Autor: Biserica Maranata Vulcan
La inceput de mandat – Interviu cu Pastorul Moise Ardelean, presedintele Cultului Crestin Penticostal
Citeste articolul aici: Interviu cu Pastorul Moise Ardelean, presedintele Cultului Crestin Penticostal, Biserica lui dumnezeu Apostolica din Romania. –http://cuvantuladevarului.ro/Ianuarie20154.pdf
Daniel Purdel:
Frate pastor Moise Ardelean, prin voia lui Dumnezeu și prin voturile Congresului Electiv Penticostal ați fost ales președintele Cultului Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România. Deși sunteți cunoscut frățietății din România și nu numai, atât prin predicarea Cuvântului la evanghelizări sau alte evenimente, cât și prin articolele scrise de-a lungul timpului în revista Cuvântul Adevărului, se știu destul de puține lucruri despre dumneavoastră. Vreți să împărtășiți pentru cititorii noștri câteva aspecte din biografia dumneavoastră pe care le considerați relevante pentru formarea ca slujitor în cadrul bisericii penticostale din România?
Moise Ardelean:
M-am născut în data de 8 martie 1955 în comuna Pilu, județul Arad, într-o familie penticostală, fiind întâiul născut din 11 copii, dintre care 10 sunt în viață. Când aveam 9 ani, familia noastră s-a mutat la Arad, stabilindu-se în Biserica Penticostală Gloria, Bujac. În această biserică am primit credința și m-am format ca slujitor. Am primit botezul cu Duhul Sfânt la vârsta de 16 ani și apoi am fost botezat în apă.
Îl slujesc pe Domnul din copilărie, de la vârsta de 11 ani, când am început să cânt în fanfara bisericii. Dorind să fiu cât mai eficient în slujire, am urmat cursurile unei școli de muzică, pe care am absolvit-o în anul 1971. Timp de aproape 20 de ani am slujit în fanfara bisericii noastre. Tot în această perioadă am cântat într-un grup vocal-instrumental cu care am făcut multe misiuni.
Prima predică am ținut-o în septembrie 1974 în Biserica Gloria – sunt peste 40 de ani de atunci. În anii următori, am început să predic tot mai mult, iar în anii ’80 am predicat foarte des în Biserica Gloria și în multe alte biserici din țară, la servicii divine de evanghelizare și la diferite evenimente. În anul 1980 am absolvit Institutul Politehnic din Timișoara și din 1980 până în ianuarie 1990 am lucrat ca inginer în Arad. Această perioadă a fost pentru mine un timp de formare, dar și un timp de mari eforturi și de multe încercări.
Mi-aduc aminte că în acel deceniu, în lunile ianuarie – martie ale fiecărui an, aproape în fiecare zi mergeam la evanghelizări. Dimineața, de la ora 7 și până după-amiaza la ora 15 eram la serviciu, apoi plecam la evanghelizare. Este adevărat că eram tânăr, totuși n-a fost ușor, dar am avut sprijinul soției mele. În anii ’80 ni s-au născut primii patru copii și pentru ea nu a fost deloc ușor să îngrijească și să crească copiii, fiind singură foarte mult timp, dar a înțeles că Domnul mă cheamă să vestesc Cuvântul Lui și să alerg în foarte multe locuri cu mesajul creștin al mântuirii prin Isus Hristos.
În ianuarie 1981 am fost ales în Comitetul Bisericii Gloria, dar după un an a venit o scrisoare de la inspectorul de Culte prin care biserica era informată că patru frați, printre care și eu, nu sunt recunoscuți în Comitet pentru că aveau rude în străinătate. Desigur, motivul real era altul, dar în scrisoarea aceea venită de la inspector scria că acesta era motivul.
Din anul 1983 și până la Revoluție, împreună cu alți slujitori din zona de vest a țării am urmat cursurile biblice organizate de frați din străinătate sub egida BEE – Educație Biblică prin Extensie – cu scopul de a forma și de a pregăti din punct de vedere spiritual slujitorii bisericilor creștine din România comunistă.
În anul 1987 s-au făcut din nou alegeri de comitet, fiind ales secretarul bisericii. Și de data aceasta a fost foarte greu, fiind necesare mai multe luni ca inspectorul să aprobe alegerea mea în comitet. Aceasta s-a făcut numai datorită insistențelor fraților din conducerea Filialei Arad.
În aprilie 1989 am fost ordinat diacon. După Revoluția din decembrie 1989 am aflat de la frații din conducerea Filialei Arad că autoritățile s-au opus până în ultima clipă ordinării mele. Mi-au spus frații că sâmbătă după-amiază, cu o zi înaintea duminicii în care a avut loc ordinarea, li s-a spus foarte clar să nu mă ordineze, dar frații din conducere le-au răspuns că este imposibil, nu se mai poate face nimic, totul este pregătit și biserica așteaptă. Pot spune că frații au avut un mare curaj trecând peste dispoziția autorităților timpului.
În ceea ce mă privește, mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii aceia care n-au fost deloc ușori pentru mine. Consider că este important să menționez faptul că în anii 80, în acei ani când autoritățile nu m-au recunoscut și nu m-au acceptat într-o funcție de conducere, atât frații din conducerea Filialei Arad, cât și frații din conducerea Cultului Penticostal m-au invitat în bisericile pe care le păstoreau ca să predic Evanghelia și întotdeauna am simțit că mă primesc cu bucurie și că sunt alături de mine. Lucrul acesta a contat foarte mult, căci am înțeles că și mai marii mei mă sprijinesc atâta cât pot și cu ajutorul lui Dumnezeu am mers înainte, lucrând cu puterea pe care El mi-a dat-o.
A venit Revoluția din decembrie 1989 și imediat după aceea, mai exact pe data de 4 februarie 1990 am fost ordinat ca păstor al Bisericii Penticostale Gloria, slujbă pe care o îndeplinesc până în ziua de azi. Tot în anul 1990 am fost ales și în funcții de conducere în Cultul Penticostal, secretar al Filialei Arad și membru în Consiliul Bisericesc.
În mandatul 1994-1998 am fost vicepreședinte al Comunității Regionale Penticostale Arad și membru în Consiliul Bisericesc. În anul 1996, am obținut licența în teologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
În 1998 am fost ales președintele Comunității Regionale Penticostale Arad și membru în Comitetul Executiv al Cultului Penticostal.
În anul 2002 am fost ales vicepre- ședinte al Cultului Penticostal, apoi în următoarele mandate, 2006-2010 și 2010-2014, președinte al Comunității Regionale Penticostale Arad și membru în Comitetul Executiv.
În anul 2014, prin voia Domnului și a fraților am fost ales președinte al Cultului Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.
În legătură cu lucrarea pe care am făcut-o, vreau să mai adaug că între 1991-1995 am predat la Liceul Teologic Penticostal din Arad, iar din 1997-2005 am predat la Facultatea de Teologie Penticostală din Arad, care în momentul acesta este încadrată în Universitatea de stat „Aurel Vlaicu” din Arad.
În ceea ce privește familia pe care mi-a dat-o Domnul – m-am căsătorit cu Voichița Ardeu în anul 1978. Domnul ne-a binecuvântat cu 6 copii, 4 dintre ei fiind căsătoriți și avem până acum 7 nepoți, de care ne bucurăm foarte mult. Dacă privesc în urmă, pot spune că Domnul a fost cu mine. De chemarea pe care o am, Dumnezeu m-a înștiințat cu mai multă vreme înainte și de mai multe ori, atât cu privire la slujba de păstor, cât și în ceea ce privește funcția de președinte în care am fost ales de curând.
Nicolae Juravlea (Poezie)
Vânătoarea creştinilor – sportul preferat al secularismului
Vânătoarea creştinilor este sportul preferat al islamiştilor. Asta e evident, o ştie toată lumea şi presa ne informează despre asta aproape zilnic. Săptămâna trecută vă informasem ca organizaţia internaţională Open Doors şi-a emis Raportul anual pe 2014 privind persecuţia creştinilor. Conform Raportului, în 2014 au fost ucişi 4.344 de creştini în toată lumea din cauza credinţei lor, dublu faţă de 2013 când au fost ucişi 2.123, şi triplu în raport cu 2012 când 1.201 creştini au fost ucişi din cauza credinţei. [Detalii aici:http://www.christianitytoday.com/gleanîngs/2015/january/not-forgotten-top-50-countries-world-watch-list-open-doors.html] Campionul mondial la uciderea creştinilor este organizaţia teroristă islamica Boko Haram, atrocităţile comise de aderenţii lui fiind obiectul unui Raport emis săptămâna trecută de Amnesty International. [Detalii aici :http://www.theatlantic.com/înternational/archive/2015/01/boko-haram-kills-too-many-to-count-în-nigeria/384395/]
Ironic însă este că, de câtva timp încoace, vânătoarea creştinilor a devenit şi sportul preferat al secularismului. Cum observa recent Joy Pullmann în publicaţia online „The Federalist”, vânătoarea creştinilor a devenit sportul preferat al legiuitorilor şi judecătorilor occidentali. Titlul articolului ei denotă o perspectivă îngrijoratoare asupra relaţiei dintre secularism şi instituţiile lui, pe de o parte, şi creştinism şi aderenţii lui, pe de altă parte: “For the West, Christian Hunting Is the Sport of Lawmakers and Judges” (”în Occident vânătoarea creştinilor este sportul legiuitorilor şi judecatorilor”) [Articolul poate fi citit aici: http://thefederalist.com/2014/12/29/for-the-west-christian-huntîng-is-the-sport-of-lawmakers-and-judges/] Evident, însă, vânătoarea creştinilor nu este un fenomen tocmai nou, ei fiind persecutaţi de cei mai tari ca ei de-a lungul istoriei. La origini, au fost persecutaţi de Iudei, cel mai bine cunoscut dintre ei fiind Saul din Tars, cel care, înainte de a deveni Apostolul Pavel, era bine cunoscut pentru teroarea şi zelul cu care prigonea creştinii. Campaniile lui anticreştine sunt bine documentate pe paginile Scripturii. Creştinii au fost apoi vânaţi de autoritaţile Romei, o realitate istorica şi ea bine documentată în scrierile lui Tacit şi ale altor scriitori antici. Iar în zilele noastre şi sub ochii noştri creştinii sunt vânaţi de un grup mare şi divers de inamici ai creştinismului, de la islamicii fanatici până la seculariştii fundamentalişti. E ironic că aceste două grupuri, care cel puţin teoretic sunt la cuţite, practică acelaşi sport – vânarea creştinilor. Astăzi ne concentrăm asupra campaniilor de vânătoare ale celor din urmă, un subiect extrem de vast care uşor ar putea fi subiectul multor volume.
Două evenimente s-au petrecut săptămâna trecuta care ne amintesc ca vânătoarea creştinilor continua şi ramâne în vogă. Cel mai bine cunoscut e cel din Franţa laică care a ridicat blasfemia împotriva religie la rang de drept al omului, cu toate că evenimentul în sine nu implică creştinismul ci islamul. Iar cel de al doilea s-a petrecut de cealaltă parte a Atlanticului, în Atlanta, Georgia, unde Comisarul Pompierilor din oraş, un om de culoare cu numele de Kelvin Cochran, a fost destituit din funcţie de catre primarul oraşului pentru unicul motiv că a numit homosexualitatea o “perversiune” în conformitate cu învăţăturile Sfintei Scripturi. În afara vieţii publice şi în timpul lui liber, Cochran a fost vreme de multi ani unul din liderii bisericii Elizabeth Baptist Church din Atlanta şi liderul unui grup de bărbaţi care căutau să fie modele de viaţă şi conduita morală pentru tinerii bărbaţi de culoare din oraş. În 2013 a publicat o carte direcţionată în special către barbaţi, unde, în două paragrafe, a discutat “păcatele sexuale” pe care Biblia le condamnă, printre ele homosexualitatea, pe care Cochran a numit-o, în conformitate cu învăţăturile Bibliei, o “perversiune.” În 2014 un pompier a depistat pasajul în cartea lui Cochran şi a informat homosexualii din oraş care au înregistrat o plângere la primărie cerând destituirea lui Cochran. Săptămâna trecută au scontat un succes de proporţii uriaşe: Cochran a fost destituit. [Detalii aici:http://dailyşignal.com/2015/01/08/atlanta-fire-chief-fired-expressîng-christian-beliefs/] Din nefericire, incidentul acesta nu e unic ci unul din multele incidente care se petrec cu o regularitate care îngrijorează, de ambele coaste ale Atlanticului. Începem cu Europa.
Consiliul Europei şi Parlamentul European sunt principalele instituţii prin care secularismul îşi promovează ideologia şi agenda anticreştină. Pe banii noştri. Cu ani în urmă Consiliul Europei a dezbătut, din fericire fără succes, rezoluţii care să interzică predarea creaţionismului în şcoli iar apoi educaţia acasă (home schooling). Cu toate că rezoluţiile au fost respinse, Suedia a devenit prima ţară din lume care să interzică predarea creaţionismului în şcolile ei, şi, împreună cu Germania, e campioana Europei la vânarea creştinilor şi părinţilor care doresc să îşi educe copii acasă (home schooling).
Cu sediul la Viena, Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale, reactivată în 2008, este un braţ agresiv al secularismului european care, ori de câte ori are oportunitatea, critică şi atacă religia şi Biserica în rapoartele şi demersurile ei. Într-un raport din 2008 privind drepturile homosexualilor a atacat chiar şi Biserica Ortodoxă Română. Religia şi Biserica sunt identificate în rapoartele ei ca instituţii care promovează discriminarea împotriva homosexualilor şi neagă “dreptul” homosexualilor să se “căsătorească.” Parlamentul European şi el a lansat un numar de rapoarte, rezoluţii şi directive preliminare, pentru adoptarea la nivel unional de legislaţii radicale care constrâng bisericile să nu “discrimineze” împotriva homosexualilor.
Dincolo de Atlantic
Dincolo de Atlantic vânătoarea creştinilor e în toi de mai multi ani. În Canada, Trinity University, cea mai reputabilă universitatea a creştinilor evanghelici canadieni, e mereu sub asediu din pricina opoziţiei ei faţă de homosexualitate. Unii din absolvenţii ei nu sunt angajaţi fiind suspectaţi de “bigotism”. Iar Facultatea de Drept a Universităţii a fost atacată de activiştii homosexuali pentru a i se suspenda acreditarea. Un vot preliminar al bordului de acreditare a suspendat acreditarea Facultăţii, dar votul final, din fericire, a respins moţiunea. [Detalii aici: http://www.cbc.ca/news/canada/new-brunswick/law-society-council-upholds-trînity-western-accreditation-1.2895025] În plus, staţiile de televiziune creştine sunt fie amendate fie ameninţate cu suspendarea licenţelor de funcţionare dacă se exprimă negativ la adresa homosexualităţii. Iar firmele de afaceri creştine care refuză, din motive de convingeri religioase, să producă materiale de propagandă homosexuală (de exemplu: pamfele, tricouri, desene, grafice, postere) pentru marşurile homosexuale ori “căsătoriile” homosexuale, pierd procesele intentate lor la tribunal. Judecatorii le găsesc vinovate de “incitare la ură”. Menţionăm şi situaţia tragică a părinţilor care doresc să-şi educe copiii acasă. Legislaţii agresive în provinciile canadiene constrâng parinţii care îşi educă copiii acasă să nu prezinte imoralitatea sexuală dintr-o perspectivă negativă.
Situaţia în America e şi mai tragică. Acolo, tribunalele de prima instanţă, de recurs şi apoi Tribunalul Suprem, au devenit arma favorită a seculariştilor pentru vânarea creştinilor. Judecatorul homosexual Walker din San Francisco a declarat căsătoriile homosexuale legale în California în 2011. Probabil la asta creştinii ar fi trebuit să se aştepte având în vedere că în timp ce prezida asupra cazului, judecătorul Walker trăia cu un bărbat pe care intenţiona să-l ia de “soţ.” Ce a şocat şi mai mult însă, a fost că homosexualul Walker şi-a folosit funcţia publică să atace creştinismul, creştinii şi religia în general, numindu-i cauza principală a “nefericirii” homosexualilor şi a discriminării împotriva lor. Opinia lui, lungă de peste 100 de pagini, conţine paragrafe cu un ton anticreştin care ar trebui să îngrijoreze pe oricine.
Tot în anii recenţi, Tribunalul Suprem american a decis că grupurile creştine care activează în campusurile universitare trebuie să accepte homosexuali ca membri, chiar în funcţii de conducere, şi chiar dacă ei trăiesc în relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, şi chiar dacă cluburile creştine interzic tuturor membrilor lor relaţii sexuale înainte de căsătorie ori în afara căsătoriei.
În 2013 Tribunalul Suprem din New Mexico nu s-a lăsat nici el mai prejos. A pus drepturile homosexualilor deasupra drepturilor religioase. O familie de creştini a fost dată în instanţă pentru că a refuzat să fotografieze “căsătoria” unui cuplu lesbian. Creştinii au pierdut, iar Tribunalul Suprem le-a şi dat o lecţie de morală şi de educaţie civică. Creştinii, a zis Tribunalul, trebuie să accepte şi să se conformeze tuturor legilor emise de autorităţi, chiar dacă le subminează libertatea religioasă ori de conştiinţă. Uzurparea drepturilor lor, a menţionat Tribunalul, este “preţul” pe care creştinii trebuie să se obişnuiască să-l plătească pentru a trăi într-o societate seculară şi democrată. Este îndrăzneaţă această afirmaţie, dar una care a reverberat în toată America şi a contribuit la instituţionalizarea anticreştinismului în spaţiul public al Americii.
Educaţia creştina şi universităţile creştine
Sute de pagini ar putea fi scrise privind avalanşa secularismului împotriva universităţilor şi şcolilor creştine din America. Administraţia Obama a adoptat legea asigurărilor medicale care constrânge toate universităţile să acorde asigurări pentru prestarea serviciilor de avort femeilor pe care le angajează. Din fericire aceste cazuri au fost câştigate de universităţile creştine, dar legislaţii la nivel de stat sunt modificate pentru a se ajunge la acelaşi rezultat, dar prin uşa din dos. Un astfel de exemplu este o lege deja adoptată de Districtul Columbia luna trecută. Un alt proiect de lege iniţiat tot de Districtul Columbia este forţarea şcolilor şi a universităţilor private creştine din Washington DC să permită formarea de cluburi homosexuale, desfăşurarea în campusurile lor de evenimente homosexuale, inclusiv propagandă homosexuală. Acelaşi proiect de lege interzice şcolilor şi universitatilor creştine să înscrie în contractele profesorilor, ca şi o condiţie de angajare, o obligaţie pentru profesori de a fi exemple de trăire morală şi creştină pentru elevi ori studenţi, ori să promoveze valorile “creştine” în cursurilor lor. Ori tocmai asta e menirea principală a şcolilor creştine. În Washington DC se află una din cele mai prestigioase universităţi din America, Catholic University of America, o universitate catolică.
Gordon College este o mică universitate evanghelică în Massachusetts. Politica colegiului interzice relaţiile sexuale înainte de căsătorie cât şi cele din afara căsătoriei creştine. Dar, odată ce Massachusetts a legiferat căsătoriile homosexuale, politica publică a statului a intrat în conflict cu poziţiile biblice ale Colegiului. Anul trecut, oraşul în care Colegiul funcţionează a reziliat un contract cu Colegiul tocmai pentru că se opune homosexualităţii şi căsătoriilor homosexuale, iar statul Masachusetts a demarat o acţiune de dezacreditare a Colegiului, din acelaşi motiv.
Dreptul la blasfemie
Ne reîntoarcem la evenimentele săptămânii trecute. Ultima ediţie a lui Charlie Hebdo, publicată ieri, a publicat imaginea lui Mohamed pe prima pagină. Aparent nimic rău cu asta. Dar, afirma unul din editorii lui Hebdo, într-o declaraţie făcută la France Info Radio, mesajul ediţiei trebuie bine înţeles. E desemnat să transmită clar mesajul că publicaţia şi editorii ei au “dreptul la blasfemie”. În acelaşi timp, dincolo de Atlantic, publicaţia Newsweek a demarat anul 2015 cu un articol blasfemitor la adresa creştinilor, a Bibliei şi a învăţăturilor creştine privind moravurile sexuale. [Detalii aici: http://www.newsweek.com/2015/01/02/thats-not-what-bible-says-294018.html]
Cu excepţia Irlandei, majoritatea ţărilor europene au abrogat legile care interzic blasfemia. Tribunalele protejează blasfemia. În cercurile academice şi intelectuale cei care profanează şi promovează blasfemia împotriva lui Dumnezeu şi a creştinilor au devenit eroi, sunt elevaţi pe piedestale de onoare, şi pretind libertatea de exprimare. Dar pentru creştini libertatea de exprimare dispare. Tribunalele şi judecătorii îşi închid ochii, legiuitorii sunt preocupaţi cu alte lucruri, iar creştinii continuă să fie ţinta favorită a seculariştilor. Aşa a fost acum 2000 de ani şi aşa se pare că va fi şi când vom sărbători 2000 de ani de creştinism în doar câţiva ani. Primul martir al creştinismului, Ştefan, a fost învinuit de blasfemie şi ucis pe acest motiv. După 2000 de ani creştinii care înca îndrăznesc să se opună secularismului sunt în aceaşi situatie. Sunt numiţi blasfemitori, amendaţi, încarceraţi, şi chiar ucişi.
Un român deosebit – Valeriu Ghileţchi
În mijlocul acestei politici oficiale de discriminare promovată de instituţiile seculare există şi excepţii. Una e dl. Valeriu Ghileţchi, deputat al Republicii Moldova în Consiliul Europei. Un creştin autentic, dl Ghileţchi împlineşte vorba cu fapta. În timpul anilor de când se află în această funcţie el a promovat libertatea religioasă şi a atenţionat asupra pericolelor secularismului şi a discriminării împotriva creştinilor. Anul trecut dl. Ghileţchi a fost raportorul unei Rezoluţii privind intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor în Europa. A fost adoptată în unanimitate pe 3 decembrie de Comitetul de Egalitate şi Nediscriminare al Consiliului Europei. Nădăjduim ca în timp Rezoluţia să fie adoptată şi de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Mulţumim dlui Ghileţchi pentru eforturile lui, dar ne întrebăm de ce oare el este singurul dintre românii care activează la nivel internaţional şi care caută bunăstarea creştinilor. Celorlalţi le este ruşine că sunt creştini ori că reprezintă o ţară creştină?
(Articol publicat de „Aliaţa Familiilor din România – http://www.alianta-familiilor.ro)
