Luminița Ciuciumiș(Vrednic e Mielul pe tron)


)

Cea mai mare adunare (spirituală) globală de rugăciune pentru pace în Siria


 

1013089_209414769247774_1255351092_nCe se întâmplă în Siria, de trei ani încoace, nu poate fi explicat în câteva cuvinte, dar dacă aş vorbi despre Siria, aş spune că mulţi oameni nevinovaţi au murit nu din cauza vreunei cauze specifice, ci doar pentru că ura s-a sălăşluit în inimile altora faţă de Siria. Apoi au încercat să distrugă singurul lucru pe care această naţiune îl avea: au încercat să înlăture pacea oamenilor, dragostea şi unitatea poporului sirian.

Au fost pierderi mari, mulţi oameni au rămas fără locuinţe, infirmi. Valul exploziilor a curmat multe vieţi nevinovate. Mulţi şi-au pierdut pacea interioară, au visele de viitor spulberate. Oamenii s-au refugiat în alte ţări încercând să găsească un loc de muncă sau pace.

În asemenea circumstanţe, noi, Echipa Multimedia de Tineri Sirieni (SMYT), încrezându-ne ferm în Dumnezeu, niciodată nu am încetat să Îl slujim sau să vorbim despre El, despre pacea şi nădejdea mântuirii. Am decis să trimitem un mesaj întregii lumi că Siria încă trăieşte, deşi în jur sunt ruine, ură şi moarte. Totuşi, suntem în viaţă; Siria este încă în viaţă. Dumnezeu este cu noi, aşa că nu ne este teamă de nimic. Ne bizuim pe Siria, acea ţară care îşi are originea de peste zece mii de ani î.Hr.

Am dorit ca vocea dragostei să înăbuşe toată această violenţă. Rugăciuni care să vindece lacrimile şi inimile zdrobite. Putem face ceva pentru a readuce pacea în ţinutul nostru: fiind împăciuitori. Pentru a arăta că Dumnezeu este aici, trebuie să ne încredem în El. Niciodată nu am oprit lucrarea de slujire. Bisericile ajută oamenii în măsura în care ele pot.

Pe 11 aprilie, ora 11 pm a Siriei (ora 9 pm GMT), ne vom ruga împreună, ca o singură inimă şi un suflet,  oriunde te afli. Roagă-te în felul în care doreşti şi în care ţi se pare comod. Scopul acestei mişcări de rugăciune este de a ne ruga împreună, la aceeaşi oră, Dumnezeului sfânt să umple Siria cu pace, să aducă înapoi pacea în inimile noastre, să ne dea tărie pentru a putea face faţă situaţiilor şi a ne încrede în promisiunile Sale: “În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33b).

Ne vom ruga doar pentru pace în Siria, nu împotriva cuiva. Vrem ca această ură să dispară şi oamenii să folosească dragostea ca leac împotriva urii. Deci, să ne unim, să ne rugăm împreună lui Dumnezeu ca El să umple prima oară inimile noastre cu pace!

1. Fii parte a mişcării de rugăciune!

2. Invită-ţi familia şi prietenii!

3. Roagă-te!

Pentru Ştiri Creştine, din Siria,

Petra Antoon

Invităm şi bisericile din România ca în data de 11 aprilie să se roage pentru Siria. Vă rugăm să ne scrieți mai jos dacă veţi organiza vreo întâlnire specială de rugăciune pentru Siria!

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Cea mai mare adunare (spirituală) globală de rugăciune pentru pace în Siria – Stiri Crestine.ro

Ovidiu & Lety Popa (Nu mă rușinez de Calea ce o urmez…)


)

4 milioane de oameni au luat decizia de a-L urma pe Hristos pe internet prin lucrarea de evanghelizare BGEA


Lucrarea de evanghelizare Billy Graham Internet Evangelism Ministry (BGEA) înregistrează un nou record: 4 milioane de oameni care indică decizii pentru Hristos, menționează site-ul billygraham.org.

Cum se face aceasta și cine sunt acești 4 milioane de oameni?

Dacă accesați site-ul SearchForJesus.net veți vedea statistici live, cu numere în continuă schimbare. Ecranul afișează în timp real numărului de persoane care este atins prin lucrarea de evanghelizare BGEA, localizând pe hartă ip-urile de unde persoanele accesează online Evanghelia.

Billy Graham Internet Evangelism Ministry a dezvoltat și promovat diferite website-uri prezentând Evanghelia în multe limbi. O persoană din oricare țară care pune întrebări spirituale sau caută informații despre creștinism, Dumnezeu, Isus, sau alte căutări cu această tematică poate să găsească printre primele afișări un site în care se prezintă Evanghelia prin diferite materiale video, audio sau text. După ce parcurge materialele poate să i-a o decizie apăsând un buton sau poate să contacteze misionarii care o vor ajută în a înțelege Evanghelia.

Exemple de astfel de site-uri sunt PeaceWithGod.net și KnowJesus.net care oferă un mesaj clar al Evangheliei.

Oamenii care ajung în contact cu Evanghelia sunt de toate vârstele și din diferite contexte religioase sau culturale. O femeie în vârstă de 85 de ani din Texas a găsit site-ul căutându-și un scop în viață la vârsta ei. Un tânăr se întreba dacă Dumnezeu îl va ajuta să fie o persoană mai bună, după toate păcatele pe care le-a făcut. Tânărul a ajuns să-și dea viața lui Hristos prin intermediul site-ului .

Un bărbat din California a vizionat online ultimul mesaj a lui Billy Graham numit “Crucea” și apoi a vizitat site-ul PeaceWithGod.net. “Cum știu că sunt salvat și că Dumnezeu iubește într-adevăr un păcătos ca mine?”, a întrebat el. Omul a fost gata să îl urmeze pe Hristos și s-a rugat să-L primească .

BGEA a lansat acest proiect în aprilie 2011. De atunci, Evanghelia a fost prezentată de mai mult de 20 de milioane de ori pe tot globul. Din cele 4 milioane de oameni care au indicat decizia pentru Hristos, aproape o jumătate de milion și-au arătat interesul de a primi noutăți și materiale de ucenicie.

E minunat să vedem cum Dumnezeu lucrează în acest mod pe internet. Sunt cunoscute mai multe rețele care fac acestă lucrare. Să ne rugăm ca tot mai mulți oameni să îl primească pe Hristos!

Corul Bis.Maranata Vulcan (Colaj de cântări)


)