Categorie: Anunţuri

Un titan al credintei s-a stins azi 11.12.2013, din viata: pastorul Moise Lucaci. Un om care a predicat cu ravna Evanghelia si a trait-o. Un om care a mers la 1000 de oameni ca si la unul singur sa duca Cuvantul.

Un om care a miscat multimi si care a sensibilizat inimi prin puterea Duhului Sfant. Putini oameni isi mai schimba camasa dupa fiecare evanghelizare, cum facea fratele Moise pentru ca putini mai au ravna aceea.

Rugati-va pentru familia indoliata! Ps: La 54 de ani sa pleci acasa inseamna ca n-ai umblat cu Dumnezeu ci ai alergat cu Dumnezeu.

Inseamna ca n-ai lucrat la zi (sa treaca timpul) ci la metru liniar (sa termini cat mai repede lucrarea si sa pleci). Oh Doamne, mai ridica astfel de lucratori!

In seara zilei de 11 decembrie, pe patul spitalului din Deva, sufletul lui a părăsit trupul încercat de suferinţă ca să îşi întâlnească Creatorul.

Despre MOISE LUCACI :

Moise Lucaci a fost una din figurile remarcante ale Cultului Penticostal din România, fiind un evanghelist foarte apreciat de către comunitatea de credincioşi pe care a slujit-o. A fost pastor în Orăştie şi a ocupat funcţii de conducere la nivelul aparatului central al Cultului Penticostal din România.

Cred că mai toţi penticostalii români au auzit cel puţin vorbindu-se despre Moise Lucaci dacă nu l-au ascultat predicând în diferite biserici. A fost omul pe care Evanghelia l-a făcut un rob al ei. Evanghelia îl duce, Evanghelia îl aduce şi a făcut din el un veşnic călător în căutarea sufletelor pierdute. Predica al Domnului Cuvânt încă din anii studenţiei.

De fapt a început prin a recita Evanghelia în grupul de misiune din care făcea parte, constatând cu multă uşurinţă atât el însuşi cât mai ales cei ce-l ascultau că Dumnezeu l-a chemat la predicare. Le facea la fel de bine pe amândouă, atât recitarea cât şi predicarea pentru că în toate cele ce le facea punea dragoste şi pasiune pentru Domnul. Păstorea Biserica Penticostală Betleem din Orăştie şi a fost în acelaşi timp vicepreşedinte al Cultului Creştin Penticostal.

Predicarea lui Moise Lucaci era una de forţă, adică el aducea un cuvânt care motivează în mod obligatoriu pe cei ce-l ascultă. Predica punea stăpânire pe el şi totul în el era predică. Pasiunea sa era absolut inegalabilă şi lucrul acesta îl poate recunoaşte cu multă uşurinţă oricare dintre ascultătorii lui. Predica îl muncea pe Moise Lucaci mai mult decât mina pe miner. După un ceas de predicare era un om scăldat în transpiraţie. O, binecuvântată transpiraţie!

A avut o perioadă în care boala l-a ţinut departe de amvon, dar revenirea lui după o miraculoasă vindecare divină l-a determinat să lucreze cu aceeaşi râvnă de la început, cu râvna dragostei dintâi, chiar dacă vârsta şi multele-i responsabilităţi ar îndrăzni să-l mai tempereze.
Ogoarele româneşti ale Evangheliei lui Isus Cristos au avut foarte mult de câştigat de pe urma lucrării lui Moise Lucaci. Entuziasmul lui era contagios. Adunările în care predica erau un adevărat cor de aminuri şi de aleluia.

Forţa proclamării în predicile lui Moise Lucaci era aducătoare de slavă către Dumnezeu.