provocari pe care lumea contemporana le adreseaza generatiei lor. Fara sa ne dam seama, suntem cuprinsi de duhurile lumii acesteia si suntem conformati si modelati dupa lumea din jurul nostru. Probabil, majoritatea dintre dvs. ati mers cu trenul. Eu trebuie sa fac calatorii lungi cu trenul. Daca ma sui la Oradea, trebuie sa ma dau jos la Iasi, unde locuieste mama mea. Si dupa 12 ore de calatorie cu trenul, cand te dai jos pe peron, a plecat toata lumea si incepi sa mergi. Stiti ce ramane in toata fiinta ta? Ta-ga-dan, ta-ga-dan. Parca tot timpul face asa. Nu-ti dai seama cat ai fost in tren ca tot timpul, trenul te-a zguduit si cand te dai jos, parca continui sa mergi in continuare ca si cu trenul, pana cand iti dai seama ca mergi pe jos. Merg linistit, trebuie sa ma linistesc. Gata. S-a terminat. Exact aceasta-i imaginea.

Atata de mult mergi in mersul lumii, in ritmul lumii, uitati ce spune aici: ² în* care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, – dupa ritmul lumii acesteia. Nu ne dam seama cat de mult ne-a influentat lumea in care traim, in comportamente, in atitudini, in limbaj si cum aceasta mentalitate de consumator: „Mie nu-mi place la biserica asta, ma duc la alta,” sau „Mie nu-mi place predica asta, am sa-mi culeg alta de pe internet. Mie nu-mi place comitetul asta, ma duc la altii.” Mentalitate de consumator. O asemenea mentalitate este nebiblica si foarte paguboasa. Stii unde vei sfarsi? Singur. Si in singuratate este moarte. Iti aduce aminte Scriptura: ¹ Voi* eraţi** morţi în greşelile şi în păcatele voastre, ² în* care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul** puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării†. Sau fiii razvratirii. Duhul de razvratire in biserica este unul dintre cele mai pacatoase si otravitoare duhuri, care despart, dezbina bisericile in ziua de astazi. De aceea ai motive sa fii dezamagit de tine, pentru ca esti mort si acuma trebuie sa multumesti Domnului ca esti viu. Pentru ca ai mers in mersul lumii si acuma Dumnezeu ti-a dat un alt mers. Pentru ca ai fost un fiu al neascultarii si ai trait odinioara:  Între* ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele** firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram† din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

Problema unora dintre noi este ca doresc sa fie ca ceilalti. Ca femeile noastre au ajuns sa pofteasca sa arate ca femeile celorlalti. Ca, noi barbatii, dorim sa ne comportam ca ceilalti. Si Scriptura spune: Ai fost mort. Ei sunt morti. Tu, lauda-L pe Dumnezeu ca te-a scapat de acolo. Lauda-L pe Dumnezeu ca esti viu. Am facut armata exact in timpul revolutiei. Am fost recrutat in Octombrie, in 1989/ Au fost cele sase saptamani de instructie, am despus juramantul si dupa depunerea juramantului am intrat in ritmul de scoala de ofiteri cum era atunci. Si, in decembrie 1989, s-a dat alarma. In momentul cand s-a dat alarma, pana in martie, am fost in stare de razboi. Pana in 31 martie, daca va amintiti, ca au fost miscarile acelea de strada si noi am fost in stare de razboi din 17 decembrie pana in 31 martie. Am fost un copil mofturos la mama. Mama ne-a crescut asa cum a putut, dar am fost un copil mofturos. „Asta, nu-mi place. Asta, nu-mi place.” Ma culcam cand voiam eu. Ma sculam cand voiam eu. Mai ales dupa terminarea liceului. Strambam din nas… Dupa ce am trecut prin armata si dupa 40 km in mars, prin soare si prin frig, si dupa ce am indurat si frigul si ninsoarea, cand am ajuns acasa, parca am ajuns in rai. Dragii mei, painea prajita mi se parea prajitura. Ou ochi mi se parea un lux. Si am invatat sa apreciez lucrurile simple. Cand se facea 5:30 dimineata, fara sa-mi dau seama, eram in picioare si cautam pantalonii si centura. Si imi aduceam aminte ca sunt acasa. Si asa de dulce era sentimentul cand ma asezam din nou in pat. Dar, imi era frica: oare visez? Oare e real?

Asa-i cand esti eliberat de pacat. Cand esti eliberat de pacat si esti in Imparatia lui Dumnezeu, toate lucrurile ti se par asa de minunate. Un frate pastor, fratele Vasile Talos povesteste experienta pe care a avut-o cu doi intelectuali din Bucuresti pe care-i chema la biserica. Si i-a chemat la biserica si a zis: acuma, pregatesc cea mai buna predica, ca sa-i impresionez.  Si cantarea corului sa fie bine aranjata, ca astia-s oameni in televiziune, is scriitori, is oameni importanti. Trebuie sa avem grija cu ei. Sa vedem, ca poate se intorc la Dumnezeu. Si intr-adevar, toate lucrurile merg perfect si la sfarsitul programului, cuplul acela perfect, erau amandoi in lacrimi. Si le zice: „Haideti sa mergem la masa.” Si in timp ce s-au dus la masa s-au linistit cei doi si i-a intrebat: „Ei, cum v-ati simtit la noi? Ce va placut cel mai mult?” Au zis: „Domnul Pastor, am avut una dintre cele mai frumoase experiente  din viata mea. A fost extraordinar.” „Bine, bine, dar ce va placut cel mai mult?” „D-le, primul lucru pe care l-am apreciat si mi-a placut extraordinar a fost cand au incepu sa cante toti. Cand a cantata cel din stanga cel din dreapta, cel din spate, cel din fata, parca am fost in rai, parca m-a luat asa: cine o fi invatat pe oamenii astia sa cante cantarea comuna?” Uimit: „Cantarea comuna?” „Cantarea comuna ne-a placut exraordinar.  …asa de frumos! Ne venea si noua sa cantam impreuna cu ei.” „Bun. Al doilea lucru, ce va placut cel mai mult?” „Al doilea lucru- ne-a placut  extraordinar cand au inceput sa se roage. Spuneti-mi, dvs. ii invatati pe de rost rugaciunile astea?” „Nu se roaga liber.” „Am vazut acolo niste tineri care s-au rugat, dupa aia, o femeie mai in varsta care s-a rugat. Dupa aia, din spatele meu, un barbat care s-a rugat. D-le, extraordinar, oamenii astia de unde au atata invatatura si atata teologie? Si atata de articulat si asa cuvinte frumoase? Foarte mult ne-a placut rugaciunea comuna.” „Bun, si al treilea lucru?” Si pastorul astepta sa-i spuna: am apreciat predica dvs. „Al treilea lucru,” si aici incep sa-i curga siroaie de lacrimi pe obraji. „Al treilea lucru, d-l pastor, au fost anunturile.” „Anunturile?” „Da. Anunturile. Mie mi-ar place sa fiu parte dintr-o comunitate in care se anunta ceva de geul urmator: Sora Marioara e bolnava si trebuie sa ne ducem la ea s-o ingrijim. Sa-i taiem lemnele si fetele trebuie sa se ocupe, sa o schimbe si dupa aia sa-i cantam niste cantari. Mie mi-ar place sa fiu parte dintr-o asemenea comunitate. Sau anunt: Sora Lenuta e la spital fratele Ion are nevoie de ajutor acasa si este singur. Mie mi-ar place sa fiu parte dintr-o  comunitate care poarta grija fata de vaduve, fata de orfani si fata de bolnavi.”

Observati, oamenii care vin de afara ce apreciaza? Lucrurile pe care noi le dispretuim. „Ora de rugaciune e prea lunga is plictisitoare. De ce s-o mai folosim? Cantarea in comun- ‘Lasa, ca face niste trupe de lauda si inchinare si inlocuim cantarea comuna. Anunturile? Cand trece si momentul asta? Asta-i parte din pulicitate si reclame. Hai sa-l dam de-o parte. Nu, dragii mei asta-i viata bisericii. Si oamenii care vin apreciaza ceea ce noi consideram ca sunt roscove bune de aruncat. Le-am dat un exemplu tinerilor, ieri, ca noi incercam sa facem biserica sa semene cu lumea. Si lumea vine la noi si spune: „Nu de asta avem nevoie. Ne pare rau, n-avem nevoie nici de zgomotul pe care-l faceti voi, nici de lumificarea bisericii. Noi avem nevoie de o biserica in care sa avem liniste, in care sa ave cuvant.” Sisunt oameni care sunt insetati de Cuvant. Nu transformati biserica in altceva ce nu este. Cei care veniti din lume, amintiti-va ce frumos vi se parea prima data cand ati venit la biserica. Cum toate lucrurile erau luminoase si erai atata de entuziast. Te-ai copt intre timp. S-a depus o crusta pe inima ta. Ai inceput sa te impietresti si dragostea dintai in care ai fi venit la biserica si te intreba-i de frati: Dar, numai duminica aveti? Numai duminica si joia? As veni in fiecare zi la biserica. Pot sa vin si maine pot sa vin si poimaine. Acuma se face 9 dimineata si zici: Iar la biserica? Nu merit si eu o zi de odihna? Dragul meu, intoarce-te la dragostea dintai. Lasa pe Duhul Sfant sa sparga coaja de pe inima si sa ti-o moaie din nou pentru El, amintindu-ti, fara El a-i fi fost pierdut, fara El ai fi fost mort. Fara El ai fi fost fiu al maniei, la fel ca si ceilalti.

https://rodiagnusdei.wordpress.com