Cele mai multe cuvinte ale limbii române nu au o origine cunoscută
Aceasta este premisa de bază de la care trebuie să pornim în abordarea acestui subiect. Gabriel Gheorghe, în studiul cu numele “Originea cuvântului Crăciun“, face următoarea afirmaţie:
Aproape în totalitate cuvintele din lexicul de bază al limbii române ţărăneşti nu au origine cunoscută. Pentru multe din acestea dicţionarele indicăetimologie necunoscută, dar şi originile ATRIBUITE unora din aceste cuvinte sînt, cel mai adesea, simple fantezii, fie direct rezultatul unor superstiţii istorice, lingvistice sau culturale. (Gabriel Gheorghe, Originea cuvântului Crăciun)
Cuvântul “Crăciun” nu face excepţie în acest sens, cu toate că s-au făcut foarte multe încercări din partea savanţilor de a dovedi originea lui.
Rezultatele cercetărilor savanţilor sunt foarte controversate
Unii consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativcalationem. La romani prin calatio se înţelegea convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă, şi, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Alţi cercetători derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation / creatiun) deci, ziua creării sau a facerii lui Isus, ceea ce este total greşit din punct de vedere al adevărului Sfintelor Scripturi, pentru că Domnul Isus este născut din Tatăl şi nu făcut. Există şi un număr de savanţi care susţin următoarea teorie care pare nu mai puţin fantastică şi care este suportată şi prezentată astfel şi de sus numitul Gabriel Gheorghe astfel:
În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (Pădurile României, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându-i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C. Un astfel de călugăr, purtând în spinare desaga doldora cu crăci sacre, era numit de săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun. Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital. Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere. (Gabriel Gheorghe, Originea cuvântului Crăciun)
Am îndoieli cu privire la această teorie, dar nu pot accepta nicidecum ultima frază din afirmaţia savantului, că nu se găseşte nici o legătură între sărbătoarea Crăciunului cu vreo naştere, pentru că realitatea este cu totul alta.
Toate popoarele sărbătoresc Naşterea Domnului Isus la Crăciun
Indiferent de cuvântul care îl folosesc pentru a numi această sărbătoare (Crăciun, Christmas, etc. ) toate popoarele şi toţi oamenii sărbătoresc anume atunci măreţul eveniment al naşterii (întrupării) Domnului Isus Hristos, care este descris astfel în Biblie:
În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit, şi el din Galilea, din Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, – pentru că era din casa şi din seminţia lui David, – să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. (Evanghelia după Luca 2:1-7)
Dumnezeu nu specifică în Biblie data exactă a naşterii Domnului Isus Hristos
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt înregistrate datele exacte ale multor evenimente. De exemplu, cartea proorocului Hagai începe astfel:
În anul al doilea al împăratului Dariu, în ziua întâi a lunii a şasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot… (Hagai 1:1)
Nu tot aşa este cu evenimentul măreţ al Naşterii Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu a vrut să lase această dată nefixată în Scripturi şi credem că au fost anumite motive pentru aceasta. Mult mai târziu s-a fixat o dată pentru sărbătorirea evenimentului. A fost şi este încă multă polemică cu privire la ziua în care trebuie sărbătorită Naşterea Domnului Isus Hristos. De altfel, unii folosesc aceasta şi pentru atacuri politice sau individuale.
Creştinii adevăraţi sărbătoresc naşterea Domnului Isus în fiecare clipă
La întruparea Sa, Mântuitorul a venit în această lume ca să ne aducă mântuirea şi nădejdea vieţii veşnice. Cei ce au crezut în El din toată inima, au primit iertarea de păcate şi făgăduinţa moştenirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Toţi care ne bucurăm de această nădejde avem un privilegiu foarte mare să-L sărbătorim pe Mântuitorul zilnic şi să celebrăm persoana şi lucrarea Lui.
A treia din cele 10 porunci ale lui Dumnezeu spune:
Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. (Exodul 20:7)
Să luăm bine seama ca nu cumva prin discuţii cu privire la originea sau data Crăciunului să ajungem a necinsti Numele Domnului Isus, care este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 