Nu știu care ar trebui să fie proporția între rugăciunea publică și cea secretă, dar dacă înțeleg bine recomandările Mântuitorului, e clar mult mai încurajată, valoroasă, lipsită de riscuri și eficientă rugăciunea făcută cu ușa închisă. În vreme ce rugăciunea publică e însoțită de avertizări de risc și de exemple de tip „cum să nu”. Ceea ce făcuseră fariseii și cărturarii, oamenii religioși ai vremii din rugăciune, era total neindicat de Domnul Isus, cel care în acea situație îți învăța ucenicii să se roage. Așa cum am scris, rugăciunea publică implică riscuri și din păcate în viața celor mai mulți rămâne principala rugăciune dacă nu singura.
Când eram copil, unii din frații din biserică „predicau la rugăciune”, fără exagerare, se rugau în biserică și noi copiii făceam clasamente, cronometram rugăciunile si făceam clasamentul duminicii apoi pe cel al lunii și pe cel al anului. Și aveam motive serioase să o facem, unii scoteau scoruri faine, cel mai tare a fost 38 de minute de trăncăneală, că rugăciune nu îi pot spune. Predică în toată regula, cu șapte puncte și dezvoltate fiecare. Bunicu, care nu era predicator cu vorba, ci cu viața, ne spunea când vedea că ne foim și ne pierdem răbdarea: „Puișor, voi să nu faceți așa, voi să vă rugați acasă.” Logica lui era simplă, cine nu se roagă acasă se roagă mult în biserică. Nu știu dacă e întotdeauna valabilă, dar în cele mai multe cazuri cam avea dreptate.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 