
Concursul de Poezie cu tema Sensul Vieții își desfășoară ediția 2016 în perioada 2 septembrie – 12 noiembrie. În concurs se pot înscrie gratuit persoane din țară și străinătate, artiști consacrați și debutanți, cu vârsta minimă de 14 ani. Poeziile, 3 la număr, se trimit la adresa birouapv@yahoo.com până în data de 12 noiembrie. Concursul de Poezie are ca obiective descoperirea și promovarea oamenilor de condei, interacțiunea culturală și spirituală și este organizat de Logos Ministries Chicago & Art for Life Center Bucharest. Concurenții trebuie să respecte tema propusă – Sensul Vieții – pentru toate creațiile trimise.
Se oferă premiile I, II, III la Secțiunile Poezie Clasică și Poem Modern. Premierea ediției 2016 va avea loc în data de 2 decembrie. Câștigătorii vor fi anunțați din timp, participarea la eveniment fiind opțională. Premiile vor fi trimise la adresa poștală a celor premiați.
Concurenții vor trimite împreună cu poeziile și următoarele date completate: Nume și Prenume – Orașul unde locuiesc – Dacă au publicat în reviste literare ( exemplificare) – Dacă au publicat în volum ( exemplificare), Apartenența religioasă – Dacă au participat la alte concursuri de gen.
Succes și inspirațiune!
https://catalindupu.wordpress.com/2016/09/01/concursul-de-poezie-cu-tema-sensul-vietii/