Dumnezeu nu face rebus


Reb

Părăsise Ierusalimul în fruntea suitei sale, și carul îl legăna agale în arșița amiezii, coborând spre Gaza. Era om cu vază la curtea împărătesei Candace a etiopienilor, mai mare peste vistieriile acesteia. Ministru de finanțe, vasăzică. Cunoscându-L pe Dumnezeu prin diaspora evreiască, nu putea pierde prilejul de-a veni la Ierusalim să se închine la Templu.

Dorind să se apropie mai mult de Dumnezeu, și-a propus s-o facă citind scrierile sacre, spre o cunoaștere mai profundă. În vederea aceasta și-a cumpărat de la Ierusalim, printre altele, sulul cărții prorocului Isaia.

S-a adâncit însetat în citirea cărții, ignorând total atât zgomotul copitelor cât și norul de praf care-l învăluia.Voia să-L vadă pe Dumnezeu în ceea ce citea, dar totul îi părea codificat. Oare se ascunde Dumnezeu? Oare Își ține tainele ferecate cu vreun cifru secret?

Nu, etiopianule. Dumnezeu nu face rebus. Tot ceea ce e scris e menit să aducă lumină, nu să ne bage-n ceață. Dacă dorința ta de cunoaștere este sinceră, vei primi lumină, pentru că este scris: „Dacă-L vei căuta, se va lăsa găsit de tine…”(1 Cronici, 28:9)

Dorința lui de cunoaștere i-a fost satisfăcută, un înger al lui Dumnezeu trimițându-l pe Filip să rezolve problema. Conta, oare, faptul că Filip nu era prin apropiere? Nicidecum. A sosit în timp util, și l-a lămurit pe etiopian asupra confuziilor sale.

Așa lucrează Dumnezeu. Totul devine atât de limpede dacă cerem lumină de la El. Dacă dorința este sinceră. Și a famenului etiopian a fost. Iar Dumnezeul pe care-L cunoscuse doar din zvonuri, a devenit, deodată, atât de real, încât nu mai era surprins de nimic. Nici măcar de faptul că lângă el avea loc o teleportare. Ceva inexplicabil.

Da, Filip a fost răpit de Duhul Domnului după ce l-a botezat pe famen, iar acesta nici măcar nu era uimit. Ci, scrie Luca, „își vedea de drum, plin de bucurie”. (Fapte, 8:39)

Este Cuvântul lui Dumnezeu un hățiș întunecos de mistere? Nicidecum, căci psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”. ( Psalmii, 119:105). Biblia nu este o culegere de șarade așteptând dezlegători cu interpretări fanteziste. Cum, de altfel, mai vedem prin jurul nostru.

De cuvinte încrucișate se ocupă oamenii. Dumnezeu nu face rebus.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 24 mai 2014

https://simfelixmarblog.wordpress.com/

Ești beat, Barnevernet


Avatarul lui sfmartianLa moara lui Felix

collage 1

Vor fi fiind evenimente legate de data de azi, dar primul lucru care mi-a venit în minte, privind calendarul, a fost: a trecut o lună de la protest. Protestul global antibarnevernet. În decursul acestei luni, așteptând rezultate, am urmărit și statisticile. Un protest de Cartea recordurilor.

S-a ieșit în stradă în 65 de orașe din 21 de țări. De pe patru continente. Zeci de mii de voci care au strigat la unison. Și alte zeci și zeci de mii ale celor din zonele unde nu s-au organizat mitinguri de protest.

Strigătului disperat după ajutor al părinților Bodnariu, cărora le-au fost RĂPIȚI copiii, i-a urmat…efectul bulgărelui de zăpadă. Care a crescut. Și a crescut. Iar în șaisprezece aprilie avea dimensiuni colosale.

În România circulă un vechi proverb, care spune: „Când doi oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă.” Starea de beție poate fi provocată de alcool, sau de…

Vezi articolul original 264 de cuvinte mai mult

Isus în Templu, la exchange


DSC_0043c

„Toate drumurile duc la Roma”, spuneau vechii romani. Dar nu se aplica și la evrei, pentru că în perioada sărbătorilor toate drumurile lor duceau la Ierusalim. La Templu. Veneau din cele patru vânturi, de pe unde-i purtaseră pașii, pentru a sărbători împreună. Și a aduce jertfe. Așa le poruncise Dumnezeu.

Sărbătoriseră primul Paște înainte de trecerea prin Marea Roșie, și au continuat să-l sărbătorească de-a lungul timpului. În semn de aducere aminte. Și de ascultare.
Și era o nouă primăvară. Și un alt Paște. Altfel. Și primăvara și Paștele. Unice.

Pelerinii veneau puhoi spre Ierusalim, ca la fiecare sărbătoare. Dar Paștele acesta urma să rămână în istorie. În cea veșnică. Căci printre cei veniți să se închine era și Isus, Învățătorul din Galilea. Dumnezeu și om. Și urma să plece din Ierusalim doar Dumnezeu.

A fost primit cu urale la poarta cetății. O cetate pe care o iubea. Și pentru care a plâns. Strălucea în soarele primăverii Ierusalimul, purtând ca pe-o coroană Templul de pe Muntele Moria. Ținta lui Isus.

Atmosfera de Templu L-a dezamăgit, însă, iar reacția Sa ne prezintă, parcă, un alt Isus. E drept că vacarmul de acolo nu putea să-L mulțumească. Când murmurul rugăciunilor era acoperit de mugetele boilor aduși la vânzare. Sau behăitul oilor. Căci uguitul porumbeilor, jertfa celor săraci, era mai puțin supărător. Și mai era și zornăitul monedelor de pe tarabele schimbătorilor de bani.

Toate astea în Casa lui Dumnezeu, locul de închinare. Cum s-a ajuns aici? Cei care vindeau păsări și animale pentru jertfe veneau în întâmpinarea nevoii pelerinilor, care nu puteau să le aducă cu ei de la Roma. Nici de la Atena, Damasc, sau alte cetăți îndepărtate. Ar fi explicabil.

Același lucru se întâmpla și cu schimbătorii de bani. Taxa la Templu se plătea în moneda Tirului, or plătitorii veneau din toate părțile, având monede grecești sau romane. Banii trebuiau schimbați. Și atunci de unde reacția lui Isus, care ni-L face de nerecunoscut?

El care S-a dovedit atât de îndurător, gata să ierte, devine deodată intolerant față de acești comercianți din curtea Templului. Și acționează în consecință, scoțându-i afară din Templu. Iar schimbătorilor de bani le răstoarnă mesele.

De ce? Pentru că lui Isus nu-i plac lucrurile amestecate. Spiritualitatea este spiritualitate. Activitatea acestor oameni avea legătură cu închinarea, fără, însă, a face parte din ea. Și locul lor nu era acolo, ci la piață.

Oare câte din activitățile noastre, de altfel necesare mersului lucrării, le substituim adevăratei închinări? Oare de câte ori nu murdărim curtea Templului cu activități prin care urmărim un câștig? Dacă nu în bani, în faimă.

Isus vrea închinare sinceră. Și curățenie în curtea Templului. Putem să învățăm din experiența iudeilor, sau să așteptăm…biciul din ștreanguri. Ce alegem?

Simion Felix Marțian
Vulcan, 26 aprilie 2016

https://simfelixmarblog.wordpress.com/

Barnevernet și zidurile Ierihonului


Protest 16

Nu auzisem nimic despre Barnevernet până în toamna anului trecut. Aș fi preferat să nu aud. Ba nu. Asta înseamnă să fugi de realitate. Era de preferat să nu fi existat. Dar există. Așa cum există spini și junghiuri. Putregai și violență. Secetă și puroi.

Se pare că scopul inițial al acestui Serviciu era bun. Lăudabil. Să oferi protecție copilului este, sau ar trebui să fie, o manifestare a dragostei. Și dragostea-i din Dumnezeu. Dar să intervii acolo unde nu ești solicitat, unde nu e nevoie de tine, ba dimpotrivă, este abuz. Condamnabil. Și asta vine…din altă parte.

Abuzurile lor n-au început atunci când au ajuns la urechile noastre, ci cu mult timp în urmă. Dar a trebuit ca cineva să se facă auzit, să-și strige disperarea. Și familia Bodnariu a făcut-o. Pentru că situația lor era disperată. Să te trezești așa, deodată, fără copii, în urma intervenției acestor „binevoitori” este tragic.

Atunci am aflat că nu era un caz singular. Nici măcar rar. Ci destul de frecvent. Și am auzit numele altor familii de români în aceeași situație: Rădulescu, Nan…Dar și familii de alte naționalități.

Opinia publică s-a manifestat prin proteste, presa a clocotit, oferind știri fierbinți, dar rezultate notabile nu s-au văzut. Am scris și eu la vremea aceea câteva articole pe această temă.

Când ecourile păreau să se stingă, dând impresia că lumea și-a pierdut interesul pentru această dramă, mi-a venit în minte această analogie cu zidurile Ierihonului. La cucerirea Ierihonului a existat un plan bine pus la punct, victoria urmând să vină prin strigăte, și totuși, în mod surprinzător, a existat și un timp de…tăcere. „Voi să nu strigați, să nu vi se audă glasul și să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: <<Strigați!>> Atunci să strigați.” (Iosua, 6: 10)

Și tăcerea care s-a lăsat pentru o vreme în cazul Bodnariu pare să aibă același scop. Pregătirea „asaltului” programat pentru 16 aprilie. Nu știu cât de departe putem merge cu această analogie, dar un lucru este cert: glasul nostru trebuie să se audă. La unison. Și dacă au căzut zidurile Ierihonului, de ce ar rezista Barnevernet. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani, 8: 31). Și acum luptăm împotriva necredincioșilor.

Mobilizarea pentru această acțiune trebuie să fie exemplară. Înțelegând suferința părinților cărora le-au fost răpiți copiii, simțind cu ei, trebuie să le fim alături. Rugându-ne, să ne asigurăm că Dumnezeu este cu noi, și astfel vom auzi îndemnul: „Strigați, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!” ( Iosua, 6: 16)

Rezultatul acțiunii biblice a fost: „Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare, și zidul s-a prăbușit.” ( Iosua, 6: 20) Să fie Barnevernet mai tare ca Ierihonul? Mă-ndoiesc. Și ,oricum, Dumnezeu este același. Ca ieri, e azi și-n veci.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 7 aprilie 2016

https://simfelixmarblog.wordpress.com/

Interviu cu apostolul Pavel


DSCF2939 c

Te-ai impus, Pavele, în coștiința posterității, și ca scriitor. Nu neapărat în topul celor mai prolifici, dar cu siguranță poți fi menționat printre cei mai eficienți. Asta în ceea ce privețte influența scrierilor tale asupra umanității. Ca scriitor, deci, cunoscător al procedeelor artistice, nu mă vei condamna pentru acest…interviu.
Așadar, cine ești? Te rog să te prezinți.

„ Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, (…) am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.” (Faptele apostolilor, 22:3)

Scrierile tale ni te fac cunoscut ca un bărbat nu doar inteligent, dar și foarte educat. Te-ai dovedit un bun cunoscător al Legii, și nu e de mirare, cu profesori ca Gamaliel. Cunoștințele tale vaste transpar din scrierile tale. Dar, spune-ne, te rog, cărei partide a iudaismului aparții?

„…Eu sunt fariseu, fiu de fariseu.” ( Faptele apostolilor, 23: 6 ) „…Am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.” (Fapte, 26: 5 )

Fariseii erau, e drept, cei mai înfocați apărători ai credinței strămoșești, căutând să se asigure că atât Legea lui Moise, cât și tradiția orală vor fi transmise mai departe neștirbite. Știm, însă, că erau exponenți ai fariseismului care nu trăiau ceea ce predicau și pe care Învățătorul din Galileea i-a apostrofat în repetate rânduri cu: „Vai de voi!” Nu ești din categoria asta, dar asemeni tuturor fariseilor ai căzut într-o capcană. Dar, mai întâi: ce crezi despre scrierile sacre?

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…” ( 2 Timotei, 3: 16)

Ai dreptate, Pavele, dar să revenim asupra capcanei despre care vorbeam. Dumnezeu a dictat Scriptura, așa cum spuneai, dar nu i-a pus punctul final. Aceasta nu ai reușit să înțelegi. Atunci.
Căci Dumnezeu mai avea de scris, și unul dintre scriitorii pe care-i avea în vedere erai tu. Autor și personaj central al unor scrieri. Pentru că sub ochii contemporanilor tăi se împlineau profețiile. Cele privitoare la Mesia. Și Acesta era tocmai Galileanul. Cei care au înțeles L-au urmat, dar fariseii, considerându-i călcători de lege s-au ridicat împotriva lor. Așa a început vânătoarea de „sectanți”, căreia i te-ai alăturat. Cu zel sincer, dar înșelat profund. Ce ai făcut, de fapt?

„Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei.” (Fapte, 22: 4)

Ai început o luptă aprigă, alături de marele preot și soborul bătrânilor. În ce a constat colaborarea ta cu ei?

„Am luat scrisori de la ei către frații din Damasc, unde m-am dus să aduc legați la Ieruslim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiți.” (Fapte, 22: 5)

Nu a fost singurul tău drum de acest fel, dar a fost drumul schimbării tale. A întâlnirii cu Cel pe care-L prigoneai. Cum s-au petrecut lucrurile?

„Când eram pe drum și mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.” (Fapte, 22: 6)

Ai căzut la pământ, din câte înțeleg, iar colbul de pe drumul Damascului nu-ți mai era doar în sandale. Ce-ai auzit?

„Pentru ce mă prigonești?”

Era firesc să fii atât nedumerit, cât și speriat. Și să întrebi cine-ți vorbește. Ce ți-a răspuns?

„Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigonești tu.”

Uluitoare experiență, Pavele. Și asta a dus la schimbarea ta radicală, devenind, din vânător de „sectanți”, unul de-al lor. Pentru că întâlnirea cu Nazarineanul te-a făcut să înțelegi că cei pe care-i persecutai erau de fapt adevărații închinători. În duh și-n adevăr. Ce-ai putea să ne spui despre viața ta de după această întâlnire crucială?

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.” (2 Timotei, 4: 7)

Pavele, experiența ta ar putea să folosească multora, și astăzi. Pentru că încă sunt printre noi mulți farisei care, în numele unei tradiții și a unei „slove care ucide”, vânează „sectanți”. Ce-ai putea să le spui?

„Vă rog să călcați pe urmele mele.” ( 1 Corinteni, 4: 16)

Mulțumesc, Pavele. În încheiere, mi-ar plăcea să aud de la tine o urare, de genul: Să ne vedem în cer! Poți s-o formulezi și altfel.

„Vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” ( 1 Tesaloniceni, 4: 17)

Amin.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 aprilie 2016

https://simfelixmarblog.wordpress.com/