Categorie: Articole pt.sărbătorile de iarnă

Când s-a născut El, a împărțit istoria lumii în două. A separat lumina de întuneric, păcatul de neprihănire. Ne-a învățat smerenia, iubirea, dăruirea… N-a cerut palate, așternuturi de mătase, scutece de cea mai bună calitate. Dragostea se mulțumește și cu puțin. Pentru că dragostea suferă totul. Și frigul, și respingerea și ura…

Dar ce-ar fi fost ca păstorii, or magii, să găsească o iesle goala? Ce-ar fi fost ca El să nu se fi născut? Ar fi plecat acasă toți, exact așa cum au venit. Ba chiar dezamăgiți. N-ar mai fi dus nimeni vestea bună mai departe, n-ar mai fi existat creștini, nici oameni noi.

Cu ieslea goala, n-ar fi existat mântuire. Nici speranță. Ar fi fost o lume plină de venin. Pentru că fără jertfa de la Golgota, oamenii n-ar fi avut motiv să se schimbe în bine. Fără sacrificiul suprem, oamenii n-ar fi știut să se sacrifice la rândul lor.

O iesle goală înseamnă o lume cufundată în întuneric. O lume fără nici un Dumnezeu. O lume rece, indiferentă, plină de oameni singuri. O lume care trăiește după propriile reguli, urmărind doar folosul propriu. O societate înțesată de criminali, de avari, de corupți, de farisei, de mincinoși.

O iesle goală înseamnă o lume egoistă. O lume care dă din coate, care pășește peste cadavre, care nu ține cont de nevoia altuia. O lume care nu cunoaște verbul „a da” și e străină de termenii „a împărți” sau „a oferi ajutor”. O lume care se zgârcește să dea o portocală unui sărac, care nu depune nici cel mai mic efort dacă nu-i în favoarea sa.

O iesle goală înseamnă o lume care trăiește fără a avea responsabilități. Fără a gândi în perspectivă. O iesle goală promovează „carpe diem, quam minimum credula postero” („trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor”).

O iesle goală înseamnă o inimă goală. O lume fără suflet, fără milă, fără empatie. O lume dominată doar de instincte și pofte…

Căci unde ieslea e goala, e doar forma fără fond. Doar religie, fără trăire. Sunt cumpărături, sarmale, artificii, lumânări, moaște, fățărnicie, crăciunițe. Dar inimile rămân reci. Și Dumnezeu… nu-i nicăieri!

Și cea mai mare problemă este că, deși Cristos s-a născut, deși a fost acolo, un prunc în iesle, născut ca să moară pentru omenire, noi trăim de parcă ieslea este (și a fost) goală.

l-am dat pe Isus afară până și din propria-I sărbătoare! Și continuăm să trăim ca și când n-ar fi existat vreodată. Unde nu-i Cristos , nu-i binecuvântare. Gem pușcăriile, spitalele, orfelinatele, azilele de bătrâni. Unde nu-i El, e lumea… și fericirea ei de scurtă durată.

Unde lipsește Dumnezeu, Crăciunul nu-i decât prilej de înbuibare, concedii și certuri.

Atâta timp cât ieslea inimilor noastre e goală, sărbătorim degeaba…

 

http://seforaseah.blogspot.ro/

Cu două milenii în urmă, multe persoane ar fi fost mai fericite sau, cel puţin, mai liniştite dacă Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi născut.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, tâmplarul Iosif nu ar mai fi avut îndoieli cu privire la fidelitatea logodnicei sale şi nu ar mai fi trăit angoasa gândului că numele lui va fi prilej de batjocură şi ironii în „gura satului”.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, fecioara din Nazaret nu ar mai fi trebuit să suporte greul călătoriei, ca femeie însărcinată, până la Betleem. Ar fi fost scutită de grija căutării unui loc de adăpost în care să nască şi de durerile naşterii moştenite de la mama Eva.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, păstorii de lângă Betleem şi-ar fi văzut liniştiţi de somnul lor, fără să fie treziţi în miez de noapte.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, magii din îndepărtatul Orient nu ar mai fi pierdut săptămâni întregi pentru o călătorie care nu i-a costat doar timp, ci şi bani.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, multe familii din Betleem şi din împrejurimile lui s-ar fi bucurat de pruncii lor. Nu s-ar fi auzit niciun ţipăt din Rama şi Rahela nu şi-ar fi bocit copiii, pentru că Irod cel Mare nu ar mai fi ordonat uciderea pruncilor.

Şi totuşi…

Naşterea lui Iisus a fost un dar (Ioan 3:16). Naşterea lui Iisus a fost un câştig. Chiar şi pentru cei care au pierdut.

Tâmplarul Iosif şi fecioara Maria au câştigat o misiune unică: responsabilitatea creşterii şi educării Prinţului ceresc. Păstorii şi magii au avut şansa unică de a-L vedea pe Mântuitorului lumii abia născut. Familiile îndurerate de la Betleem au dobândit, prin naşterea lui Christos, şansa de a se bucura de copiii lor pentru veşnicie, prin darul mântuirii făcut posibil de naşterea salvatoare a lui Iisus. Lumea întreagă a primit, în Christos, darul speranţei.

Dacă Iisus nu s-ar fi născut, oamenii din toate timpurile şi din orice loc nu ar mai fi avut parte de promisiunea că „El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere, pentru că primele lucruri s-au dus” (Apocalipsa 21:4).

Marele câştig al Crăciunului nu este o zi liberă, nici darurile frumos ambalate, nici compania rudelor şi a prietenilor, nici concertele gratuite, nici vacanţele la munte, ci mâna întinsă de Dumnezeu, cu dragoste şi prietenie, unei lumi care are nevoie, înainte de orice, de speranţă.

„Slavă lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ, între oamenii peste care se odihneşte bunăvoinţa Lui!” (Luca 2:14).

http://semneletimpului.ro/