Categorie: ESEURI

Rusalii şi flori de câmp

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

 

Umplându-mi sufletul cu un flux proaspăt, intens de frumuseţe, prin ochii larg deschişi a uimire şi admiraţie, cuget: frumuseţea ar fi inutilă dacă n-ar exista dragostea de frumos. Dar Creatorul, desăvârşit în înţelepciunea Sa, nu numai că ne-a înconjurat cu frumuseţe, dar a şi sădit în noi sensibilitate la frumos.

   Creaţia este frumuseţe la superlativ, şi omul s-a hrănit cu această frumuseţe încă înainte de a încerca să-i dezlege tainele. Chiar şi atunci când mintea sa iscoditoare a început să rărească semnele de întrebare asupra creaţiei, dragostea de frumos l-a însoţit la fiecare pas, ducându-l adesea la extaz admirativ.

Dintre frumuseţile cu care Dumnezeu ne-a decorat planeta, la loc de cinste în inima omului se află florile. Uimit de de coloritul, de mirosul, de gingăşia lor, omul le-a ocrotit, le-a îmbunătăţit, obţinând noi şi noi soiuri. Ba le-a şi înnobilat, alăturându-le numelor epitete precum „imperial” sau „regal”. Urmărind această cursă a „înfrumuseţării frumosului”, dincolo de rivalităţi şi meschinării, încântarea ajunge până la paroxism.

Coborând, însă, la sol de pe această scară a esteticului ascendent, găsim frumuseţea nativă, în stare pură. Redescoperim frumuseţea la ea acasă, ascunsă sub această sintagmă folosită ca nume generic: flori de câmp. Sunt florile pe care s-a oprit pensula din Cuvânt a Creatorului. Au, fiecare dintre ele, un nume, ştiinţific sau popular, au culoare proprie şi miros specific, au o viaţă a lor, mai lungă sau mai scurtă.

Se diferenţiază după locul unde trăiesc, fiind flori de şes sau de deal, flori de poiană sau de pajişti alpine. Dar mereu „flori de câmp” şi mereu împreună. Sunt admirate împreună, sunt mirosite împreună, sunt …folosite împreună. Da, chiar şi în buchete sunt mereu alături. Sunt consumate  împreună, fie că vorbim de mierea de flori de câmp, fie de ceaiul de flori de câmp.

Vrăjit de frumuseţea policromă şi înmiresmată a acestui covor de vis, nu pot să nu fac o analogie: flori de câmp şi Biserica lui Christos. Biserica în care culorile şi miresmele se împletesc spre un efect încântător unic. Biserica în care frumuseţea a rămas nealterată în puritatea ei, care nu a cunoscut altoiul sau mutaţiile genetice. Biserica din care nici mierea nici infuzia nu pot fi suspectate de nocivitate, ci dimpotrivă. Biserica aşa cum s-a născut la Cincizecime.

 

Vulcan, 14 iunie 2013     Simion Felix Marțian

Rai, copilărie şi cireşe

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Deşi vara mă invadează prin toate simţurile, cel mai mult o simt cu sufletul, când îmi bate la fereastra inimii cu cireşe coapte. Altfel n-aş putea nici să afirm că cireşele au gust de soare şi copilărie, nici să îmbrac cireşul cu pantaloni scurţi, trăgându-l de bretelele ramurilor încărcate.

Căţăratul într-un cireş, reper crucial al copilăriei, este accesarea unui univers nou, în care timpul are altă curgere. Clipele devin palpabile, coapte, gustoase, iar infinitul pare atârnat de crengi. Nu aţi trăit o astfel de experienţă?  Nu-i târziu să vă copilăriţi.

Las amintirile să mă copleşească, vii, strălucitoare, zgomotoase, dezbrăcate de taine, dar nu-mi pot refuza o variaţie pe această temă.

Şi iată-mă privind sfârşitul celei de-a treia zi a creaţiei, un amurg fără asfinţit, căci soarele nu fusese creat încă, în care Creatorul contempla mulţumit ceea ce tocmai plăsmuise: un ocean de verde în care se detaşau pomii de toate soiurile. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”, ne spune Biblia, şi privirea Lui îmbrăţişase şi cireşul.

După ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a pregătit o grădină în care binele şi frumosul se îngemănau în chip armonios. Şi pentru că acolo erau „tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare”, cu siguranţă că cireşul era printre ei. Nu-mi pot imagina Edenul fără cireşi.

Şi meditaţia mea continuă. Dacă omul s-ar fi lăsat sedus de cireş, aşa cum eu mă simt ispitit astăzi, istoria ar fi avut un alt curs. Dar Adam nu avusese copilărie. Nici Eva. Ei s-au „născut” adulţi şi pentru ei ispitirea venea şerpeşte din zona interzisă. Aşa că au fost izgoniţi din Rai, luând şi cireşul cu ei.

Personajele edenice au rămas în istorie, cireşul, însă, şi-a continuat drumul prin timp, inelându-şi anual calendarul sub coajă, ajungând până la noi. Venind din Rai poartă în el un rai. Un rai al copilăriei. Priviţi-l! E încărcat cu cireşe. Cu bucurie coaptă. E bucuria din ochii lui Dumnezeu, când Îşi vede copiii jinduind, însetaţi, după neprihănire.

 

10 iunie 2013        Simion Felix Marțian

Capriciile primăverii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

  Dacă am face abstracție de așteptările noastre și am mai reuși și să ignorăm calendarul, decorul alb de afară ar putea să ne bucure. Vorbim de atâtea ori despre bucuriile zăpezii, despre frumusețea straiului imaculat scânteind în soarele mușcător, despre jocuri și sporturi de iarnă, încât, revin, am avea motive de bucurie.

Asta dacă decorul, e drept, încântător, ar decora o scenă de decembrie. Dar apariția lui la sfârșitul lunii martie, în condițiile în care nu putem face abstracție de propriile noastre așteptări și nici nu putem ignora calendarul, nu mai aduce bucurie, ci dimpotrivă.

Ne-am obișnuit atât de mult cu succesiunea anotimpurilor, încât am planificat totul, venirea fiecăruia, durata lui și plecarea, bucurându-ne, curios, de fiecare etapă. Da, curios, pentru că ne bucurăm atât la venirea iernii, de altfel așteptată, cât și la plecarea ei, așteptând de această dată primăvara.

Vorbim atât de des despre temperaturi ca fiind mai mari sau mai mici decât ”normalul pentru această perioadă” încât dovedim incoștiență atât în privința relativității lucrurilor și fenomenelor, cât și asupra faptului că nu le putem nici programa nici influența.

Că dorim schimbare de decor nu e nicio problemă. Nu e problemă nici faptul că dorul nostru de alb, saturat la un moment dat, este înlocuit de dorul de verde. Problema apare când ne manifestăm nemulțumirea, murmurând. Cârtim de parcă ni s-ar fi luat ceva ce ni se cuvenea. Am vrea să tragem pe cineva la răspundere că zăpada a venit la timpul nepotrivit. Aceasta este răzvrătirea ignoranței.

Poate ar trebui să învățăm de la Asaf care I se adresa lui Dumnezeu cu cuvintele: ”Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara și iarna.”(Ps.74:17)

Nici măcar preocuparea pentru recolta viitoare nu ar justifica îmbufnarea în fața capriciilor vremii, știind că la cârma tuturor lucrurilor este Cel care ne asigură: ”Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.”(Genesa 8:22)

Și pentru că Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să nu ne îngrijorăm, haideți să ne bucurăm cu mulțumire și de această zăpadă târzie, știind că ne vom bucura, după voia Domnului, și de verdele ierbii.

Vulcan, 23 martie 2013        Simion Felix Marțian

5 atu-uri ce expiră la 5 secunde după moarte

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, ESEURI

Inventio
Dacă ar fi să plecaţi într-o călătorie lungă, câte lucruri aţi lua cu dvs? Aţi căra ceva inutil? Dar ceva fără valoare?Dispozitio
Cerul iubiţilor e o călătorie fără întoarcere. Unică. Dar acolo nu vom ajunge cu nimic de aici!
Ce lucruri pe care le iubim, vor fi inutile la 5 secunde după moarte?


1. Frumuseţea      
Ps.49:14  “… li se duce frumuseţea, şi locuinţa morţilor le este locaşul”
– suferim de narcisism,
– prea mulţi ne bazăm pe look; de dimineaţa până seara ne privim în oglinzi, ne urcăm pe cântare, stăm la saloanele de fitness sau nemâncaţi.
– frumuseţea nu e un garant al înţelepciunii, de multe ori când VIP-urile deschid gura, secunda următoare se urâţesc,
– dacă frumuseţea ar fi etalon de intrare în cer, atunci „urâţii” ar rămâne pe-afară
– interesant este că mulţi oameni vor să fie frumoşi doar afară, dar sufletul?
– atunci de ce ne facem liftinguri, ne îmbrăcăm bine, ne ămpodobim? Ca să arătăm bine în coşciug? întreba F. Ianovici

2. Înţelepciunea (ştiinţa)
Eclesiastul 9,10 “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!”
– şi înţelepţii şi neştiutorii de carte mor; primii uneori mult mai nefericiţi de realizarea vieţii
– diplomele vor rămâne aici, Cerul n-are arhivă cu licenţe. Dar nici cu şcoli profesionale.
– şcolile ne învaţă cum să trăim, dar să murim cine ne învaţă?, întreba V. Pustan
3. Averea (agoniseala)
1 Timotei 6:7 “Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”
– bogatul a strâns, a trăit în in şi porfiră, dar când a murit a ajuns în chinuri
– bogăţia nu-i interzisă de Dumnezeu, însă nu trebuie să ne fure inima
– Rochefeller, primul miliardar în dolari al lumii, pe la 50 de ani ajunsese grav bolnav, mânca doar biscuiţi cu lapte. După o analiză atentă a vieţii, a început să ajute săracii. S-a vindecat datorită fericirii, şi a mai trăit 30 de ani!
– dacă trăia Lazăr 100 de ani, 100 de ani trăiai şi tu bogatule; fără el, tu trăieşti degeaba
– Alexandru Macedon a ales să fie îngropat cu mâinile afară din coşciug. Şi totuşi, deşi de mii de ani ştim că averea nu ne foloseşte, totuşi de dimineaţa până seara ne concentrăm asupra ei.
– ştiu bisericile că nu vor lua nimic în cer? Atunci de ce ridicăm construcţii cât Babelul?
4. Puterea (poziţia socială) 
Psalmul 102:23 “El mi-a frânt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele.”
Eclesiastul 8:8 “Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire.
– toţi regii mari ai lumii au murit, dictatorii au murit; unii au vrut să schimbe creştinismul, alţii l-au interzis, dar nimeni n-a putut să schimbe Cerul.
– puterea îmbată, prosteşte, dăunează grav sănătăţii –  de cele mai multe ori5. apartenenţa religioasă
– mulţi ne mândrim cu religia noastră, în numele ei facem chiar mari prostii.
– totuşi nici biserica catolică, nici cea ortodoxă, nici cele evanghelice nu sunt garantul că ne vor duce în cer, ci numai Hristos! În cer nu ne întreabă nimeni de unde venim , ce ritualuri am practicat, ci dacă am fost credincioşi Fiului lui Dumnezeu (Ioan 3: 17-19).

Concluzie
Atu-ul nostru să fie Crucea. E singur pod de legătură între Cer şi pământ.

Generația de azi…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, ESEURI

Generația de azi are multe lucruri și cele mai multe încep cu “I” (iPhone, iPad, etc). Totul concentrat la persoana întâi (“I” în lb. engleză). Generația de azi cuprinde tineri insensibili la păcat, la Evanghelie, la Dumnezeu. Sensibili doar la nou, la tehnologie, la haine.

Acest mod nou de a trăi începe să devină tot mai popular chiar și în adunări. Ești apreciat daca ai stil, daca ai “ceva” ce să arați, dacă zici ceva ce să impresioneze pe cei de lângă tine.„Ești prieten cu noi dacă râzi bine, dacă ești la curent cu ultimele filme apărute și dacă asculți și ceva mai “contemporan””. Ești clasificat după pozele care le pui pe facebook și dupa numărul de like-uri care îl dai pe zi la “afișările” altora.

Tânărul de azi îți spune “nu am timp” la lucrurile folositoare, uitând să menționeze că e de 3 ore “online”, concentrat pe cei câteva sute de “prieteni”.“Repetiția de la cor de miercuri merge și fără mine, eu vin doar duminică seara” (că “se iese la o pizza după”).

Generația de azi e grabită. A uitat de mult că în viață sunt momente când e bine să mergi la pas cu un bătrân. Să auzi de la el despre o altfel de generație. O generație care nu știa de “Like”-uri, dar știa să sară în ajutor. Nu virtual, ci „live”!

Generația de azi nu mai citește cărți ci doar “status”-uri. Dacă o carte de 100 de pagini e prea lungă pe lângă un status de o propoziție, vă dati seama ce lungă e Biblia?

Generația de azi stă picior peste picior la predică și speră ca rugăciunea nu va dura mult. Îi lipsesc șervețele pentru că oricum nu are de ce să plângă pe genunchi. Ar vrea binecuvântare în ziua nunții, dar uită că binecuvântarea nu se primește când sms-urile din telefoane poartă amprenta unui cuget pătat.

Generația de azi ar vrea totul aici și acum, dar fără sacrificiu. Generația de azi nu a trecut pe la vreun spital de multă vreme. Și nici nu a văzut copii orfani prea des. Nici poze cu o bătrânică care asteaptă în lacrimi o mână de ajutor.

Generația de azi e generația care mestecă gumă în timpul propriului program de botez. E generația care are mereu pe buze cuvintele “interiorul contează, frate”. E generația care înainte să cânte solo-ul din față, stând în fața oglinzii de acasă își imaginează deja aprecierile pentru rochia/costumul ce tocmai le-a cumpărat și le va prezenta cu ocazia asta.

Generația de azi e generația despre care Domnul Isus spunea: (Luca 18:8) “… Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Generația de azi are nevoie de o schimbare radicală. O schimbare care să îi ducă pe tineri pe genunchi, cu ochii în lacrimi. Și de acolo, în picioare, la slujire, dar o slujire în ascultare. O schimbare care să îi facă conștienti că păstrarea unui cuget curat e o luptă deosebit de grea… dar și deosebit de binecuvantată.

Generația de azi are nevoie de trezire. Dar nu o trezire ce se cântă la infinit ci o trezire reală. Acea trezire prin care să se vada că ești din „generația” Mântuitorului și la școală, și la facultate. Trezirea aceasta aduce cu ea un foc și dacă porți acest foc în tine nu te vei rușina de Dumnezeu niciodată. Focul luminează. Iar o lumină a Domnului nu va sta ascunsă, ci va străpunge întunericul păcatului aducând dorința de schimbare în inimile celor din jur.

Faci parte din generația de azi? Trăiește altfel și vei fi un model…

…pentru generația de azi.

http://cristianboariu.wordpress.com/