Crăciun magic, seară magică, atingere magică, iubire magică – oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta” – e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.
Magia este visul omului matur, zâna, spiriduşul sau Moş Crăciunul celor care au nevoie să li se întâmple lucruri extra-ordinare pentru a le spori pofta de viaţă. Măcar o dată, fiecare a nutrit speranţa de a se îndrăgosti inexplicabil sau imposibil de anticipat, în situaţii rupte din cărţi sau din filme.
Magia propriului vis
Crăciunului modern i s-a adăugat cu atât de mult succes această nouă semnificaţie, încât ea pare să devină amprenta sărbătorii. Eşti îmbiat să accepţi gândul că ţi se poate întâmpla şi ţie, să fii dispus, odată cu eroul din filme, să cauţi, să vezi lucruri speciale, situaţii magice, detalii şi ocazii inexplicabile, sentimente aparte. Pentru cei care primesc oferta, magia Crăciunului înseamnă emoţie, anticipare şi vis.
Unii îi spun miracol, mai aproape de limbajul acceptabil pentru un bun creştin. Dar semnificaţiile nu diferă mult. Să fii mai bun, să asişti la miracolul transformării oamenilor de Crăciun înseamnă, de fapt, aceeaşi căutare a copilului din noi după un tărâm al frumuseţii, al purităţii. Pentru toţi aceştia, magia sau miracolul Crăciunului este magia propriului vis.
Dar acest vis al frumuseţii şi al purităţii este mai întâi visul lui Dumnezeu şi tocmai de aceea L-a trimis pe Fiul Său între oameni. De ce atunci, de naşterea Domnului, nu visăm la visul Lui, nu sperăm în promisiunile Lui, ci doar într-o frântură de magie? Magia propriului vis nu poate fi esenţa Crăciunului.
Magia memoriei
Magia Crăciunului este şi magia memoriei. Oameni, locuri, cuvinte, gesturi, emoţii, pentru care în restul anului nu avem la fel de mult timp şi loc, revin în memoria noastră în preajma Crăciunului.
Cei care vin din satele autentice româneşti, încă păstrate în aerul curat al luncilor şi în atmosfera tradiţiilor populare ţinute cu sfinţenie de bătrâni evlavioşi, nu au cum să-şi şteargă din memorie imagini inegalabile: liniştea necutremurată a serii de iarnă, pâcla de fum din coşurile gospodarilor preocupaţi de pregătiri, obrazul roşu şi rece al colindătorilor care intră în casă cu mirosul zăpezii, cozonacul şi bucatele consacrate, dar mai ales bucuria autentică, simplitatea şi seriozitatea duhovnicească a bătrânilor care nu spun „Christos S-a născut”, ci „Christos Se naşte”.
Oraşul împodobit, orăşelul copiilor – acolo unde acesta este o tradiţie -, bâlciul, bradul, colindele româneşti sau nu, atmosfera specială din familie, slujba ortodoxă sau catolică de Crăciun, programele de naşterea Domnului din bisericile protestante, fiecare dintre aceste imagini reprezintă tot atâţia oameni cu memorii afective diferite, dar pentru care finalul de an oferă ocazia potrivită reîntoarcerii în timp.
Din păcate, de sărbători, doar pentru unii memoria dezmorţeşte cele mai intime şi plăcute gânduri şi sentimente. Pentru ceilalţi, memoria nu este magie, ci coşmar. De aceea, nici magia memoriei nu poate fi esenţa Crăciunului.
Crăciunul, redus la esențe
Ca să descoperim esenţa Crăciunului, trebuie mai întâi să ne întrebăm de ce oare este nevoie de un timp special pentru speranţă, de ce este greu să visăm şi să căutăm miracolul pe tot parcursul anului. Într-o lume în care bunătatea de Crăciun riscă să devină o consolare amăgitoare pentru lipsa de speranţă şi altruism din tot restul anului, naşterea lui Iisus aduce cu sine tabloul unei lumi complet diferite.
În culori simple, în tuşe clare, în mesaje uşor de descifrat, naşterea lui Iisus nu vorbeşte despre magie sau miracol, ci despre o altă lume. O lume în care liniştea, credinţa, sensul şi consecvenţa sunt dimensiunile unei schimbări permanentizate.
Esenţa Crăciunului are de-a face cu liniştea. Într-o lume agitată, e nevoie de liniştea nopţii din Betleem, de liniştea din sufletul celor ştiu să aştepte. „Dacă aş putea prescrie un singur remediu pentru toate bolile lumii moderne, aş prescrie liniştea. Chiar Cuvântul lui Dumnezeu dacă ar fi proclamat, nu l-ar auzi nimeni; este prea mult zgomot. De aceea, faceţi linişte.” (Kierkegaard)
Esenţa Crăciunului are de-a face cu credinţa. O demonstrează păstorii de pe dealurile Betleemului. Oameni simpli, muncitori, cinstiţi, care stau sub cerul liber şi veghează în puterea nopţii. Păstorii sunt oameni care îi pot auzi pe îngeri şi care nu-şi găsesc raţiuni pentru a întârzia să acţioneze. Convingerile, fie ele false (Marx) sau sfinte (Christos), schimbă lumea. Nu pentru moment, ci în profunzime. Credinţa nu are de-a face doar cu un timp anume al anului.
Esenţa Crăciunului are de-a face cu sensul. Magii au ceva de spus despre sens. „Magii au mers Să I se închine la fel ca păstorii. De aceea sunt înţelepţi” – spunea teologul Peter Kreeft. „Nu pentru că au ştiut să-L găsească, ci pentru că au ştiut finalul, nu pentru că şi-au ridicat capul spre stele, ci pentru că şi-au plecat genunchiul înaintea Pruncului.”
Esenţa Crăciunului are de-a face cu consecvenţa. Iosif din Nazaret oferă lecţia supremei semnificaţii a consecvenţei. Consecvenţa lui Iosif L-a salvat pe Iisus, şi astfel lumea. Ascultarea lui de îngerul Domnului şi asumarea răspunderii pentru familia sa sunt mijloacele elementare prin care Iosif dejoacă planurile regelui Irod, inspirat de diavol să ucidă Pruncul. „Înlăturaţi-i pe toţi câştigătorii Premiului Nobel şi umanitatea va supravieţui. Dar daţi la o parte ascultarea de Dumnezeu şi loialitatea faţă de familie şi chiar cu un milion de câştigători ai Premiului Nobel, umanitatea este condamnată la dispariţie.”1
Să-i dăm Crăciunului mai multă linişte şi el ne va descoperi lucruri la care nu ne-am gândit. Să-i dăm un strop de credinţă şi Îl vom găsi pe Dumnezeu. Să-i căutăm sensul şi el ne va descoperi Crucea. Să-i dăm voie să rămână cu noi dincolo de decembrie şi el ne va da înţelepciunea de a trăi altfel. Să-i dăm voie lui Dumnezeu să viseze pentru noi şi vom primi binecuvântarea de a trăi, în lumina Ieslei şi a Crucii, o viaţă care schimbă gustul lumii şi duce mai departe lumina în locurile umbrite de tristeţe.
http://www.semneletimpului.ro
Cititorul se va gândi probabil imediat la concepţia virginală, la vizita magilor şi a păstorilor; şi ar avea dreptate. Dar aceste semne şi minuni sunt limitate ca posibilitate de verificare. Concepţia virginală a fost un semn, dar, într-un anumit sens, doar pentru Maria. Ea singură ştia acest fapt; alţii, începând cu logodnicul Iosif, au trebuit să accepte, mai devreme sau mai târziu, prin credinţă.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 