Categorie: Articole pt.sărbătorile de iarnă
MARIANA,ADELA,FLORINA,GABY & CRISTINA…(Încă un an din viața mea s-a dus…)
Corul de copii din Bis.Maranata Vulcan – S-A născut Isus…
RUBEN & MIRIAM (Recital instrumental)
Greșeala unui Crăciun perfect
„Cu ocazia acestui Crăciun, voi lăsa Biblia și nu emoțiile mele să traseze lista mea de cadouri.” Aceasta este declarația unei scriitoare americane, convinsă că obiceiurile de a cumpăra cadouri nu reflectă nimic mai mult decât „un comportament capitalist de rutină”. În opinia ei, în spatele obiceiului de a dărui se ascunde o mare greșeală.
Americanii vor cheltui mai mult de 579 de miliarde de dolari anual pe cadouri cu ocazia diverselor evenimente. „M-am numărat în rândurile acestui grup de elită”, mărturisește Dorothy Greco, într-un articol publicat peChristianity Today. Scriitoarea americană consideră că motivația dăruirii este diversă, plecând de la exprimarea recunoștinței față de alte persoane, continuând cu responsabilitatea civică (pentru a menține pe linia de plutire economia națională) sau pentru a evita sentimentul că sunt părinți răi și zgârciți. De partea cealaltă, motivția celui care primește darul este la fel de importantă, chiar dacă e mai puțin luată în seamă.
Dorothy Greco își amintește de „sentimentul de dezamăgire pe care îl trăia odată ce cutiile au fost desfăcute sau ciorapii cu cadouri goliți. „Era ca și cum o cortină a căzut înainte ca piesa să fi ajuns la punctul culminant. Acest lucru a are mai puțin de a face cu ceea ce ne oferim unul altuia, ci mai mult cu o nevoie pe care niciun cadou nu o poate suplini.”
În opinia scriitoarei, această nevoie poate fi rezumată la căutarea unei „spiritualități tangibile care să ne apropie pe unii de alții și să le imprime sărbătorilor un sens mai profund”. În condițiile în care însă acest lucru nu se realizează, atunci nu ne rămâne decât să „ne îndeplinim reciproc lista de dorințe și să umplem cu obiecte prăpastia relațională și spirituală”.
Decalajul dintre nevoile profunde și satisfacțiile superficiale ocazionate de această sărbătoare pot fi constatate pretutindeni, inclusiv în România. „Cum se va simți românul când căruciorul de cumpărături va fi singura sa legătură cu lumea și cu sine însuși?” se întreabă autorii cărții A treia forță: România profundă. În opinia lor, pentru români confortul material a devenit idealul unei vieți împlinite, aflându-se, din acest punct de vedere, „într-o comuniune consumistă” împreună cu alte țări care au fost cuprinse în același trend.
Cu ocazia zilelor premergătoare Crăciunului, presa din România a evidențiat goana după cumpărături care pare a se intensifica de la un an la altul. „Am putea spune că sărbătorile sunt un Black Friday prelungit”, a declarat Marius Ruşescu, directorul de marketing al Maritimo Shopping Center, citat de Adevărul.
Aceeași situație poate fi întâlnită și în țări mai dezvoltate decât România, precum Anglia. Un semnal împotriva presiunii „ridicole și absurde de a avea un Crăciun perfect” prin cheltuirea a mari sume, a fost tras chiar de arhiepiscopul de Canterburry, capul Bisericii Anglicane. El învinuiește consumerismul acestei perioade de sărbătoare că „a depășit limita”, astfel încât „cuplurile ajung să se certe, iar copiii devin o povară”, citează The Telegraph.
O scrisoare publicată recent de Huffington Post arată cât de mult și-au schimbat oamenii perspectiva cu privire la Crăciun. În urmă cu 98 de ani, Homer Mellen, pe atunci în vârstă de 7 ani, îi cerea lui Moș Crăciun să îi aducă „o cutie de acuarele, împreună cu un abecedar de nouă cenți și un ghiozdan pentru a le pune înăuntru”. Tot el continua modest: „Și dacă ai niște nuci, sau bomboane sau jucării de care te lipsești, ai putea, te rog, să mi le trimiți?”. Jurnaliștii care au publicat scrisoarea l-au citat pe unul dintre nepoții lui Homer, care consideră că prin această scrisoare a fost exprimată „adevărata semnificație a Crăciunului”. Diferențele devin și mai evidente dacă scrisoarea lui Homer este comparată cu lista unui copil tot de 7 ani, dată publicității recent pe ABCNews, printre solicitări fiind incluse un iPod și 1.000$.
Apelurile la o schimbare a atitudinii față de Crăciun continuă să sosească din multe zone ale mediului religios. „Dacă te simți afectat de consumerism, oprește-te! Amintește-ți că sărbătoarea Crăciunului este despre sosirea lui Mesia, despre începutul Împărăției lui Christos pe Pământ. Delectați-vă în aceste zile în modul în care Dumnezeu a proiectat să ne bucurăm de diversitatea darurilor vieții, cum ar fi familia, prietenii, mâncarea, muzica și slujirea”, semnalează The Christian Post.